You KNOW it's a Myth
Găsită ascultând partea a III-a din The Thrill of Hope. Prima parte e bună.
vorba lui Adi ... & stuff :)
Bună dimineața, Dumnezeule. De ce m-ai făcut fără miros? Ca să pot duce gunoiul? Ca să nu pot simți transpirația? Să nu cunosc dragostea & intimitatea? Sunt un sconcs destinat să rămână singur? Doamne, ce au oamenii cu miros? Au dragoaste? Au căldură fizică? Fără miros am doar sufletească și asta se poate consuma și de la distanță. Sergiu nu are nevoie de apropiere.
Miercuri seara mi-am dat inima, cu intârziere de 7 luni și cu sfială, cu inconștiență. Încă nu am recuperat nimic din ea. Poate ca nici nu o voi face. Poate va trebui să cresc alta. Dar încă nu sunt pregătit să încep asta. Acum am un gol în piept. Îmi doresc respect și ajutor. Am un miros stătut. Sunt un om stătut. De la atâta stat. De la răbdare. Răbdarea crează un miros de stătut. O fi un miros rânced. Oare cum miroase un miros rânced? Cum se poate schimba mirosul? Ce alt miros mi s-ar potrivi? Doamne, ce vrei? Sunt un răzeș, așa mi-a zis Ivona.
Mi-am pierdut inima, o declar nulă. Gasitorului ... să o pastreze și să îmi dea un semn cât de mic.
Viața nu este dreaptă. De ex. unii au miros, alți nu au. Unii miros frumos, alți miros stătut.
Poate ar trebui să plec. Poate am dat cui nu trebuie? Poate am dat prea mult. Poate.
Ce ar fi dacă mi-o aduce înapoi împachetată:
Nu mulțumesc, nu o vreau, are un miros stătut.Ce ar fi dacă mi-ar aduce înapoi o altă inimă, inima ei. Un miros vesel, luminos, îmbibat în speranță și căldură?
de
Sergiu
la
10:53 a.m.
0
reacţii
Chei: citat
Există 2 tipuri de oameni:
Tari la exterior și moi în interior. Cetăți întărite, ziduri grose, turnuri semețe, arcași, lei semeți sculptați în piatră străjuiesc la intrare și dragoni înfricoșători privesc crunt din înaltul meterezelor. Odată intrat, după ce au fost lung timp asediate zidurile concentrice, șanțul de apă secat, sunt lipsiți aproape în totalitate de apărare. În interior nu mai au sistem defensiv, sunt complet expuși. Lucrurile de preț sunt puse în diverse locuri și este o desfătare să te plimbi pe străzi. Aici revine intervine responsabilitatea intrusului să protejeze cu atenție lucrurile de valoare, să [re]modeleze ceea ce crede de cuvință. Pagubele produse de patrunderea unui intrus se refac lent în spatele zidurilor și o bună parte din resurse sunt folosite în întărirea sistemului defensiv. Un următor asediu al unui intrus / vizită a unui prieten va găsi un sistem defensiv cu mult îmbunătățit față de cel anterior, care va fi cu mult mai greu de străpuns prin forță brută. Extrovertiții.
Moi în exterior și tari în interiorul lor profund. Cetate cu ziduri prea puțin impresionante, accesibili din exterior, aparent firavi, cetatea de la suprafață poate fi ușor lovită, dar ceea ce nu se vede este mai important la ei. Ce se află în subsolul cetății, acolo unde sunt lucrurile de preț. Și subsolul este mult mai trainic. În cazul unui atac ei opun prea puțină rezistență, strategia lor defensivă constă în mutarea lucrurilor valoroase la nivelele inferioare ale subsolului și depozitarea celor de la suprafață, ce poti fi salvate, la primele nivele ale subsolului. Cucerirea unei astfel de cetăți, cere timp, rabdare, pentru a putea ceda una cate una cheile de la camerele de la subsol. În urma unui asediu, sunt săpate / descoperite nivele suplimentare de subsol și lucrurile valorose se mută la nivele inferioare, în felul acesta obținându-se mai mult loc pentru lucrurile mai puțin valoroase de la suprafață spre a fi protejate și mutate în subsol. În felul acesta cetatea arată și mai goală și neinteresantă pentru un vizitator. Posibil din aer nici nu va fi observată. Introvertiții.
Viața oferă motive pentru ridicarea de ziduri extrovertite și subsoluri introvertite, ceea ce duce la o ingreunare considerabilă a interconectarii personale. O perspectivă echilibrată ar însemna o cetate cu ziduri solide pentru vremuri grele dar totuși accesibilă și suplă în vremuri bune, cu camere la subsol în care să fie protejate lucrurile de valoare în cazul unui atac.Notă: prima parte despre fortărețe, o găsești aici.
verb, -dled, -dling.
–verb (used with object)
to start (a fire); cause (a flame, blaze, etc.) to begin burning.–verb (used without object)
to set fire to or ignite (fuel or any combustible matter).
to excite; stir up or set going; animate; rouse; inflame: He kindled their hopes of victory.
to light up, illuminate, or make bright: Happiness kindled her eyes.
to begin to burn, as combustible matter, a light, fire, or flame.Origin:
to become aroused or animated.
to become lighted up, bright, or glowing, as the sky at dawn or the eyes with ardor.
