no, azi vreau să emigrez!
Merg să conduc pe ultimul drum pe un cunoscut în cimitirul din Buziaşului. Până acolo ajung cu bicicleta mea de oraş cunoscută şi sub numele de cod "bătrânica".
Scena 1
Leg bicicleta de piciorul unui panou publicitar din interiorul cimitirului, (chiar, ce căuta acolo, oricum nu era nimic afişat pe el la ora la care se desfăşoară acţiunea) în faţa clădirilor administrative. Fac asta după o căutare încununată cu eşec a unui restel de proptit biciclete. Am fost descurajat şi de doi paznici / localnici ai incintei. Plec încredinţat că o las pe mâini vrednice ...
GREŞEALĂ!!!
Scena 2După slujba de înmormântare mă întorc la locul unde îmi lăsasem calul ... mare surpriză!. Piciorul panoului era la locul lui, bătrânica a dispărut. Mă trece un fir rece mioritic şi constat cu resemnare:
"No, că mi-au furat-o şi pe asta ..."
Scena 3Intru în vorbă cu un domn învârstă, mai zdrenţuit şi cu lipsă dinţi în stoc:
Nu vă supăraţi, nu aţi văzut o bicicletă parcată aici la uşa dumneavoastră?
La care dânsul, calm, printre 2 dinţi şi o îmbucătură de pâine:
Ba da, au furat-o ţiganii din Cunţ!
Eu, simţind că mă apropii de elucidarea misterului, întreb plin de speranţă:
Este vreo şansă să o recuperez?
El, înţelept şi defensiv:
Nu! Nu te pui cu ţiganii din Cunţ. Ei fură tot, fură şi tabla de la cruci. Nu te pui cu ţiganii din Cunţ!
Eu:
Mulţumesc.
Scena 4Pornesc pe jos spre casă cu gânduri de urări de bine, plin de recunoştiinţă faţă de ţara asta minunată şi de locuitorii ei.
Să trăieşti bine!
P.S. La început, în cadrul relatării am zis
"şi pe asta". De ce? Pentru că până acum am mai avut plăcerea, pe aceste minunate plaiuri bănăţene, să mai fiu uşurat de o altă bicicletă legată în casa scării, de roata de pe spate a alteia în faţă la Universitatea de Vest, de portofel la o coadă în Maria.
P.S2. vorba lui
Alex, aşa ar fi mai sigur:
