miercuri, iunie 25, 2008

Odiseea Coletului [aka: Coletul Edilului]

pentru Florin
A fost la dumneavoastră agentul, şi colegii dumneavoastră i-au spus că sunteţi plecaţi să vă reparaţi bicicleta, a aşteptat 10 min. şi a plecat. Azi nu mai are ocazia să ajungă la dumneavoastră. Dacă mai e valabilă oferta mâine, ar putea să vină.

Nu, mulţumesc, renunţ la serviciile dumneavoastră. La revedere şi o zi bună!
Şi acum să dăm timp înapoi să vedem ce s-a întâmplat ...

Luni.
Îmi încerc norocul şi completez un formular online pentru trimiterea unui colet cu un curier rapid. Impresionant, după nici 1h primesc un telefon:
Bună ziua, am primit o comandă online de preluare colet, doriţi să fie preluat astăzi sau poate să vină curierul să-l ridice şi mâine? Până la ce oră vă poate găsi la această adresă? Ce conţine coletul?

Nu, nu este nevoie astăzi, este bine şi mâine, eu sunt la birou până la ora 17. Coletul conţine piele, zic eu sub stare de şoc şi adâncă admiraţie pentru serviciile online româneşti, dar mâine sâ vină. Mulţumesc frumos.
Ei, acum să mergem mai departe ...

Marţi.
De dimineaţă duc bicicleta la reparat pentru Alpi. Mă înţeleg cu Ema, că atunci când o termină mă sună şi eu vin repede să o iau ca să-i eliberez spaţiul. Perfect. Cât am stat la birou primesc 2 telefoane amabile la interval de aproximativ 1h, de la firma de curierat, să mă întrebe:
Până la ce oră poate curierul nostru să vină să ridice coletul? Ce conţine coletul?
Până la 17, piele, răspund eu, admirativ pentru grija arătată de firmă pentru client şi vag contrariat de faptul că undeva în sistemul lor există o eroare care ducea la pierderea informaţiilor.
Va veni curierul după ora 14.
Amiază. Îmi aranjez drumurile în aşa fel încât înainte de 14 eram în birou. De fapt eram relaxat şi la gândul că, de data asta firma de curierat posedă numărul meu şi este dornică să-l folosească, în aşa fel încât, dacă curierul ajunge, va suna (nu ca data trecută când a preferat să plece cu coada între picioare, fără să încerce măcar să bată la o uşă sau să mă sune ...).
Ora 14:10 bicicleta e gata! Cobor, trec strada, nota de plată ... îmi mai lipsesc 3 lei. Merg la bancomat, scot, achit, mă întorc în birou.
O linişte plină de suspans. Colţurile buzelor colegilor tremurau. Ce s-a întâmplat? Într-un hohot de râs cvasi-generalizat mi se aduce la cunoştiinţă:
A venit curierul. ACELAŞI! Să vezi cum şi-a mai aruncat ochii peste cap!
Acelaşi de data trecută care: nu a sunat, nu a bătut la uşă, cu care în final am reuşit să comunic cu el la telefon pe un ton de o amabilitate desăvârşită şi plin de sevă şi subînţelesuri numai de noi doi bănuite şi care a amânat o zi până să îşi facă simţită prezenţa în biroul nostru. Şi când a făcut-o ... a fost, pur si simplu "minunat" de grabit, amabil şi atent la detalii.
Poate, vine mâine, au mai adăugat colegii, iar alţii au adăugat un plus de convingere: eu nu am auzit dacă vine sau nu mâine ...
Asta este, nu le poţi avea pe toate: şi pielea trimisă şi bicicleta reparată, dar şi mâine este o zi plină cu 24h, în care se pot face atâtea.