As the moon kindles the night
As the wind kindles the fire
As the rain fills every ocean
And the Sun the Earth
So your heart will kindle my heart
Take my heart
Take my heart
Kindle it with your heart
And my heart cannot be
Kindled without you
Your heart will kindle my heart
de
Sergiu
la
11:48 a.m.
0
reacţii
Chei: ganduri
de
Sergiu
la
10:36 a.m.
1 reacţii
Out of the night that covers me,
Black as the Pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.
In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody, but unbowed.
Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds, and shall find, me unafraid.
It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll.
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.
de
Sergiu
la
12:09 a.m.
0
reacţii
Săptămâna trecută mi-am luat o nouă carte.
Gândim și spunem: de ce Dumnezeu nu ne-a spus voia Sa prin cuvinte, dar uităm că prin cuvinte, întotdeauna imprecise, neclare, mereu incomplete, vorbesc în imperfecțiunea lor numai oamenii; Dumnezeu are alt limbaj, alt mijloc de a transmite adevărul: prin faptul că ne face conștienți de natura Lui.
We are a band of carollers,
We march through frost and snow,
But care not for the weather
As on our way we go.
At every hall or cottage
That stands upon our way,
We stop to give the people
Best wishes for the day.
We pray a merry Christmas,
Made bright by Christmas cheer,
With peace, and hope, and gladness
And all they may hold dear.
And for all those that happen
To pass us on our way
We have a smile, and wish them
A merry Christmas-day.
de
Sergiu
la
11:19 p.m.
0
reacţii
"Este un lucru foarte serios să trăiești într-o lume a unor posibili zei și zeițe, să îți amintești că persoana cea mai ștearsă și neinteresantă cu care vorbești poate deveni într-o zi o creatură pe care dacă ai putea-o vedea de pe acum, fie ai adora-o, fie ai considera-o de coșmar. În fiecare zi, într-o anumită măsură, ne împingem unii pe alții înspre una dintre aceste destinații ... Nu există oameni de rând. Nu ai vorbit niciodată cu un simplu muritor. Națiuni, culturi, arte, civilizații - toate acestea sunt trecătoare și viața lor în comparație cu a noastră, este ca viața unui fluture. Dar noi glumim cu nemuritorii, lucrăm cu ei, ne căsătorim cu ei, îi exploatăm și îi jignim - avem de a face fie cu orori veșnice, fie cu splendori nemuritoare."
"Bucuria este cea mai serioasă preocupare a cerului"
de
Sergiu
la
12:07 p.m.
1 reacţii
09.12.2010 - a IV-a vizită la Arme și Muniții, primesc certificatul.
Deja mă simt relaxat. Urc scările ca la mine acasă.
- Bună dimineața.și mă conduce în binecunoscuta cameră cu 3 birouri. În stânga Mihai. Ochii îmi sclipesc, inima mi se relaxează, în dreapta Cristian!
- Bună dimineața. Ce doriți?
- Aș dori să vorbesc cu domnul Bogdan.
- Așteptați să văd dacă este aici. Bogdan? ... Îmi pare rău, nu este aici.
- Hm, atunci cui pot lăsa niște poze pentru un certificat de deținător?
- Mergeți vă rog la colegii mei!
- Bună.Un nou moment stânjenitor la orizont ...
- Bună, domnul Oprean!
- Am adus pozele pentru certificat.
- Ok, stai să-l sun pe Bogdan, el știe detaliile ... Alo, Bogdan? A venit domnul cu arcul, a adus pozele. Da. Da. Da ... Bine ... Este bine. Dați-mi-le mie, le duc la colega să îți elibereze certificatul. Cazierul l-ați adus, nu?
- Da, l-am adus data trecută.
- Bine, așteptați aici.
- Am înțeles că sunteți programator. Am și eu o problemă: am niște DVD-uri, vreau să le clonez. Am înțeles că sunt niște programe care permit asta.Între timp a revenit Cristian.
- Da, sunt. Lider de piață este Nero. Sau căutați ceva gratis?
- Nu, vreau să copiez niște DVD-uri care sunt cu copyright.
- Hm, îmi pare rău, așa nu vă pot ajuta. Însă, am un coleg care știu că a reușit, acum nu este la birou. Se întoarce luni, am să-l întreb. Îmi dați o adresă de mail?
- Da, sigur. Mulțumesc.
- Acum o scrie colega mea. Și, de cât timp ești programator? Poate ne ajuți și pe noi, avem niște calculatoare ca vai de ele.Mergem împreună în alt birou.
- Sunt programator, dacă aveți probleme hardware, îmi este teamă că nu voi putea să vă ajut. În ziua de azi lucrurile se schimbă așa de repede în domeniul IT încât dacă nu ești specializat exact pe domeniul respectiv (hardware), nu poți ține pasul.
- Da ...
- Și ... dacă vreau să trag în spatele blocului, cu certificatul respectiv sunt legal?
- O nu! Dacă vă reclamă un vecin, trebuie să venim la dumneavoastră și să vă confiscăm arma. Știți cum sunt vecinii ... și numai unul trebuie să fie ...
- Am înțeles ... atunci undeva pe câmp? În spațiu deschis?
- Puteți merge să trageți în poligon. Vă dau numărul șefului pligonului? De la Pădurea Verde?
- Da, vă rog! ... Mulțumesc.
- Dacă o să vreau să mai fac și altul, este valabil certificatul acesta?
- Nu, trebuie să le înregistrați pe fiecare. Să veniți cu ele la noi. Nu aveți voie să aveți mai mult de două.
