Se afișează postările cu eticheta ro. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ro. Afișați toate postările

joi, decembrie 23, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Sfârșit

09.12.2010 - a IV-a vizită la Arme și Muniții, primesc certificatul.

Deja mă simt relaxat. Urc scările ca la mine acasă.

- Bună dimineața.
- Bună dimineața. Ce doriți?
- Aș dori să vorbesc cu domnul Bogdan.
- Așteptați să văd dacă este aici. Bogdan? ... Îmi pare rău, nu este aici.

- Hm, atunci cui pot lăsa niște poze pentru un certificat de deținător?

- Mergeți vă rog la colegii mei!
și mă conduce în binecunoscuta cameră cu 3 birouri. În stânga Mihai. Ochii îmi sclipesc, inima mi se relaxează, în dreapta Cristian!
- Bună.
- Bună, domnul Oprean!
- Am adus pozele pentru certificat.
- Ok, stai să-l sun pe Bogdan, el știe detaliile ... Alo, Bogdan? A venit domnul cu arcul, a adus pozele. Da. Da. Da ... Bine ... Este bine. Dați-mi-le mie, le duc la colega să îți elibereze certificatul. Cazierul l-ați adus, nu?
- Da, l-am adus data trecută.
- Bine, așteptați aici.
Un nou moment stânjenitor la orizont ...
- Am înțeles că sunteți programator. Am și eu o problemă: am niște DVD-uri, vreau să le clonez. Am înțeles că sunt niște programe care permit asta.
- Da, sunt. Lider de piață este Nero. Sau căutați ceva gratis?

- Nu, vreau să copiez niște DVD-uri care sunt cu copyright.

- Hm, îmi pare rău, așa nu vă pot ajuta. Însă, am un coleg care știu că a reușit, acum nu este la birou. Se întoarce luni, am să-l întreb. Îmi dați o adresă de mail?

- Da, sigur. Mulțumesc.
Între timp a revenit Cristian.
- Acum o scrie colega mea. Și, de cât timp ești programator? Poate ne ajuți și pe noi, avem niște calculatoare ca vai de ele.
- Sunt programator, dacă aveți probleme hardware, îmi este teamă că nu voi putea să vă ajut. În ziua de azi lucrurile se schimbă așa de repede în domeniul IT încât dacă nu ești specializat exact pe domeniul respectiv (hardware), nu poți ține pasul.
- Da ...
- Și ... dacă vreau să trag în spatele blocului, cu certificatul respectiv sunt legal?
- O nu! Dacă vă reclamă un vecin, trebuie să venim la dumneavoastră și să vă confiscăm arma. Știți cum sunt vecinii ... și numai unul trebuie să fie ...
- Am înțeles ... atunci undeva pe câmp? În spațiu deschis?

- Puteți merge să trageți în poligon. Vă dau numărul șefului pligonului? De la Pădurea Verde?
- Da, vă rog! ... Mulțumesc.
- Dacă o să vreau să mai fac și altul, este valabil certificatul acesta?
- Nu, trebuie să le înregistrați pe fiecare. Să veniți cu ele la noi. Nu aveți voie să aveți mai mult de două.
- Hm ... ok vedem atunci ...

- Haideți să vedem dacă este gata!
Mergem împreună în alt birou.
Gata, semnați aici!
Certificat arme neletale.
Arc de agrement.
FS (fără serie),
FM (fără marcă),
FC (fără calibru).
- Woai, am trăit să o văd și pe asta! Arcaș cu acte înregulă. Acum sunt nerăbdător să fac arcul și să îl aduc la voi să-l vedeți.
- Da, să-l aduci după ce-l termini, să-l vedem și noi.
- Da, am să-l aduc, dar nu se va întâmpla anul acesta ... așa că deocamdată, mulțumesc, la revedere și sărbători fericite!
- Sărbători fericite! La revedere!
Cobor scările tacticos, mândru posesor de certificat de arcaș.
Sunt arcaș cu acte în regulă. Yupee!!! Să dau de veste la prieteni acum!
După mai bine de 1 lună, odiseea comenzii din State a luat sfârșit! Am învins sistemul. Am intrat în legalitate. Am învățat enorm din odiseea asta și acum nu regret nimic. Tot răul spre bine... Vă mulțumesc pentru atenție, dragi cititori. Să aveți un timp minunat de sărbători, să învățați din pățaniile mele și să trăiți frumos!

-- sfârșit --

miercuri, decembrie 22, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Actul 7

06.12.2010 - a IV-a vizită la vamă, ridic coletul.

Sar câte 3 trepte odată. Bat la ușă. Mă simt familiar. Intru. Domnul Vasile la biroul de lângă ușă. Doamna Viorica, la al său birou:

- Bună ziua.
- Bună ziua. Ați rezolvat?
Domnul Vasile, vameșul peste ochelari, cu o voce groasă:
- Ai adus hârtie de la poliție?
- Da.
- Ei, a trebuit?
- Se pare că da.
- Dă-o să o văd ... dă-mi și buletinul.
- Da, este bine ...
Doamna Viorica:
- Oh, ce bine! Bine că ați rezolvat! Cred că nimeni nu a mai umblat cât ați umbat dumneavoastră după un colet. Dacă ziceați că aveți altceva ...
Domnul Vasile:
- Acum va trebui să plătești mai mult.
- Cum așa?
- Păi a crescut dolarul față de data trecută când ți-am calculat.

- No, nu-i bai. Important este că s-a rezolvat.
- Da. Nu e cu mult mai mult ...
- Puteți să îmi dați puțină bandă adezivă, să pot să-l transport în siguranță.