Miercuri.
Scenarii & sfat cu colegii: să îi iau un buchet de trandafiri roşii, o îngheţată, să-l las aşa cum este? ... Sentimente de remuşcare, stat ca pe spini, Curierul cu Ochii peste Cap putea să vină oricând, nu a specificat nici o oră. Primesc ofertă de a merge la masă. Dar vai, dacă vine Curierul, cum să mă duc la masă? Soluţie:
Vali, dacă vine Curierul îi dai tu coletul?
Perfect. Problemă rezolvată, hai la masă. Mănânc, dar inima îmi era stransă şi alături de colet, coletul edilului, nu orice fel de colet! Mă întorc la bază. Coletul nemişcat de la loc. Curierul cu Ochii peste Cap nu a venit. Plauzibil, nu e încă ora 14. Aştept. Codez în pereche cu Mirela. Ochii îmi fug când pe ceas, când pe colet.
Dacă până la 16 nu vine, îl trimit prin poştă!
Orele, minutele se scurg chinuitorare, codul se scrie cu productivitate îndoielinică. Gata, mă duc, este ora 16, timpul a expirat. Iau coletul edilului, şi răzbat prin centru (cam 34C) până la cea mai apropiată poştă:
Ne pare rău, nu primim colete. Aaa, la poşta mare au ceva probleme cu reţeaua, încercaţi la gară.
Păi nu e minunat?!?!? Te grăbeşti undeva? (Oare nu a venit tocmai acum Crurierul cu Ochii peste Cap la firmă?) Mă întorc cu coletul edilului. Nu, nu a venit nimeni. Pun mâna pe telefon şi vorbesc cu firma de curierat să văd dacă mai aştept totuşi sau nu. Dispeceriţa se interesează, vorbeşte cu Curierul cu Ochii peste Cap (ce n-aş da să ştiu ce au vorbit ...) iar apoi îmi traduce. Îmi traduce cu cuvintele reproduse la începutul acestei odisei.

No, nu-i bai, plec de la servici şi în drum spre casă trec pe la gară. [...] Ajung acolo.
Printr-un geam mat cu modele (posibil uşor crăpat) lumina blândă a serii desena umbre lungi pe mozaicul gri cu pietricele albe de pe pardoseala roasă şi de pe tejghea patinată cu vreme... propoziţie pentru reconstrucţia parţială a atmosferei din interior.
Îmi pare rău, nu este bine ambalat. Nu-l putem primii aşa! Uite, aşa trebuie ambalat, indicându-mi un colet mic şi arhaic, atârnat pe un panou plin de praf din spatele tejghelei.
Ce?!?!?! Ochii îmi scăpărau jăratec. Picioarele se mişcau spasmodic în colbul de pe jos:
Aveţi cumva hârtie şi sfoară? Sau, de unde pot lua. Până la cât sunte-ţi deschişi să primiţi colete?

Îmi pare rău, nu avem hârtie şi sfoară. Puteţi încerca la libraria de lângă hotel, dar nu ştiu dacă nu e închis şi dacă reuşiţi să vă întoarceţi în timp util. Noi lucrăm până la 18:15, apoi vine maşina şi le ia, cu un vag iz de neputinţă şi de satisfacţie.
Salvarea vine totuşi tot de după tejghea:
Sau, îl putem trimite prioripost. Şi uite aici, banda asta, mai lipeşte pe aici pe acolo, uite pe aici pot să bag degetul dacă vreau!
Bagă dacă vrei, că şi aşa nu poţi face mare lucru, nu e decât o nenorocită de piele neagră ...
gândeam eu. Minunat, no cu atitudinea asta se vând servicii!! Bravo poşta română! Vreau o mărire pentru domnul de peste tejghea.
Mă apuc de bandajat şi în 5 min termin, achit şi ies pe uşă cu un imens sentiment de satisfacţie şi reuşită!

Da, Coletul Edilului, după o curbă sinuoasă prin timp şi spaţiu, a părăsit Timişoara în drumul lui spre Tg. Mureş.

P.S. cuvintele "Dacă vine [curierul]..." au rămas în istoria biroului şi au proprietăţi curative: trezesc amintiri & emoţii şi descreţesc frunţi!

duminică, iunie 22, 2008

RT (raport de tură)

Punct de întâlnire: fabrica de apă
Traseul: Timişoara (La Turbină) - Aleea Ghirodei - digul Begai malul drept - E70 - Remetea Mare - Ianova - Acumularea Ianova - Padurea Richitas - "La Crucea Albă" - Salciua Nouă - Dealul Cobolas - Rezervaţia de Cerbi Lopătari (poarta sudică) - poarta estică - drum forestier Honos - Dealul Honos (La Foişor) - Padurea Sumanda - "drumul aerian" - Bencecu de Jos (La Izvor) - Bencecu de Sus - La Troiţa (catolică) - Giarmata - Giarmata Vii - Padurea Verde - Timişoara (La Turbină)
Distanţă: 85 km
Durată: 12h
Participanţi: Carol, Adela, Daniela, Sabina, Iasmina, Bogdan, Mihai, Sergiu.
Dimineaţa salut răsăritul de pe balcon, verific conţinutul ruxacului şi ies pe uşă. În faţa blocului îmi vine stralucita idée de a reseta contoarele de la computerul de bord al bicicletei. F. proastă idée! Am reuşit să resetez computerul cu totul. Adică ... salut circumferinţă-roată-exactă-până-la-nivel-de-mm. Asta este, noi să fim sănătoşi.Ajung din timp la locul de întâlnire (marcat cu X pe hartă) nici ţipenie de om.Stau. Mai stau, apoi plec să îmi fac rost de apă. Mă întorc, tot nimeni. Ceva e putred: nu se poate să nu fi ajuns chiar nimeni! Ies la drumul mare şi, minunăţie: reperez un biciclist echipat sufficient de profesional ca să mă determine să-l urmăresc. Excelentă decizie, era Daniela şi împreună am ajuns la locul de întâlnire, unde alţii aşteptau deja. Trebuie că cineva a mutat crucea pe malul opus, sau a ţinut harta invers când a desenat punctul de întâlnire. Ne salutăm, prezentăm & bonus primim nişte hărţi de la Carol cu zone de interes relativ apropiate de Timişoara. Mulţumim.