- Hm ... ok vedem atunci ...
- Haideți să vedem dacă este gata!
Gata, semnați aici!
Certificat arme neletale.
Arc de agrement.
FS (fără serie),
FM (fără marcă),
FC (fără calibru).
- Woai, am trăit să o văd și pe asta! Arcaș cu acte înregulă. Acum sunt nerăbdător să fac arcul și să îl aduc la voi să-l vedeți.Cobor scările tacticos, mândru posesor de certificat de arcaș.
- Da, să-l aduci după ce-l termini, să-l vedem și noi.
- Da, am să-l aduc, dar nu se va întâmpla anul acesta ... așa că deocamdată, mulțumesc, la revedere și sărbători fericite!
- Sărbători fericite! La revedere!
Sunt arcaș cu acte în regulă. Yupee!!! Să dau de veste la prieteni acum!După mai bine de 1 lună, odiseea comenzii din State a luat sfârșit! Am învins sistemul. Am intrat în legalitate. Am învățat enorm din odiseea asta și acum nu regret nimic. Tot răul spre bine... Vă mulțumesc pentru atenție, dragi cititori. Să aveți un timp minunat de sărbători, să învățați din pățaniile mele și să trăiți frumos!
06.12.2010 - a IV-a vizită la vamă, ridic coletul.
Sar câte 3 trepte odată. Bat la ușă. Mă simt familiar. Intru. Domnul Vasile la biroul de lângă ușă. Doamna Viorica, la al său birou:
- Bună ziua.Domnul Vasile, vameșul peste ochelari, cu o voce groasă:
- Bună ziua. Ați rezolvat?
- Ai adus hârtie de la poliție?Doamna Viorica:
- Da.
- Ei, a trebuit?
- Se pare că da.
- Dă-o să o văd ... dă-mi și buletinul.
- Da, este bine ...
- Oh, ce bine! Bine că ați rezolvat! Cred că nimeni nu a mai umblat cât ați umbat dumneavoastră după un colet. Dacă ziceați că aveți altceva ...Domnul Vasile:
- Acum va trebui să plătești mai mult.Între timp caut în mapă bețișorul de Moș Nicolae. Inițial mă gândisem s i-l iau domnului Vasile, apoi m-am gandit că e puțin ciudat, mai bine îl dăruiesc doamnei Viorica:
- Cum așa?
- Păi a crescut dolarul față de data trecută când ți-am calculat.
- No, nu-i bai. Important este că s-a rezolvat.
- Da. Nu e cu mult mai mult ...
- Puteți să îmi dați puțină bandă adezivă, să pot să-l transport în siguranță.
- Da, ai numai răbdare ... Gata, semnează aici.
- Oooo, mulțumesc frumos!Îmi iau penele sub braț, mândru, satisfăcut, bucuros și împlinit mă îndrept spre ieșire. Domnul vameș, în picioare mă conduce din priviri:
- Cu plăcere!
- Ei, cum ești? Mergi să tragi?Cu penele sub braț, respirând cu putere aerul rece al victoriei, pedalam spre birou:
- Sunt fericit. Da ... prima dată să-l construiesc.
- Da, întodeauna, când obți ceva cu greutate altfel ști să-l apreciezi.
- Da, aveți dreptate. Sărbători fericite. La revedere.
La revedere.
Am învins, oameni buni! Am învins sistemul!
După un război greu de uzură dus pe 2 fronuri, cu bătălii multiple ...am învins!
03.12.2010 - a III-a vizită la Arme și Muniții, primesc notificarea.
Dimineața la 8:30, urc câte 3 trepți odată, ajung în fața ușii de fier, deja familiară. Sun. Azi nu este program cu publicul, sunt curios cum va decurge întâlnirea. Îmi deschide doamna de la biroul de pe hol de la intrare:
- Bună dimineața.Dintr-o altă cameră apare Bogdan.
- Bună dimineața.
- Pe cine căutați?
- Pe domnul Bogdan Dumitru.
- Te așteaptă?
- Da, sper.
- Așteaptă aici. Bogdan!!! Un domn te caută.
- Salut.Se întoarce după câteva minute:
- Salut.
- Ai rezolvat cu factura?
- Am vorbit cu magazinul. Nu am reusit să obțin decât aceeași factură, alt format. Mi-au spus că nu pot să îmi dea altă factură.
- Nu pot și ei să schimbe și ei o dată acolo? ...
- Au zis că nu.
- Stai să întreb pe un coleg, poate rezolvăm altcumva cu "prodigiosul arc". Așteaptă aici.
- Da, uite cum facem: nu avem nevoie de factură. Vom folosi chitanța de la vamă. Practic tu nu ai intrat în posesia armei înaintea notificării, ea a fost reținută la vamă, așa că nu ai încălcat nici o lege. Acum redactează notificarea colega mea.
- Păi nici nu este măcar armă. Sunt materiale. Uite pe factură, să le luam pe rând: 100 de nokuri - astea sunt bucățelele alea mici din plastic care se pun în capăt la săgeți. 100 de pene - roșii ceară, sfoară ... ...
- Bun, după ce le ridici, asambezi părțile mai mari, așa cât de cât, și vi cu el la noi, să-l luăm în evidență, să îți trecem seria pe adeverință.
- Ce serie?
- Seria arcului. Pe una din componente. Uite, astea mai scumpe.
- Păi nu există așa ceva. Nu există arcul încă, trebuie să-l construiesc. Sunt materiale brute. O să dureze.