- Da, ai numai răbdare ... Gata, semnează aici.
Între timp caut în mapă bețișorul de Moș Nicolae. Inițial mă gândisem s i-l iau domnului Vasile, apoi m-am gandit că e puțin ciudat, mai bine îl dăruiesc doamnei Viorica:
- Oooo, mulțumesc frumos!
- Cu plăcere!
Îmi iau penele sub braț, mândru, satisfăcut, bucuros și împlinit mă îndrept spre ieșire. Domnul vameș, în picioare mă conduce din priviri:
- Ei, cum ești? Mergi să tragi?
- Sunt fericit. Da ... prima dată să-l construiesc.
- Da, întodeauna, când obți ceva cu greutate altfel ști să-l apreciezi.

- Da, aveți dreptate. Sărbători fericite. La revedere.

La revedere.
Cu penele sub braț, respirând cu putere aerul rece al victoriei, pedalam spre birou:
Am învins, oameni buni! Am învins sistemul!
După un război greu de uzură dus pe 2 fronuri, cu bătălii multiple ...am învins!
-- va urma [ultimul act] --

marți, decembrie 21, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Actul 6

03.12.2010 - a III-a vizită la Arme și Muniții, primesc notificarea.

Dimineața la 8:30, urc câte 3 trepți odată, ajung în fața ușii de fier, deja familiară. Sun. Azi nu este program cu publicul, sunt curios cum va decurge întâlnirea. Îmi deschide doamna de la biroul de pe hol de la intrare:

- Bună dimineața.
- Bună dimineața.
- Pe cine căutați?

- Pe domnul Bogdan Dumitru.
- Te așteaptă?

- Da, sper.
- Așteaptă aici. Bogdan!!! Un domn te caută.
Dintr-o altă cameră apare Bogdan.
- Salut.
- Salut.

- Ai rezolvat cu factura?
- Am vorbit cu magazinul. Nu am reusit să obțin decât aceeași factură, alt format. Mi-au spus că nu pot să îmi dea altă factură.

- Nu pot și ei să schimbe și ei o dată acolo? ...
- Au zis că nu.
- Stai să întreb pe un coleg, poate rezolvăm altcumva cu "prodigiosul arc". Așteaptă aici.
Se întoarce după câteva minute:
- Da, uite cum facem: nu avem nevoie de factură. Vom folosi chitanța de la vamă. Practic tu nu ai intrat în posesia armei înaintea notificării, ea a fost reținută la vamă, așa că nu ai încălcat nici o lege. Acum redactează notificarea colega mea.
- Păi nici nu este măcar armă. Sunt materiale. Uite pe factură, să le luam pe rând: 100 de nokuri - astea sunt bucățelele alea mici din plastic care se pun în capăt la săgeți. 100 de pene - roșii ceară, sfoară ... ...
- Bun, după ce le ridici, asambezi părțile mai mari, așa cât de cât, și vi cu el la noi, să-l luăm în evidență, să îți trecem seria pe adeverință.
- Ce serie?

- Seria arcului. Pe una din componente. Uite, astea mai scumpe.
- Păi nu există așa ceva. Nu există arcul încă, trebuie să-l construiesc. Sunt materiale brute. O să dureze.

- Păi te-ai băgat în horă acum joci. Ai 10 zile să-l termini.

- Astea mai scumpe e fibra de sticla, sunt niște fâșii ca de plastic. Nu au nici o serie pe ele.
- În fine, lasă că rezolvăm noi cumva. Tu mergi numai la vamă să îți ridici coletul. Ar fi bine să nu mergi azi. Mai bine mergi luni.

- Ok, merg luni.
Pfui ... câtă bătaie de cap ... dacă știam nu sunt deloc sigur că mai comandam ...
- Mda ... deocamdată asta-i legea. Stiu, e ciudată dar asta este.

- Și ... de când lucrezi la firma asta? Pai practic de 1 an, ca de atunci ne-au cumparat.
- Da ... am și eu un coleg care s-a mutat la București si lucreaza la voi.
- Da? Probabil este pe suport și vânzări. Aici sunt programatori.
- Și câți sunteți?

- 8. Eu ar cam trebui să plec acum.

- Ok, ok. Du-te, mai vorbim. Eu acum aș tot sta la povești.

- Dacă vrei, dă-mi o adresă de mail și mai vorbim.

- Ok, uite-o. Bun, păi atunci mai vorbim.
- Salut.

- Salut.
Yupeee!!! Am plecat cu notificarea! Merită povestite toate astea pe un blog...
Luni mă duc la vamă. Până una alta, să dăm sfoară în țară și să ne bucurăm de victoria intermediară!

-- va urma --

luni, decembrie 20, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Actul 5

02.12.2010 - a II-a vizită la Arme și Muniții, acum înarmat cu un nume

Urc pe traseul deja cunoscut. Sun la interfon. Ușa de fier se deschide. Sunt poftit înăuntru.

- Bună ziua.
- Bună ziua. Cu ce te pot ajuta?
- Aș dori să vorbesc cu doamna Mioara.
- Eu sunt.
- Oh, ce bine! Am înțeles că ați vorbit cu domnul Vameș în legătură cu coletul meu.
- A, da, coletul! Mergeți vă rog la colegul meu. Bogdan, a venit domnul cu coletul din vamă.
Pătrund acum dincolo de zona publică, condus fiind de doamna Mioara spre o camera din interior, unde erau 3 birouri cu trei polițiști îmbrăcați în civil.
- Ofițer-caporal Bogdan Dumitru.
- Sergiu Oprean (dornic recuperator de pene).

- Ia te rog loc.