Apar şi restul, pornim. După un scurt drum pe asfalt ne urcăm pe cararea de pe culmea digului, pe lângă Bega şi o pornim uşor prin iarba umedă şi alunecoasă. Primele căzături, unele cu urmări artistic-însângerate cum aveam să băgăm de seamă mai târziu.

Ajungem din nou la asfalt la şoseaua naţională care te portă la Recaş, în satul Remetea Mare, pentru ca după aprox. 3km să cotim la stânga pe un drum judeţean pe care am mers 7km până la Ianova.
Primul popas: magazinul universal din sat. Hamei, banane, cornuri, suc, bancuri (piloţii orbi şi piraţii aerului) şi amintiri. Ajunge, în 10 min plecăm. Plecăm! Începe tura propriuzisă, ieşim în câmp. Este în jur de 11. Poze. După aprox 30 min ajungem la pădure. Tură prin Pădure Sesiunea Întâi. Pauză la foişorul din pădure. Banc:pasărea Iui iui.LOL! Alte căzături uşoare, iui, iui.
Ajungem la Crucea Albă.
Coborâm dealul, mergem pe centura satului Promit-să-i-aflu-numele ( am aflat: Sălciua Nouă ) şi ... bam: 2 pene. Bogdan & Daniela. Treaba merge repede apoi ne continuăm drumul ajungând din nou în pădure. Frumos!!! Hm ... acum simt eu un por la roata din faţă, reusesc să ajung cu ea până în vf. la Parcul de vânătoare Şarlota. (sau să fi fost rezervaţie de cerbi lopătari plecaţi la muncă în strainătate? Şi au rămas doar târnopătarii ... lol Carol!) Schimb camera şi începe un minunat drum forestier pe care ne-am dezlănţuit la vale. Hei, am văzut şi o căprioară cu un pui mic, la 5-6 m a trecut prin faţa mea! Prin pădure au fost văzute şi alte lighioane. Frumos în sălbăticie.

Ajungem în vale iar apoi începem un urcuş în serpentine pe drum forestier. Sus ne aştepta un foişor intrat în disgraţie. Ne-am bucurat de el. Poveşti cu alpinol şi dezalinol. Suntem exact la jumătatea traseului. Este ora 15:00. Începem un frumos şi întortocheat traseu prin pădure, cu o scufundare voluntară (sau nu?!?) în scopuri răcoros-balneare într-o baltă cu nămol. Ieşim din pădure şi ne continuăm tura pe drum de ţară, spre cel mai apropiat sat, din ce în ce mai motivaţi de lipsa de apă. Ajungem în Satul-cu-fântână ( oficial cunoscut sub numele de Bencecu de Jos ). Apă!!! Ne potolim setea şi ne aşezăm la umbră. Verificat frâne, spălat haine, mâncat, poveşti.
Hei, pe şei! Ne aşteaptă un deal frumos.
Mai pedalate, mai împinse bicicletele ajung sus.
Deja toţi eram în formă şi mergeam compact. Drum de ţară, peste dealuri. Următorul sat: Bencecu de Sus. Pauză de hamei, îngheţată şi socializare. Adela culege admiraţia profundă a unui băştinaş. După scurt timp pornim mai departe pe asfalt. O, ce relaxare! Destul, după vreo 3km părăsim din nou asfaltul în favoarea unui drum de ţară printre lanuri de grâu şi maci. Minunată alegere. Pe lângă linia ferată ajungem la Giarmăta Vii.
E oficial un câine poate fi speriat de un biciclist care se dă peste cap. Dar se poate şi mai simplu ...
Începe să se simtă iz de oraş. Of ... asfalt, linie dreaptă 30km/h ajungem la muzeul satului. Trupa începe să se destrame, un om pleacă. Restul ne întoarcem la fabrica de apă de unde am plecat acum 12h. Doamne ce frumos a fost! Ne felicitam şi ne promitem să mai facem ieşiri. Mulţumim, Carol! Multumim Doamne! Poze aici şi aici.