- Păi te-ai băgat în horă acum joci. Ai 10 zile să-l termini.
- Astea mai scumpe e fibra de sticla, sunt niște fâșii ca de plastic. Nu au nici o serie pe ele.
- În fine, lasă că rezolvăm noi cumva. Tu mergi numai la vamă să îți ridici coletul. Ar fi bine să nu mergi azi. Mai bine mergi luni.
- Ok, merg luni. Pfui ... câtă bătaie de cap ... dacă știam nu sunt deloc sigur că mai comandam ...
- Mda ... deocamdată asta-i legea. Stiu, e ciudată dar asta este.
- Și ... de când lucrezi la firma asta? Pai practic de 1 an, ca de atunci ne-au cumparat.
- Da ... am și eu un coleg care s-a mutat la București si lucreaza la voi.
- Da? Probabil este pe suport și vânzări. Aici sunt programatori.
- Și câți sunteți?
- 8. Eu ar cam trebui să plec acum.
- Ok, ok. Du-te, mai vorbim. Eu acum aș tot sta la povești.
- Dacă vrei, dă-mi o adresă de mail și mai vorbim.
- Ok, uite-o. Bun, păi atunci mai vorbim.
- Salut.
- Salut.
Yupeee!!! Am plecat cu notificarea! Merită povestite toate astea pe un blog...Luni mă duc la vamă. Până una alta, să dăm sfoară în țară și să ne bucurăm de victoria intermediară!
02.12.2010 - a II-a vizită la Arme și Muniții, acum înarmat cu un nume
Urc pe traseul deja cunoscut. Sun la interfon. Ușa de fier se deschide. Sunt poftit înăuntru.
- Bună ziua.Pătrund acum dincolo de zona publică, condus fiind de doamna Mioara spre o camera din interior, unde erau 3 birouri cu trei polițiști îmbrăcați în civil.
- Bună ziua. Cu ce te pot ajuta?
- Aș dori să vorbesc cu doamna Mioara.
- Eu sunt.
- Oh, ce bine! Am înțeles că ați vorbit cu domnul Vameș în legătură cu coletul meu.
- A, da, coletul! Mergeți vă rog la colegul meu. Bogdan, a venit domnul cu coletul din vamă.
- Ofițer-caporal Bogdan Dumitru.Sus pe bcicletă, pe un vânt rece, o ploaie măruntă, scăldat în gânduri sumbre:
- Sergiu Oprean (dornic recuperator de pene).
- Ia te rog loc.
- Mulțumesc.
- Ei, povestește-mi, care este problema.
- Am un hobby. În urmă cu o lună am comandat niște materiale din State în vederea confecționării unui arc și a unor săgeți. Acum aproximativ 2 săptămâni a ajuns coletul în vamă și pentru a-l ridica domnul vameș mi-a spus că am nevoie de o hârtie de la dumneavoastră.
- Da, știți pentru a cumpăra arme aveți nevoie în prealabil de o notificare eliberată de noi. Apoi mergi cu ea la magazin, cumperi arma și în termen de 10 zile vi cu ea la noi și îți eliberăm un permis / certificat de purtător armă.
- Dar nu este un arc, sunt materiale, pene, sfoară, fibră de sticlă.
- Nu contează. De fapt, nu aveți voie să confecționați arme. Acum noi ar trebui să vă cofiscăm arcul și să vă dăm o amendă între 1000 și 2000 de lei.
- Da? Nu am știut. Din ce am studiat eu legea, toatea aceste demersuri trebuie făcute doar în cazul în care este vorba despre un arc omologat de Federația Română de Tir cu Arcul. Eu fac un arc. Este un hobby.
- Uite, ce putem face: mergeți la vamă și returnați coletul. Apoi spuneți să vi-l trimită din nou. Între timp noi îți eliberăm notificarea necesară. De unde este coletul?
- Din State. Mă costă 63$ transportul, doar dus. Apoi întors încă 63, total 126$.
- Ce valoare are coletul?
- 500$
- Faceți așa cum vă spun, dacă nu vreți să vă confiscăm coletul și să vă dăm și amendă. Vă băgăm în gaură de 1000$.
- Of ... Pentru niște pene și sfoară ... uite, aici este factura.
- Dar de unde a știut vameșul ca faceți arcuri?
- Păi i-am spus.
- Hm ... data de pe factură este 4 noiembrie. Fă rost de o factură cu o altă dată mai nouă. Vorbește și tu cu ei și zi-le să îți mai dea o factură. Uite, completează formularul acesta. Apoi mergi la Poliția Județeană, îți scoți cazierul, te întorci aici și îți eliberăm notificarea.
- Ok ... (ce nu face omu' pentru niște pene de curcan!) merg acum până la Poliția Județeană.
Cine m-o pus să îi zic la vameș că fac arcuri? La ce îmi trebuie mie arcuri, în fond și la urma urmei? Nu mai bine fac leagăne de copii? ...Ajung la ghișeu, completez o cerere pentru eliberarea cazierului.
Hm, și la motiv ce scriu? Permis port arma? Eliberare pene din vamă? Mai bine merg pe varianta întâi.Totul a mers ca uns. Mă întorc la Arme și Muniții, merg la biroul din interior.
- Ai rezolvat?Bogdan părăsește biroul și rămân cu ceilalți 2 colegi ai săi într-o tăcere vag apăsătoare. Cel din dreapta rupe tăcerea:
- Da, uite cazierul.