- Mulțumesc.
- Ei
, povestește-mi, care este problema.
- Am un hobby. În urmă cu o lună am comandat niște materiale din State în vederea confecționării unui arc și a unor săgeți. Acum aproximativ 2 săptămâni a ajuns coletul în vamă și pentru a-l ridica domnul vameș mi-a spus că am nevoie de o hârtie de la dumneavoastră.
- Da, știți pentru a cumpăra arme aveți nevoie în prealabil de o notificare eliberată de noi. Apoi mergi cu ea la magazin, cumperi arma și în termen de 10 zile vi cu ea la noi și îți eliberăm un permis / certificat de purtător armă.
- Dar nu este un arc, sunt materiale, pene, sfoară, fibră de sticlă.

- Nu contează. De fapt, nu aveți voie să confecționați arme. Acum noi ar trebui să vă cofiscăm arcul și să vă dăm o amendă între 1000 și 2000 de lei.

- Da? Nu am știut. Din ce am studiat eu legea, toatea aceste demersuri trebuie făcute doar în cazul în care este vorba despre un arc omologat de Federația Română de Tir cu Arcul. Eu fac un arc. Este un hobby.
- Uite, ce putem face: mergeți la vamă și returnați coletul. Apoi spuneți să vi-l trimită din nou. Între timp noi îți eliberăm notificarea necesară. De unde este coletul?

- Din State. Mă costă 63$ transportul, doar dus. Apoi întors încă 63, total 126$.
- Ce valoare are coletul?

- 500$
- Faceți așa cum vă spun, dacă nu vreți să vă confiscăm coletul și să vă dăm și amendă. Vă băgăm în gaură de 1000$.

- Of ... Pentru niște pene și sfoară ... uite, aici este factura.

- Dar de unde a știut vameșul ca faceți arcuri?

- Păi i-am spus.

- Hm ... data de pe factură este 4 noiembrie. Fă rost de o factură cu o altă dată mai nouă. Vorbește și tu cu ei și zi-le să îți mai dea o factură. Uite, completează formularul acesta. Apoi mergi la Poliția Județeană, îți scoți cazierul, te întorci aici și îți eliberăm notificarea.
- Ok ... (ce nu face omu' pentru niște pene de curcan!) merg acum până la Poliția Județeană.
Sus pe bcicletă, pe un vânt rece, o ploaie măruntă, scăldat în gânduri sumbre:
Cine m-o pus să îi zic la vameș că fac arcuri? La ce îmi trebuie mie arcuri, în fond și la urma urmei? Nu mai bine fac leagăne de copii? ...
Ajung la ghișeu, completez o cerere pentru eliberarea cazierului.
Hm, și la motiv ce scriu? Permis port arma? Eliberare pene din vamă? Mai bine merg pe varianta întâi.
Totul a mers ca uns. Mă întorc la Arme și Muniții, merg la biroul din interior.
- Ai rezolvat?
- Da, uite cazierul.

- Ok, așteaptă aici să văd dacă colega mea are timp să să îți completeze notificarea.
- Mulțumesc.
Bogdan părăsește biroul și rămân cu ceilalți 2 colegi ai săi într-o tăcere vag apăsătoare. Cel din dreapta rupe tăcerea:
- Ce profesie ai?
- Programator.
- Hm ...
Un nou moment apăsător. De data asta îl salvez eu:
- Mda ... sinceritatea se plătește ...
- Da ... dar se și răsplătește. Puteam să îți dăm amendă și să îti confiscăm materialele. Dar pentru că ai venit la noi ...
Între timp, intră Bogdan:
- Nu putem să îți eliberăm acum notificarea. Vino mâine după ea, între timp ne facem noi aici verificările. Tu vezi rezolvă cu factura, să îți trimită alta.
- Ok, mâine tot așa, la amiază?

- Da, la amiază.
- Sau pot să vin dimineață, înainte de serviciu?

- La cât începi serviciul? Aș putea să ajung pe aici pe la 8, 8:30.
- Nu, nu la 8. Hai pe la 8:30, 9.
- Ok, vin la 8:30.
- Bine.
- La revedere.
- La revedere.
Înapoi la birou. Dupămasa se soldează cu trei perechi de schimburi de mail-uri cu 3riversarchery. Le explic întreaga situație. Aplic tacticile agentului de vânzări, sau mai bine zis scriu ceea ce ar trebui să citească un agent vânzări de la un client ca să îmi asigur colaborarea lui. A funcționat! Am primit o nouă factură. Din păcate aceeași, doar alt format. Le explic cu răbdare, încă o dată nevoia mea. Nu, nu pot să îmi dea altă factură.
Of, suntem pierduți! Puțin probabil să accepte factura asta ... Totuși de ce faci toate astea? Acum serios!??! ...
În final, seara primesc un ultim mail: dacă ceea ce au facut deja nu e suficient să revin cu un mail și vor găsi ei o soluție la problema mea. Mi-a mai venit inima la loc.

-- va urma --

vineri, decembrie 17, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Actul 4

30.11.2010 - a III-a întâlnire cu vameșul, de data asta aflu un nume de la Arme și Muniții

Aștept cu răbdare și optimism la coadă să intru.