joi, iunie 19, 2008

Imaginaţie cu timp

Imaginaţia este mai importantă decât cunoştinţele.
Imaginaţia de azi va fi realitatea de mâine.
Doar viaţa ce-o trăim pentru alţii este o viată ce merită să fie trăită.
Albert Einstein
  • Marvin, robotul maniaco-depresiv,
  • Ascensoare telepate, cu frică de înălţime,
  • Uşi fericite (să se deschidă în faţa călătorilor, motiv de depresie pentru Marvin),
  • Aparate de cafea defecte (în original capabile să citească metabolismul clientului când acesta apasă pe buton),
  • Motor cu improbabilitate,
  • fiinţe cu existenţă pan-dimensională,
  • paianjeni ţesători de realitate,
  • Motor cu energie de criză,
  • Sensul vieţii, al Universului & tot Restul? ... 42! (lol)
  • Peştişor telepat, Babelfish.
Stau şi mă gândesc uneori unde este limita de imaginaţie la oameni?
Bună dimineaţa, Doamne!
Aşa m-am trezit de dimineaţă, salutându-L. Apoi m-am gândit: stai că de fapt la El nu e dimineaţă, El trăieşte într-un prezent continuu. Lui nu-i rezervă nimic nou viitrul pentru că, pentru El nu există aşa ceva. Ce plictiseală! Atunci cum îşi organizeză El timpul? Cum îşi face "time management"? Stai că am o teorie: poate e distractiv să construieşti timpul. Îl meştereşti, apoi îl laşi să se scurgă pentru alţii şi tu priveşti dimineţile lor din afara lui.
Genial, hai că mă duc la servici simţindu-i privirea în ceafa mea.

P.S. este şi un SF cu titlu asemănător: Natură moartă cu timp. Bună!
P.S2.
avantajul tău, dacă se va descoperi ceva senzaţional, tu nu vei fi uimit!
by Mirela
Eu zic: păi de ce avantaj, eu nu aş vrea să mă minunez?

împotriva uitării ... 23.10.2008: http://www.abyssandapex.com/200710-wikihistory.html.

duminică, iunie 15, 2008

Cronicile Gyuliene

Moş Teacă, aka Moş T. ( ar mai fi o denumire dar nu o voi reproduce aici, din motive de PR) s-a încumetat în acest sfârşit de săptămână împreună cu Golful, să treacă graniţa. Nu prin spăngi, nu prin mii de baionete ci ... simplu prin Vărşand! Da, o nouă ieşire în 2 maşini cu 9 oameni, o gură de civilizaţie ungurească, la Gyula.

Am plecat sâmbătă dimineaţă (09:00), după ce ne-am regrupat la Real. Am mers în formaţie, când moş T. în faţă, când Golful. Bonus: ruperi de ritm! La ora 11:00 eram la destinaţie parcaţi în faţa unei pensiuni.
Am decis de comun acord că suntem prea tineri să ne stresăm cu cazarea, baia având câştig de cauză, la 11:30 eram la coadă la bilete încercând să desluşim tainele limbii româno-maghiare cu domnişoara de la bilete.