- Ok, așteaptă aici să văd dacă colega mea are timp să să îți completeze notificarea.
- Mulțumesc.
- Ce profesie ai?Un nou moment apăsător. De data asta îl salvez eu:
- Programator.
- Hm ...
- Mda ... sinceritatea se plătește ...Între timp, intră Bogdan:
- Da ... dar se și răsplătește. Puteam să îți dăm amendă și să îti confiscăm materialele. Dar pentru că ai venit la noi ...
- Nu putem să îți eliberăm acum notificarea. Vino mâine după ea, între timp ne facem noi aici verificările. Tu vezi rezolvă cu factura, să îți trimită alta.Înapoi la birou. Dupămasa se soldează cu trei perechi de schimburi de mail-uri cu 3riversarchery. Le explic întreaga situație. Aplic tacticile agentului de vânzări, sau mai bine zis scriu ceea ce ar trebui să citească un agent vânzări de la un client ca să îmi asigur colaborarea lui. A funcționat! Am primit o nouă factură. Din păcate aceeași, doar alt format. Le explic cu răbdare, încă o dată nevoia mea. Nu, nu pot să îmi dea altă factură.
- Ok, mâine tot așa, la amiază?
- Da, la amiază.
- Sau pot să vin dimineață, înainte de serviciu?
- La cât începi serviciul? Aș putea să ajung pe aici pe la 8, 8:30.
- Nu, nu la 8. Hai pe la 8:30, 9.
- Ok, vin la 8:30.
- Bine.
- La revedere.
- La revedere.
Of, suntem pierduți! Puțin probabil să accepte factura asta ... Totuși de ce faci toate astea? Acum serios!??! ...În final, seara primesc un ultim mail: dacă ceea ce au facut deja nu e suficient să revin cu un mail și vor găsi ei o soluție la problema mea. Mi-a mai venit inima la loc.
30.11.2010 - a III-a întâlnire cu vameșul, de data asta aflu un nume de la Arme și Muniții
Aștept cu răbdare și optimism la coadă să intru.
- Bună ziua.Simt cum genunchii mi se înmoaie. Planurile mi se naruie. Optimismul este de domeniul trecutului. Îmi încord mușchii, strâng din dinți și aștept detaliile:
- Probleme băiete, probleme!
- Ce probleme?Afară plouă și în sufletul meu de asemenea. Penele și puful îmi sunt ude ...
- Probleme băiete. Sunteți pasibil de amendă. Dumneata nu aveai voie să comanzi un arc fără o aprobare prealabilă de la poliție.
- Dar nu e un arc. Sunt materiale. Pene.
- Tot aia! Ei trebuie acum să vină aici la vamă și în prezența ofițerului, să îți predau arcul.
- Penele ... Ok, atunci fixăm o întâlnire aici în trei, poate pe mâine. Sau azi?
- Măi băiete, eu îți recomand să nu-i faci să vină aici. Mai bine te duci tu la ei și rezolvi problema. Le zici că nu ai știut și poate se rezolvă. Dacă vin aici îți confiscă penele și te alegi și cu o amendă. Uite, îți dau un nume. Te duci la Arme și Muniții și întrebi de Mioara. Notează!
- Bun, am notat, aveți și un număr de telefon?
- Am dar nu ți-l dau. Mergi acolo și vorbește personal.
- Bine, mulțumesc frumos! La revedere.
- La revedere.
Clar, astea probabil sunt primele și ultimile pene americane din viața mea. Am intrat în joc, acum dansez. Dar nu și pe melodia următoare!... Joi mă duc să ascult acordurile următoare.
29.11.2010 - a II-a întâlnire cu vameșul înarmat cu notificarea de pe forum.
Înainte de a intra, îmi scot notițele pledoariei. Îmi repet în gând argumentele principale:
- Bună ziua.Plec bucuros și optimist. Poate că șeful va remarca absurditatea situației și totul se va termina mâine. Pedalez alert spre birou. Seara răspund la telefoane și contacte pe internet vis a-vis de evoluția problemei:
- Bună ziua. No, ai rezolvat, ai fost la Poliție?
- Am fost la poliție dar nu am rezolvat. Au cam râs de mine. Dar între timp am studiat legea. Este absurdă. Am găsit pe internet un document eliberat de poliția din București pentru o situație similară.
- Dă-mi să văd. ... Hm ... uite, ce pot face. Lasă foaia asta la mine. Am să o duc șefului meu. Vin-o mâine pe aici și îți dau răspunsul.
- Ok, sper să se rezolve atunci mâine.
- Da, și eu sper.
- La revedere.
- La revedere.
Poate mâine ridic coletul cu pene din vamă! ...
25.11.2010 - prima vizită la Arme și Muniții.
Sediul într-o casă mare, veche cu etaj, pe o stradă liniștită din centru. În hol, imediat după intrare, pe o foaie A4, lipită strategic:
DEPARTAMENTUL ARME
ULTIMUL ETAJ
- Bună ziua.Merg spre locația indicată și aștept - timp în care îmi studiez colegii de așteptare și împrejurimile. Înaintea mea un domn mai învârstă corpolent cu mustață și gușă, cu o pușcă de vânătoare cu lunetă. În spatele meu, un tânăr, subțirel cu o pușcă cu aer comprimat. Lângă geam, un corp de mobilă care găzduiește diverse formulare indispensabile unui proprietar legal de arme în România. În timp ce aștept, undeva dintr-un birou vecin:
- Bună ziua, cu ce te pot ajuta?