- Bună ziua.
- Probleme băiete, probleme!
Simt cum genunchii mi se înmoaie. Planurile mi se naruie. Optimismul este de domeniul trecutului. Îmi încord mușchii, strâng din dinți și aștept detaliile:
- Ce probleme?
- Probleme băiete. Sunteți pasibil de amendă. Dumneata nu aveai voie să comanzi un arc fără o aprobare prealabilă de la poliție.
- Dar nu e un arc. Sunt materiale. Pene.
- Tot aia! Ei trebuie acum să vină aici la vamă și în prezența ofițerului, să îți predau arcul.
- Penele ... Ok, atunci fixăm o întâlnire aici în trei, poate pe mâine. Sau azi?
- Măi băiete, eu îți recomand să nu-i faci să vină aici. Mai bine te duci tu la ei și rezolvi problema. Le zici că nu ai știut și poate se rezolvă. Dacă vin aici îți confiscă penele și te alegi și cu o amendă. Uite, îți dau un nume. Te duci la Arme și Muniții și întrebi de Mioara. Notează!
- Bun, am notat, aveți și un număr de telefon?
- Am dar nu ți-l dau. Mergi acolo și vorbește personal.
- Bine, mulțumesc frumos! La revedere.
- La revedere.
Afară plouă și în sufletul meu de asemenea. Penele și puful îmi sunt ude ...
Clar, astea probabil sunt primele și ultimile pene americane din viața mea. Am intrat în joc, acum dansez. Dar nu și pe melodia următoare!
... Joi mă duc să ascult acordurile următoare.
-- va urma [luni] --

joi, decembrie 16, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Actul 3

29.11.2010 - a II-a întâlnire cu vameșul înarmat cu notificarea de pe forum.

Înainte de a intra, îmi scot notițele pledoariei. Îmi repet în gând argumentele principale:

  • legea este absurdă și interpretabilă
  • poliția a râs de mine când le-am explicat situația
  • sunt membru al unui club de tir
  • organizez ieșiri de tir în cadrul unei organizații non profit care lucrează cu studenții
Iau aer în piept și intru:
- Bună ziua.
- Bună ziua. No, ai rezolvat, ai fost la Poliție?
- Am fost la poliție dar nu am rezolvat. Au cam râs de mine. Dar între timp am studiat legea. Este absurdă. Am găsit pe internet un document eliberat de poliția din București pentru o situație similară.
- Dă-mi să văd. ... Hm ... uite, ce pot face. Lasă foaia asta la mine. Am să o duc șefului meu. Vin-o mâine pe aici și îți dau răspunsul.
- Ok, sper să se rezolve atunci mâine.
- Da, și eu sper.
- La revedere.
- La revedere.
Plec bucuros și optimist. Poate că șeful va remarca absurditatea situației și totul se va termina mâine. Pedalez alert spre birou. Seara răspund la telefoane și contacte pe internet vis a-vis de evoluția problemei:
Poate mâine ridic coletul cu pene din vamă! ...
-- va urma --

miercuri, decembrie 15, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Actul 2

25.11.2010 - prima vizită la Arme și Muniții.

Sediul într-o casă mare, veche cu etaj, pe o stradă liniștită din centru. În hol, imediat după intrare, pe o foaie A4, lipită strategic:

DEPARTAMENTUL ARME
ULTIMUL ETAJ
Cu pași nesiguri, cu inima bătând să îmi sară din piept urc cele 2 etaje și sun la ușa de fier.
- Bună ziua.
- Bună ziua, cu ce te pot ajuta?

- Am nevoie de o hartie ca să îmi ridic un colet din vamă.

- Da? Așteptați vă rog, acolo pe hol.
Merg spre locația indicată și aștept - timp în care îmi studiez colegii de așteptare și împrejurimile. Înaintea mea un domn mai învârstă corpolent cu mustață și gușă, cu o pușcă de vânătoare cu lunetă. În spatele meu, un tânăr, subțirel cu o pușcă cu aer comprimat. Lângă geam, un corp de mobilă care găzduiește diverse formulare indispensabile unui proprietar legal de arme în România. În timp ce aștept, undeva dintr-un birou vecin:
- Haide să găsim o soluție. Domnul este deja a IV-a oară la noi.
Oh, nu ... sper să nu pățesc și eu la fel!
După circa 10 min, timp în care a dezbătut impreună cu domnul cu mustață problema puștii de vânătoare cu lunetă, polițist Popescu își îndreaptă atenția spre mine:
- Care este problema, băiete?
- Bună ziua. Sper că una simplă: am cumpărat din State niște materiale pentru construcția unui arc și săgeți și domnul vameș mi-a spus că nu mi le dă până nu-i duc o hârtie de la dunmeavoastră.
În timpul acesta, am scos de la piept factura, singurul document care atesta problema mea și o înmânez organului. Acesta o ia, o apropie de ochi, se încruntă, apoi zice:
- Așteaptă aici! Și dispare într-un birou.
După vreo trei minute care mi s-au părut mai bine de 13, se întoarce la fel de încruntat:
- Băiete, eu nu înțeleg nimic ce scrie aici!
- Păi vă explic eu. Aici sunt 100 de pene. Aici este sfoară roșie. Asta este ...
- Nu, nu, nu așa. Deci, mergi frumos la un traducător autorizat, traduci factura, apoi depui o cerere la Poliția Județeană de pe Take Ionescu, anexezi factura și toate să ajungă aici. Și noi o să-ți analizăm cazul. Eu înțeleg nimic ce scrie aici! Ce foaie să îți dau? Pe ce bază? Tu așa crezi ca merge la poliție? Să îți dau o foaie pe vorbe?
- Nu pot să cred! Sunt niște pene! Am și eu un hobby, o pasiune. Trebuie să depun o cerere la poliția județeană ca să ridic niște pene din vamă?
- Băiete, vânătoarea și femeile se plătesc! Oricine vrea să facă ceva deosebit în țara asta, trebuie să plătească!
- Nu pot să cred! Speram sincer să fie mult mai simplu ...
- Băiete ai citi legea? Unde-i lege nu-i tocmeală. Dacă vameșul zice că ai nevoie de documente înseamnă că ai nevoie de documente!
- Și unde trebuie să depun cererea asta?