"Nu, nu se poate astăzi cu reducere, mâine, da!"
Ok, a început sezonul, plătim bilete de adulţi spre mirarea ei şi pătrundem în incintă. Hei, arată bine, chiar bine. Prima oprire: bazinul cu topogane de apă. Primul om la apă Adela. Coborâri individuale, cu viteze diferite. Coborâre în formaţie soldată cu râsete & carambol la destinaţie (+ un fluier al albitrului de margine). Testat bazine olimpice şi "cloace termale pentru moşi şi moaşe". Surprinzător de mult succes au avut cloacele! (informaţie ajutătoare: erau cu apă caldă).
Hai să mâncăm! Se soldează cu o delicioasă aventură lingvistică! Meniul afişat în maghiară şi germană. Am fost salvaţi de un bucătar / ospătar cu un excelent simţ pentru limbi străine: am primit o lista de meniu în română, minunat! Ne punem pe ales, dăm comanda şi ne punem pe aşteptat.
Am aşteptat. Şi am aşteptat. La un moment dat, au început să se adune stivă de farfurii cu mâncare. Să fie oare ale noastre? Îmi iau inima în dinţi, îmi încord muşchiul meu magiar şi întreb (ajutându-mă şi de mâini evident):
Ezo gulaş?
Drept răspuns ... primesc o rafală de cuvinte, dar nici unul nu semăna cu gulaş. Unde eşti tu, Timi? Ne resemnăm şi aşteptăm în continuare. Yupee, salvarea ne vine tot de la bucătarul nostru lingvist. Descurcăreţ, făcând din plin uz de mâini, ne indică din stiva de farfurii, fiecăruia ce am comandat. Suntem salvaţi! Ne retragem cu prada în braţe şi ne aşezăm să o savuram. Aaa, la Sneji a durat ceva mai mult, deoarece a comandat ceva mai special, burtă de sepie. (pentru detalii suplimentare vis-a-vis de acest meniu vă rog luaţi legătura cu Cristinuţa). La desert am avut cireşe de ne-post.

Scalda no.2: volei în apă, o nouă sesiune de acva-masaj la colaca moşilor şi moaşelor. Reconfortant. A fost de asemenea identificat un tiglăzu gigant care se balansa lent cu carne la prajit în el. Asta numesc eu electrocasnic şi opimizarea timpului:
până se frige carnea, fă bine şi calcă şi gulerul asta!
Ei, e timpul să ridicăm ancora şi să căutăm un coperiş deasupra capului.
Ne întoarcem la maşini şi începem din poartă în poartă, unde vedeam scris: Zimmer frei.
Tentativa no1, apartamente de lux, gazdă amabilă, limbaj comun: 60% germană, 10% magiară, 20% calculator de buzunar, restul ... alte forme de comunicare non verbale. Negocierile au fost brusc întrerupte de cifra 165. ok, următorul.

... :: intermezzo ::...

Strategie: ne despărţim în echipe de lingvişti şi câştigăm timp. Afaceri de familie: fiicele pe o parte a strazii, părinţii vis-a-vis.
Eu, pe partea opusă. Sun la o sonerie, în poartă apare un moş bonom, eu de peste gard:
Haben sie noch frei zimmer?
Din privirea lui nedumerită înţeleg că nu am ales limba potrivită, George, lângă mine încearcă marea cu degetul:
Roumanian?
Primeşte în schimb un zămbet larg, plin de speranţă şi recunoştiinţă:
Măi, voi sunteţi români? Apăi de ce nu ziceţi aşa! Noi nu mai avem locuri, dar încercaţi peste drum la fiică-mea.
Între timp, lingviştii de extremă stângă, erau deja în tratative cu fiica. Ne regrupăm. Nu, fiica no1, (să îi spunem de dragul fluidităţii, Ioana) nu mai avea locuri suficiente locuri, dar săritoare cum îi şade bine unei românce, ţipă peste gard:
Mărie, da' tu n-ai locuri?
Între timp s-a adunat întreaga familie: mama, cele 2 fiice şi tatăl undeva în spate, afară din cadru. A urmat un tur de forţa lingvistic maghiar criptat cu o cheie publică de 128 în familie. Apoi spre noi:
Am locuri, o casă cu 10 locuri, fără televizor, sau 3 camere cu 3 paturi, cu televizor. Oricare, 3000 forinţi / persoană.
Ne adunăm în cerc, sporovăim scurt între noi şi acceptăm. Băgăm maşinile în curte. Urcăm bagajele, ne înarmăm cu dipozitive de oprit timpul pe pelicule digitale şi plecăm să vedem oraşul by night.
Oraş turistic, în care lumea pare a fi într-o dulce eternă sâmbătă seara. Frumos. Un menestrel în miniatură ne-a încântat privirile şi zgariat urechile de pe scena improvizată de lângă globul cu puncte cardinale. Minunat. Sesiune de poze nocturne, îngheţată, cabine telefonice cu fise, nici urmă de bancomat.

Cine are nevoie de bani în Oraşul Eternei Sâmbete Seara? Stăm la masă, sub o umbrelă vag insuficient de mare, alături de un ospătar vag nehotarât: vrea să schimbe euro, nu vrea; vrea să schimbe bancnote ... nu vrea. Sau să fie din nou bariera lingvistică? ... cel mai probabil. Aşteptăm o breşă în plafonul de nori să o zbughim spre casa Măriei. Vine. Plecăm. Varianta cu maşina la scară şi covorul roşu cade. În pas cvasi-alergăreţ refacem treseul, în sens invers. Cine are nevoie de o pereche de şlapi albaştri cu sunet de lux?
Remi cu 5 piese în minus: mulţumesc Ade, mă simt împăcat, nu am cărat de pomană. Dormire.