- Am nevoie de o hartie ca să îmi ridic un colet din vamă.
- Da? Așteptați vă rog, acolo pe hol.
- Haide să găsim o soluție. Domnul este deja a IV-a oară la noi.
Oh, nu ... sper să nu pățesc și eu la fel!După circa 10 min, timp în care a dezbătut impreună cu domnul cu mustață problema puștii de vânătoare cu lunetă, polițist Popescu își îndreaptă atenția spre mine:
- Care este problema, băiete?În timpul acesta, am scos de la piept factura, singurul document care atesta problema mea și o înmânez organului. Acesta o ia, o apropie de ochi, se încruntă, apoi zice:
- Bună ziua. Sper că una simplă: am cumpărat din State niște materiale pentru construcția unui arc și săgeți și domnul vameș mi-a spus că nu mi le dă până nu-i duc o hârtie de la dunmeavoastră.
- Așteaptă aici! Și dispare într-un birou.După vreo trei minute care mi s-au părut mai bine de 13, se întoarce la fel de încruntat:
- Băiete, eu nu înțeleg nimic ce scrie aici!Și astfel, domnul polițist Popescu și-a muta atenția de la mine și ale mele pene, spre tânărul de după mine și a lui pușcă cu aer comprimat, tânăr care în tot acest timp s-a delectat cu micul spectacol care se desfășurase în fața lui. Plec prăbușit și deznădăjduit în interior. Primele semne de slăbiciune:
- Păi vă explic eu. Aici sunt 100 de pene. Aici este sfoară roșie. Asta este ...
- Nu, nu, nu așa. Deci, mergi frumos la un traducător autorizat, traduci factura, apoi depui o cerere la Poliția Județeană de pe Take Ionescu, anexezi factura și toate să ajungă aici. Și noi o să-ți analizăm cazul. Eu înțeleg nimic ce scrie aici! Ce foaie să îți dau? Pe ce bază? Tu așa crezi ca merge la poliție? Să îți dau o foaie pe vorbe?
- Nu pot să cred! Sunt niște pene! Am și eu un hobby, o pasiune. Trebuie să depun o cerere la poliția județeană ca să ridic niște pene din vamă?
- Băiete, vânătoarea și femeile se plătesc! Oricine vrea să facă ceva deosebit în țara asta, trebuie să plătească!
- Nu pot să cred! Speram sincer să fie mult mai simplu ...
- Băiete ai citi legea? Unde-i lege nu-i tocmeală. Dacă vameșul zice că ai nevoie de documente înseamnă că ai nevoie de documente!
- Și unde trebuie să depun cererea asta?
- La județeană, întrebi ofițerul de serviciu unde anume.
- Și ce trebuie să scriu pe ea? Este o cerere standard? Un formular (și în gând: pentru revendicat pene din vamă) ?
- Păi cum să fie: către poliția județeană, subsemnatul cutare, prin prezenta, rog a mi se ...
- A mi se ce? ... Nu pot să cred!
- Hai domnule, du-te! Dumneavoastră, ce problemă aveți?
Chiar merită toate astea? Merită niște pene, tot stresul și birocrația asta? Poate ar fi mai bine să le las în vamă ...La birou mă apuc să citesc legea. Legea nr. 295/2004. Mă afund în aliniate și amendamente. Mă simt și mai copleșit. Autorizație de armurier, 500 lei. Arme neletale. Permis port armă. Certificat de deținător. Arc omologat de Federația Română de Tir cu Arcul.
Sigur vrei să faci asta?Mă apuc de recitit pe forumul de arcași subiectele legate de legislație. Contradicții și frustrări. Găsesc totuși ceva ce mi-ar putea fi util. O listez cu gândul să o duc la domnul vameș ca document informativ. Mă consult cu prieteni. Un amestec de sfaturi scăldate din belșug în râsete și comentarii colaterale. Îmi construiesc seara pe baza lor o pledoarie în mai multe puncte. Le scriu pe o foaie de hârtie să o iau cu mine la întâlnirea cu vameșul.
22.11.2010 - prima întâlnire cu vameșul
Pauza de masă. Încalec pe bicicleta și dau o fugă la gară. Intru în Poștă, Oficiul 2, etajul 2 (Colete externe) entuziast și fericit. Pe ușă, pe lângă orar și alte anunțuri dispuse într-o ordine haotică: "Vă rugăm intrați însoțiți doar în cazurile de persoane handicapate". Mă întâmpină doamna Viorica, poștășița la rândul său cu un zâmbet:
- Bună ziua.Se întoarce victorioasă cu o cutie de 100x30x30cm de carton. O pune pe cântar.
- Bună ziua, cu ce te pot ajuta?
- Am primit înștiințare că mi-a venit coletul.
- Dați-mi vă rog hârtia. Da, așteptați vă rog aici.
- Da, este bine. Nu s-a pierdut nimic. Apoi, uitându-se pe hârtii, aceasta este valoarea coletului?De la biroul de lângă ușă, cu un pix în mână, o voce groasă și sobră, peste niște ochelari mari cu ramă groasă:
- Da.
- Mergeți vă rog la domnul vameș să vă facă hârtiile.
- Ce aveți în colet?Ochii i se dilată, mușchii i se încoardă, pixul cade pe birou, scaunul trosnește ușor. Domnul vameș se ridică de la birou și cu pași apăsați vine spre mine. Ridică coletul și îl pune pe masa de operație de sub geam.