- La județeană, întrebi ofițerul de serviciu unde anume.
- Și ce trebuie să scriu pe ea? Este o cerere standard? Un formular (și în gând: pentru revendicat pene din vamă) ?
- Păi cum să fie: către poliția județeană, subsemnatul cutare, prin prezenta, rog a mi se ...
- A mi se ce? ... Nu pot să cred!
- Hai domnule, du-te! Dumneavoastră, ce problemă aveți?
Și astfel, domnul polițist Popescu și-a muta atenția de la mine și ale mele pene, spre tânărul de după mine și a lui pușcă cu aer comprimat, tânăr care în tot acest timp s-a delectat cu micul spectacol care se desfășurase în fața lui. Plec prăbușit și deznădăjduit în interior. Primele semne de slăbiciune:
Chiar merită toate astea? Merită niște pene, tot stresul și birocrația asta? Poate ar fi mai bine să le las în vamă ...
La birou mă apuc să citesc legea. Legea nr. 295/2004. Mă afund în aliniate și amendamente. Mă simt și mai copleșit. Autorizație de armurier, 500 lei. Arme neletale. Permis port armă. Certificat de deținător. Arc omologat de Federația Română de Tir cu Arcul.
Sigur vrei să faci asta?
Mă apuc de recitit pe forumul de arcași subiectele legate de legislație. Contradicții și frustrări. Găsesc totuși ceva ce mi-ar putea fi util. O listez cu gândul să o duc la domnul vameș ca document informativ. Mă consult cu prieteni. Un amestec de sfaturi scăldate din belșug în râsete și comentarii colaterale. Îmi construiesc seara pe baza lor o pledoarie în mai multe puncte. Le scriu pe o foaie de hârtie să o iau cu mine la întâlnirea cu vameșul.

-- va urma --

marți, decembrie 14, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Actul 1

22.11.2010 - prima întâlnire cu vameșul

Pauza de masă. Încalec pe bicicleta și dau o fugă la gară. Intru în Poștă, Oficiul 2, etajul 2 (Colete externe) entuziast și fericit. Pe ușă, pe lângă orar și alte anunțuri dispuse într-o ordine haotică: "Vă rugăm intrați însoțiți doar în cazurile de persoane handicapate". Mă întâmpină doamna Viorica, poștășița la rândul său cu un zâmbet:

- Bună ziua.
- Bună ziua, cu ce te pot ajuta?
- Am primit înștiințare că mi-a venit coletul.
- Dați-mi vă rog hârtia. Da, așteptați vă rog aici.
Se întoarce victorioasă cu o cutie de 100x30x30cm de carton. O pune pe cântar.
- Da, este bine. Nu s-a pierdut nimic. Apoi, uitându-se pe hârtii, aceasta este valoarea coletului?
- Da.
- Mergeți vă rog la domnul vameș să vă facă hârtiile.
De la biroul de lângă ușă, cu un pix în mână, o voce groasă și sobră, peste niște ochelari mari cu ramă groasă:
- Ce aveți în colet?
- Materiale pentru arcuri și săgeți.
Ochii i se dilată, mușchii i se încoardă, pixul cade pe birou, scaunul trosnește ușor. Domnul vameș se ridică de la birou și cu pași apăsați vine spre mine. Ridică coletul și îl pune pe masa de operație de sub geam.
- Ține cutter-ul și deschide cutia!
O deschid tacticos, timp în care domnul vameș așteaptă sfârșitul operției cu vădită nerăbdare de partea cealaltă a mesei de operație. În sfârșit cutia de carton își face vizibil infamul conținut. Pungile umplute cu aer și cartoanele de protecție sunt îndepărtate grăbit. Prima cunoaște lumina zilei o pungă transparenta cu pene de un roșu aprins. Apoi, pene albe. Apoi negre. Confuzie și stupoare se citea în acest timp pe fața vameșului. Explorarea pâtecelui cutiei continuă:
- Asta ce este?
- Sfoară pentru coardă.
- Și asta?
- Ceară
- Asta?
- Fibră de sticlă.
Siguranța de la început din spatele ochelarilor este pierdută.Probabil se gândește:
"Unde este arcul? Din toate astea băiatul aceasta confecționează arme?!?! ..."
Apoi zice:
- Băiete, tu faci arme aici. Nu pot să îți dau coletul. Asta este o problema a poliției.
- Cum? Să ridic niște sfoară și niște pene? Poliție? Nu pot să cred!
- Da, te duci frumos pe C.D. Loga, la Arme și Muniție și vi înapoi cu o autorizație de ridicare sau cu o negație care să ateste că nu este nevoie de nici o autorizație!
- Nu pot să cred. Sunt doar pene și alte câteva chestii.
- Da, dar tu faci arcuri.
- Nici nu știu dacă îmi vor reuși.
- Îți vor reuși, că de aceea ai cumpărat toate materialele astea.
- Pot să verific că este complet conținutul?
- Da poți.
Le scot cu atenție și verific pe baza facturii conținutul. Ochii îmi sclipeau. Le admiram.
Sunt ale mele. Au venit pentru mine tocmai din America ... și nu le pot ridica?!?! ...
Apoi, sub stare de șoc asist neputincios la resigilarea cutiei și ducerea ei înapoi în pântecele întunecoase ale vamei. Apoi sub privirile consternate ale doamnei Viorica, vameșul mă conduce spre ieșire.
- Să nu te întorci fără hârtie! Autorizație sau negație!
Pe drum spre birou, încă bulversat, dau telefon la un prieten cu ceva cunoștiințe în poliție și îi povestesc situația. Îmi promite că se interesează la vărul său. Mă mai calmez. La birou îmi caut un alt prieten pe internet. Îi povestesc și lui. După câteva ore primesc diagnosticul și soluția:
... Sper să nu te superi, dar ești idiot. Mergi în altă zi, la alt vameș și spunei că tai frunze la câini. Cum ai putut să-i zici că faci arcuri și săgeți?!?
-- va urma --

luni, decembrie 13, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Introducere