E duminică. Trezire. Galateni, gânduri, ghid galactic, tir cu arcul. Nu, nu ... până la 10 nu se trage cu arcul. Of. Nu-i bai: am testat Aristocratul. Mă declar mulţumit. Bravo.
Facem un festin matinal cu mâncarea la comun.
Nu, nu am avut burtă de sepie.
Nu, Adela nu a fost în Făgăraş
.
Asta ca să împidic încă în faşă posibilele zvonuri.

Poze la castel. Hartă medievală a Ungariei, fără Ardeal. Ok.
Baie, etapa a 2-a. Soare, topogan, cloacă, hidro-masaj.
Bilanţ la cloaca de sâmbătă: revitalizarea unei moaşe aflată în derivă prin bazin, într-un nor de aburi [şi nu numai] printr-o metodă nonconformistă: minge galbenă cu un smiley aruncată de la unu la altul. A şi primit-o ca premiu, sau ... a rechizitionat-o?
Langoş cu caşcaval. Fară peripeţii lingvistice: meniu în română.

Pe cai, ostaşi! 15m pe contra sens, pentru derutarea adversarului, aflaţi încă pe teritoriu străin. Ruperi de ritm. Moş T. este plin de viaţă, proaspăt hrănit în Arad, pentru a preveni eventualele tuse cauzate de apropierea acului indicator de zona roşie.

Of ... din nou în Timişoara. La activităţile noastre domestice ... Dar, stai: înainte, moment cald pe marginea drumului: pe cand un remember? ... Pentru remember ... la Viena! (remember = eveniment de influenţă OSCETică gândit cu scopul de a pecetlui relaţii între prieteni)

La bună revedere,
Sergiu

P.S. poze Sergiu, Paul, Simo.

marți, iunie 10, 2008

the next level

... cum ar zice cineva cunoscut mie.
Aseară am călcat pentru prima dată în viaţă într-o sală de fitness & într-o saună.
Atenţie cunosc denumiri de aparate: stepăr, bicicletă, bandă, elipsoid [sau era discobol?].
Am pedalat 17km, cu o medie de 34km/h pe un nivel de dificultate medie de 14.5
Am scos la final şi un puls de 188 la discobol. Am alergat pe bandă pe plan înclinat 10% timp de 10 min. M-am simţit ca un hamster. Am tras şi de alte fierotanii ocazie cu care am constatat că detin nişte muschi care până acum au trăit în obscuritate & ingnoranţă.
Per ansamblu ... m-am simţit răsfăţat.
Da ... şi toate s-au soldat cu o vagă durere/febră în cot de dimineată.

joi, iunie 05, 2008

Corul Studentilor Crestini

În ultimile 2 săptămâni am avut ocazia să-i cunosc prin intermediul proiectului "DVD-ul absolvenţilor corişti". Impresii şi gânduri:

  • aparent autoghidaţi, totuşi sub tutela Betel-ului (aşa cum OSCET-ul e în parteneriat cu Vox Domini);
  • merg foarte des în "misiuni" ceea ce-i leagă mult de tot (doar pe cei care se implică, evident!);
  • am asistat aseară la predarea ştafetei liderului, sunt încântat să observ că există atâtat maturitate în generaţia noastră, tot respectul!
  • sunt oameni frumoşi, pe care i-am ajutat cu plăcere;
  • categoric e minunat să faci ce îţi place!
  • categoric pasiunea declanşează pasiune;
  • categoric unde este există dispoziţie / dorinţă de implicare & sacrificiu lucrurile se rezolva minunat, mai lin, resurse mai bine canalizate;
  • mă bucur când se întâmplă lucruri care aduc cinste lui Dumnezeu;
Hei, mă bucur că v-am cunoscut, a fost scurt şi special!
Vă doresc să faceţi treabă bună în continuare!

marți, iunie 03, 2008

Aristocratul în poze

Date tehnice:

  • esenţa lemnului: frasin
  • lungime: 1.80 m
  • întindere maximă: 78 cm
  • forţa la întinderea maximă: 22 kgf
Alte poze cu el, aici.

Bonus, cum arată în alte birouri.