- Materiale pentru arcuri și săgeți.
- Ține cutter-ul și deschide cutia!O deschid tacticos, timp în care domnul vameș așteaptă sfârșitul operției cu vădită nerăbdare de partea cealaltă a mesei de operație. În sfârșit cutia de carton își face vizibil infamul conținut. Pungile umplute cu aer și cartoanele de protecție sunt îndepărtate grăbit. Prima cunoaște lumina zilei o pungă transparenta cu pene de un roșu aprins. Apoi, pene albe. Apoi negre. Confuzie și stupoare se citea în acest timp pe fața vameșului. Explorarea pâtecelui cutiei continuă:
- Asta ce este?Siguranța de la început din spatele ochelarilor este pierdută.Probabil se gândește:
- Sfoară pentru coardă.
- Și asta?
- Ceară
- Asta?
- Fibră de sticlă.
"Unde este arcul? Din toate astea băiatul aceasta confecționează arme?!?! ..."Apoi zice:
- Băiete, tu faci arme aici. Nu pot să îți dau coletul. Asta este o problema a poliției.Le scot cu atenție și verific pe baza facturii conținutul. Ochii îmi sclipeau. Le admiram.
- Cum? Să ridic niște sfoară și niște pene? Poliție? Nu pot să cred!
- Da, te duci frumos pe C.D. Loga, la Arme și Muniție și vi înapoi cu o autorizație de ridicare sau cu o negație care să ateste că nu este nevoie de nici o autorizație!
- Nu pot să cred. Sunt doar pene și alte câteva chestii.
- Da, dar tu faci arcuri.
- Nici nu știu dacă îmi vor reuși.
- Îți vor reuși, că de aceea ai cumpărat toate materialele astea.
- Pot să verific că este complet conținutul?
- Da poți.
Sunt ale mele. Au venit pentru mine tocmai din America ... și nu le pot ridica?!?! ...Apoi, sub stare de șoc asist neputincios la resigilarea cutiei și ducerea ei înapoi în pântecele întunecoase ale vamei. Apoi sub privirile consternate ale doamnei Viorica, vameșul mă conduce spre ieșire.
- Să nu te întorci fără hârtie! Autorizație sau negație!Pe drum spre birou, încă bulversat, dau telefon la un prieten cu ceva cunoștiințe în poliție și îi povestesc situația. Îmi promite că se interesează la vărul său. Mă mai calmez. La birou îmi caut un alt prieten pe internet. Îi povestesc și lui. După câteva ore primesc diagnosticul și soluția:
... Sper să nu te superi, dar ești idiot. Mergi în altă zi, la alt vameș și spunei că tai frunze la câini. Cum ai putut să-i zici că faci arcuri și săgeți?!?
Teatru scurt. Inspirat din fapte reale. Numele au fost schimbate pentru a proteja persoanele implicate. Dialogurile sunt reconstruite din memorie. Orice asemănare cu realitatea nu este întâmplătoare. Orice eroare strecurată îmi aparține și nu este intenționată. Dacă prin ceea ce am scris ofensez pe cineva, sau aduc prejudicii anumitor instituții ale statului, îmi cer iertare anticipat și sper într-o îndreptare a situației în viitor.
Personaje:
Vameșul Vasile : este un om învârstă, mic și îndesat cu păr cârlionțat & grizonat, voce groasă, ochi mari, nas proeminent, atitudine oficială / sobră.Decoruri:
Poștășița Viorica : o doamnă între două vârste, subțirică, ochi calzi, atitudine jucăușă.
Polițistul Bogdan : tânăr înalt, suplu, frizură atent aranjată, la începutul carierei, îmbrăcat în civil, aproape de oameni.
Polițistul Cristian : trecut de primii ani de profesie, statură medie, glas blând.
Polițistul Mihai : om între două vârste, față ovală, ochii puțin obosiți.
Polițist Popescu : învârstă, înălțime medie, privire încrâncenată, păr tuns scurt, șapcă cu cozoroc.
Polițista Mioara : doamnă la 40 ani, atentă la aspectul exterior.
Eu: dornic proprietar de pene.
Vama: Ușă de metal.O cameră mare și rece. 2 birouri. Unul lângă ușă la care stă domnul vameș Vasile, celălalt în mijlocul camerei, pentru doamna poștășiță Viorica. Lângă geam masa de operațiuni vamale.
Poliție, departamentul "Arme și muniție": O usă de metal. la intrare un birou cu o doamna îmbrăcată în civil. În spate o altă cameră cu 3 birouri. Cel din față, era împărțit între polițistul Bogdan, un monitor CRT și un bol de sticla cu un peștișor. La biroul din stânga, cu spatele la geam, Mihai, în spatele unui monitor, tot CRT. La dreapta, Cristian, în spatele unui alt monitor.
03.11.2010 - Lansare comandă.
04.11.2010 - Prelucrare și exediție.
19.11.2010 - Coletul ajunge în vamă.
To every one of you
entering this sacred place,
may you and peace of mind
meet face to face.
Away from worldly stress,
if but for a minute
may you leave your cares behind,
as you venture inside
feeling only stillness
wrapped around your soul,
something almost magical
making you feel whole.
Where else ca you find it?
Perhaps on a mountaintop,
that spiritual uplifting
that makes you look and stop.