Teatru scurt. Inspirat din fapte reale. Numele au fost schimbate pentru a proteja persoanele implicate. Dialogurile sunt reconstruite din memorie. Orice asemănare cu realitatea nu este întâmplătoare. Orice eroare strecurată îmi aparține și nu este intenționată. Dacă prin ceea ce am scris ofensez pe cineva, sau aduc prejudicii anumitor instituții ale statului, îmi cer iertare anticipat și sper într-o îndreptare a situației în viitor.

Personaje:

Vameșul Vasile : este un om învârstă, mic și îndesat cu păr cârlionțat & grizonat, voce groasă, ochi mari, nas proeminent, atitudine oficială / sobră.

Poștășița Viorica : o doamnă între două vârste, subțirică, ochi calzi, atitudine jucăușă.

Polițistul Bogdan
: tânăr înalt, suplu, frizură atent aranjată, la începutul carierei, îmbrăcat în civil, aproape de oameni.

Polițistul Cristian
: trecut de primii ani de profesie, statură medie, glas blând.

Polițistul Mihai
: om între două vârste, față ovală, ochii puțin obosiți.

Polițist Popescu : învârstă, înălțime medie, privire încrâncenată, păr tuns scurt, șapcă cu cozoroc.

Polițista Mioara
: doamnă la 40 ani, atentă la aspectul exterior.

Eu: dornic proprietar de pene.
Decoruri:
Vama: Ușă de metal.O cameră mare și rece. 2 birouri. Unul lângă ușă la care stă domnul vameș Vasile, celălalt în mijlocul camerei, pentru doamna poștășiță Viorica. Lângă geam masa de operațiuni vamale.

Poliție, departamentul "Arme și muniție":
O usă de metal. la intrare un birou cu o doamna îmbrăcată în civil. În spate o altă cameră cu 3 birouri. Cel din față, era împărțit între polițistul Bogdan, un monitor CRT și un bol de sticla cu un peștișor. La biroul din stânga, cu spatele la geam, Mihai, în spatele unui monitor, tot CRT. La dreapta, Cristian, în spatele unui alt monitor.

Introducere

03.11.2010 - Lansare comandă.
04.11.2010 - Prelucrare și exediție.
19.11.2010 - Coletul ajunge în vamă.
-- stați conectați, mâine dimineață va apare actul întâi! :) --

duminică, aprilie 11, 2010

PrioriPost și alte întrebări

Întrebare1: cât face o scrisoare trimisă prin prioripost din Timișoara pâna la Dumbrăveni?
Răspuns la ghișeu: maxim 48h.
Realitatea: mai bine de o săptămână.

Întrebare2: unde și de pe ce scriu?
Răspuns: din ____ de pe ____, cu bucurie!

sâmbătă, august 01, 2009

Interzis copiilor peste 14 ani

Era cît pe'aci să fie o vineri ordinară. Noroc cu OiţaRoz. Mergem în parc, la o poveste de tipul "Ce vremuri ..." împreună cu R.

Nu, nu în Crucii, hai în celălalt să-l vezi [are şi spaţiu de joacă pentru copii] şi apoi alegi!
Ajungem, la locul cu pricina. O minunăţie scăldată într-o lumină profund crepusculară, departe de lumina şi căldura copilăriei.
Te rog să ieşi cu bicicleta de pe terenul de joacă!
s-a auzit deodată, un glas autoritar aflat sub protecţia unui întuneric absolut, în altă zonă a parcului, dincolo de nişte tufe. O scot afară şi o proptesc de o bancă cu aprobarea vocii misterioase.
Demarăm nişte "Ce vremuri ..." pentru ca la un moment dat PAC!, vârsta începe să îmi scadă vertiginos, ocazie cu care simt o imbold împotriva căruia nu mă pot împotrivi: este imperios necesar să mă leagăn în pălăria de vietnamez (creditele pentru denumire merg spre R.). Capul pe spate, picioarele în vânt, cer înnorat ... lanternă în ochi. Hopa ... ce caută lanterna asta aici?
Ştii că nu ai voie în spaţiul de joacă?
Nu.
Ştii că nu ai voie să foloseşti echipamentele de joacă pentru copii?
Nu.
Ai citit regulamentul de pe panou? [da, da, cel dintre tufe, scăldat într-o beznă de gaură neagră]
Nu.
Hm, vocea misterioasă are baston, Ajutor de Lanternă şi legitimaţie de poliţist comunitar:
Ai buletin? Îţi dau amendă. Stii cât e amenda pentru infracţiunea ce tocmai ai comis-o?
Începe şi îşi consultă documentele. Începe cu un dosar subţirel, de la subsuoară, cu documente A4, protejate împotriva intemperiilor în folie. Nope, aici nu e nimic. Să încercăm cu carneţelul de la şold. Prima pagină nimic, a doua nimic, a treia, a patra ... devine nervos, situaţia îi scapă de sub control. Ajutorul de lanternă îşi pierde din precizie, fasciculul oscilează pe carneţel îngreunând şi mai mult operaţiunea.
Aha! Am gasit! Uite: ce vârstă ai? 29. Ce scrie pe panou? Până la 14 ani. Deci nu ai voie. Amenda este între 500 şi 1000 lei. Asta vine între 5.000.000 şi 10.000.000 lei vechi. Sau 250 lei dacă plăteşti în 24 de ore. Adică două milioane jumate.
Domnu' Comisar, eu ştiu că prima dată se face o avertizare apoi, se dă amendă, se pregăteşte să se aricească OiţaRoz, şi continuă: am venit prima dată aici, am fost civilizaţi, nu am stricat nimic, panoul nu l-am văzut ...
Domnule Comisar, nu puteţi să-i daţi doar avertisment, intervine şi R. încercând să tempereze situaţia ...

Daţi-mi trei motive să fac asta!


Aţi fost şi dumneavoastră copil cândva,
a răspuns prompt R. [am vrut să privim la stele, este la prima abatere, nu aţi vrut niciodată să redeveniţi copil, să vă retrăiţi copilăria? ...]
Sfătuire la nivel înalt, între Vocea Misterioasă şi Suportul de Lanternă. Îi dăm amendă sau avertisment? Amendă sau avertisment verbal. Amendă / avertisment. Avertisment!
De data asta îţi dau avertisment.
Extrage de la şold un nou instrument de păstrarea a liniştii publice şi a limitei regulamentare de a fi copil, un carneţel cu linii dictando, cu o copertă frumos colorată. Începe şi scrie cu atenţie, cu litere de tipar:
Sergiu, Sergiu Matei. Numele părinţilor, numele părinţilor am zis! Răspunde la întrebări! Apoi cu încântare în glas către Ajutorul de Lanternă: îţi aminteşti atunci când ne-au zis ăia că întrebăm pentru că nu ştim să citim? Apoi din nou către mine. Te întreb ca să văd dacă eşti tu, dacă este al tău buletinul. De aia te întreb. Domiciliul din Timişoara ... Hm, un mare scriitor rus ...
[propunere ipotetică, post evenimente a OiţeiRoz: cum ar fi fost cu ... Shakespeare şi tu să-i smulgi buletinul şi să-i zici să-l scrie. Probabil ... "Hm ... hai să-l mutam mai bine pe Coşbuc!"]
Pentru că nu ai fost arogant, nu m-ai luat de sus îţi dau doar avertisment verbal. E bine aşa? Te trec în raportul meu. Dacă te mai prind că te dai în leagăn, îţi dau amendă maximă, 1000 lei, Clar?

Mulţumesc, data viitoare am să mă dau în leagănul meu.

E bine, Comisar Vasile mă numesc!

O seară frumoasă în continuare! La revedere!
Concluzie: exersarea copilăriei peste vârsta de 14 ani se sancţionează comunitar...

duminică, iunie 14, 2009

Nimic nu e gratis!

Când o să crezi asta?

Există o plăcere în a discuta, în a etala cunoştinţele sau cel puţin veleităţile de comunicare ... nevoie de socializare? Discuţii seci. "Felicitari" subsematului. Gata, plec cu bicicleta. Îl iau şi pe Jumper - tocmai ce l-am adus ieri într-o formă funcţională şi am tras şi câteva zeci de săgeţi în spatele blocului în poligonul meu particular, sub corcoduş.

Traseu: Tolstoi13 - Dumbrăviţa - Giarmata - Pişchia - Bencecu de Sus - [aproape] Bencecu de Jos - Pişchia [ rugă cu mici ] - [pe drum de ţară necunoscut, având ca ghid iepuri (Sergiu, te crezi în Ţara Minunilor?) şi fazani] Giarmata - Dumbrăviţa - Tolstoi13
Km parcurşi estimaţi: 70 - 80km
Coordonate temporale: am plecat în jur de 13:00 şi am ajuns înapoi după 20:30
Echipament: iegări bătătoriţi la partea dorsală, tricou de plastic sportiv, rucsac (aparat foto, National Geografic, 7days, imbus, mp3, braţe, mâner), tolba cu săgeţi fixată pe exterior

Impresii:

I. Nu sunt singurul care a plecat azi la trageri.

Detalii: în Dumbrăviţa, staţionând la semafor, scoate un tip capul pe geam şi mă întreabă:

"Unde mergi să tragi?"
"Habar nu am, am ieşit să mă plimb cu bicicleta. Am luat arcul pentru orice eventualitate.", mirat fiind de ce mă întreabă. Aha!!! Pe bancheta din spate 2 arcuri. Drept urmare continui: "Dar voi?"
"La Bencecul de Joooooos ...."
, apucă el să îmi spună, acompaniat de claxoanele celor din spate îngrijoraţi fiind că timpul pe acest pământ este mult prea scurt pentru a fi irosit într-o intersecţie. Şi dus a fost! Dar ... voila! Tocmai m-am făcut cu o destinaţie şi un scop declarat al turei: să-i găsesc pe arcaşii din Bencecul de Jos!