Eram cu bicicleta într-o seară, undeva pe o stradă întunecată. Am ajuns lângă un șantier iluminat subteran. Un morman de cărămizi și bolțari aruncați la întâmplare lângă o fundație săpată adânc, acoperită sumar cu niște scânduri[Sâncel?]. Un strat subțire de pământ mă despărțea de un abis de fier forjat, cărămizi și noroi. Peste mormanul de cărămizi de la suprafață se cățărau oameni ... încet și atenți.[Custura Sărății?] M-am luat după ei. Am ajuns în vârf [Negoiu?]. Am evaluat perspectivele: se deplasau prea încet, eu eram și cu bicicleta. Ok, ne întoarcem și ocolim prin afara gardului[Cugir, Generală III].
Ajung în stradă, beznă, liniște. În negura nopții, luminată difuz, de un felinar stradal îndepărtat, o siluetă abia perceptibilă cu patru picioare. Un cal. Merg mai departe. O altă siluetă, un om. Mă primește cu incredibilă căldură. Mă îmbrățișează. Îmi vorbește cu entuziasm. Nu îmi dau seama cine este. Fața îi este scufundată în întuneric. Am recunoscut vocea, dar nu putea fi el [Bubu]. Totuși, el este. Se bucură de întâlnire, de mine. Eu sunt încă șocat. Din negură se desprinde acum o altă siluetă, un copil. Mic, blond, bucălat. Zâmbește, mă îmbrățisează și îmi spune cuvinte calde. Cine este? Este fiul lui Bubu.[Robert?]
Se face lumină[brusc]. Multă. Strada se umple de oameni. Era o nuntă. Nu am văzut mirii. Eu stau pe loc. Sunt încă bulversat. Beznă / lumină. Singur / înconjurat de oameni. Contraste. Mă întorc. Pe o scândură, la nici 2 pași de mine, tolănit relaxat, un alt prieten care mă privește zâmbind [Florin]. Îmi studiază reacțiile și se distrează de nedumerirea mea.
"Ce cauți aici?"
"Dacă vrei plec."
"Nu, nu pleca."
Cadru nou: spațiu închis, o sufragerie mare cu o masă în mijloc. Culori aprinse, vii, parțial obositoare [Twin Peaks?]. Mulți oameni în jur. Puțini cunoscuți. Dintr-o dată conștientizez că s-ar putea ca ceea ce mi se întâmplă să nu fie real. Dacă trăiesc într-un vis, într-un univers artificial creat pentru mine? [Timpul dezarticulat - Philip K. Dick] Trebuie să aflu. Am nevoie de un psiholog. Sunt trei la masă. Pe doi îi cunosc.[Emma și Adi?] Întreb pe al III-lea pe care nu-l cunosc, o figură fadă, cu ochii goi:
"Am nevoie de un psiholog ca să aflu dacă visez. M-ar ajuta pentru asta un psiholog care îmi e prieten? Sau mai bine un necunoscut?"
"În momentul în care ți-aș răspunde la întrebare, deja percepția ta asupra realității tale subiective se va modifica."
"Taci. Am înțeles."
Era și mama prezentă la masă:
"Da, ajută-l că m-am săturat!"
"Deci nu este prima dată!"
"Ce anume?"
"Senzația că trăiesc un vis straniu."
"Nu înțeleg ce vorbești!"
"Ba da, înțelegi, nu vrei să îmi spui!"
Mama pe un ton trist:
"... de când cu iapa ..."
de
Sergiu
la
11:21 p.m.
0
reacţii
Panorame, peisaje & povestea în imagini. Mulțumesc!
de
Sergiu
la
1:00 a.m.
1 reacţii
Chei: foto, oscet, supravietuire
Cum privești Carul Mare?
"Căutarea unui sens în viață anulează trăirea în sine; energia pe care o dedicăm acestei căutări nu ne mai lasă energie să trăim. De aceea, ne recomandă Krishnamurt, să nu mai căutăm un sens în viață, ci pur și simplu să o trăim, căci făcând aceasta cu siguranță vom împlini și sensul ei. Orientarea omului către orice altă clipă decât prezentul, îl face să piardă trăirea clipei și implicit a vieții din care face parte acum. Sensul trebuie trăit și nu căutat, pare să spună U.G"
când ai simțit prima dată globalizarea?
R: Cugir 1999, camera mea, în fața unui 486 DX2, modem, conectat la net, mIRC. (pentru prima dată am vorbit cu cineva de pe partea cealaltă a globului, cu cineva din Detroit. Seara următoare am vorbit [prin același metode] cu Bubu din Cindeni.)
Aseară am terminat Pământul este plat. O recomand cu căldură oricui vrea să își deschidă ochii.
Aștept detalii! [cititor neidentificat]
Dar tu, tu unde erai?
Este o birocrație aici în a scrie cod ... ceva de groază!
O parte are sens, poate chiar toată ... dar macina nervii!
Pentru că birocrația e susținută de fapt de niște programe.
Și programele sunt groaznic de inflexibile.
Și noi trebuie sa ne supunem unor masini?!? Nu invers?
Mașinile ne dictează comportamentul?
Noi oamenii trebuie să ne ridicăm la nivelul de rigiditate al masinilor?
Oamenii sunt construiți să NU fie mașini.
De ce nu angajează roboți de scris cod!? De facut programe, de lucrat cu alte masini?
... pentru că încă nu se poate, AI-urile încă nu sunt așa de capabile ... încă!