II. Nimic bun nu e gratis!

Detalii: am ajuns în vf. pantei ce coboară spre Bencecul de Jos - nici urmă de arcaşi - şi o iau la stânga pe un drum de ţară ... dau peste o livadă de cireşi. Incredibil!!! Nu sunt culeşi. Sunt coapte, sunt mari, sunt negre, sunt geniale. Mănânc cu plăcere câteva întrebându-mă, cum pot să rămână aşa bunătăţi la voia sorţii. Ceva e putred. Sau ... poate nu, oricât de incredibil: CIREŞE GRATIS! Îmi găsesc un cireş mare sub care îmi instalez cartierul general. Îl montez de Jumper. Încep să trag într-o sticlă de plastic. Huston we have a problem! :( SE TORSIONEAZĂ!!! De ce doar azi? Am ceva teorii, urmează să investighez. Vine un bătrânel:
"Merge treaba, merge?"
mă intreabă el candid fără să fie deloc mirat de un biciclist în echipament de turul Franţei, cu un arc takedown în mână sub un cireş bătrân din livada părăsită. Se vede că a văzut multe la viaţa lui. Sau nu a fost de curând la oftalmolog şi a ratat detaliile. Merg pe prima variantă şi zic:
"Merge, merge, doar că braţele se torsionează puţin, nu mai sunt aliniate ..."
Pare satisfăcut de răspuns. Parcă îi şi citeam cursul gândurilor: "Indubitabil ai greşit tu ceva acolo băiete, mai sapă! Vezi acolo, de unghiurile alea ..." Dă să plece. Eu, când bag de samă, îmi zic că o asemenea ocazie - de a căuta sfat de la un înţelept - nu trebuie ratată:
Nu vă supăraţi, a cui este livada asta?
Aha ... l-am prins pe domeniul lui de specialitate. Stă niţel, cugetă şi grăieşte:
"Apăi amu, nu-i a lui nimeni ... a fost cândva a CAP-ului, dar acu' e părăsită ... Umblă nişte zvonuri că ar fi cumpărat-o cineva, dar nu ştiu să-ţi zic."

Aha!!! Magistral! Păi atunci scot săgeţile din tolbă şi la plecare o umplu cu cireşe. Ba mai mult, poate chiar şi basca o umplu!
"Mulţumesc frumos, o duminică minunată în continuare!"
Îmi reiau tragerile. Încerc să umblu la unghiuri, cum mi-a fost recomandat. Nimic! La a treia, sare coarda. Gata Sergiule, treaba e groasă! Înapoi cu el in atelier! Uf ... sunt necăjit. Ei asta-i culmea! Vine omu' 30km departare de Timişoara, se afundă într-o livadă părăsită, sub un cireş cu fructele în pârg ca să-şi găsească liniştea şi poftim, nici nu a plecat bine înţeleptul că la 3 săgeţi trase, apare ... Geo. MAI RĂU CA PE BULEVARD!
"Măh, ce faci aici?"
"Eu? Nimic! Uite pe aici, trag cu arcul în livada asta părăsită de cireşe negre, mari şi dulci. Dumneavoastră? Cărui fapt datorez onoarea?"
"Las' că-ţi explic io, adună-ţi calabalâcul şi hai cu mine sus, la centru!"
Hopa ... se îngroaşă gluma în livada părăsită.
"Dar, de ce? Ce este acolo?" începând să împachetez. "V-am greşit cu ceva? Am făcut ceva rău?"
Între timp, Geo se apropie şi îmi studiază, echipamentul. Se aşază lângă mine. Îl simt înmuiat. A renunţat până şi la bâta de corn. Îmi adun curajul ... şi pun întrebarea centrală:
"Este într-adevar părăsită, livada asta de cireşe negre, mari şi coapte? Mie aşa mi-a spus un domn ce a trecut adineaori pe aici ..."
"Ooo, ăla e un om prost, cum să fie părăsită? Neam slab! Nu ţi-a zis că s-a întâlnit cu paznicul? Era să-l plesnesc când a fost pe la mine, mai 'nainte!"
Îl văd că-i intră sângele în obraji, ochii îi scăpărau, glasul îi tremura. Între timp am terminat de împachetat, aşa ardeleneşte [cu permisiunea lui Geo, pe care l-am întrebat la un moment dat dacă se grăbeşte undeva] şi am pornit în sus spre capul "livezii părăsite". Continuam să povestim aprins. Subiectele abordate au fost: arcul puşcăriaşului din sat, obiective turistice din zonă, statut social, istorie personală, psihologie aplicată ...
"Eu, aşa fac, când văd un om în livadă, îl iau tare, să vad cum răspunde. Dacă îmi place de mutra lui, mă apropii dacă nu îl scot afară. Pe tine te-am citit: tu eşti turist, stăpânul animalelor, cu arcul, n-ai venit la cireşe. Uite, dacă vrei când se coc caisele, vii pe aici şi-ţi dau o plasă. Dacă vrei şi acum poţi să-ţi culegi cireşe."
"Şi ... dacă ajungeam sus, ce aveai de gând?"
"Ei, aş ... te ţineam o oră, două în beci, apoi îţi dădeam drumul. Glumesc."
Am făcut schimb de numere de telefon. A venit între timp şi schimbul de tură, adică fratele lui Geo. Afacere de familie în toată regula! Ştiri locale de interes personal:
"A lu' Paraschiva şi-a mânat pruncii încoace! Am trecut pe la ea pe la poartă. Zicea, ca tu eşti în tură."
Ochii i-au scăpărat, mâna s-a încleştat spasmodic pe telefon. Inutil, nu mai avea credit.

Şi uite aşa, toţi 3 am pornit spre centru: O dubă roşie, puţin probabil încă funcţională, cu un minunat scaun rabatabil şi un câine care tuşea lângă un copac. Nici urmă de beci.

Între timp apare şi paznicul de la livada de caişi: un impozant şi bonom biciclist călare pe un Tohan. Era îmbrăcat într-o salopetă galbenă de camuflaj - ce s-ar vedea de pe un deal pe altul - şi ... pentru a elimina orice dubiu [pentru literaţi], pe şapca neagră cu cozoroc, cu litere mari, albe de o şchioapă stătea scris:
"PAZA"
III. Habar nu ai de unde poate răsări un lac în mijlocul pustiului.

Detalii: din livada părăsită, urmând pantalonii galbeni, am taiat-o peste câmpie şi am ieşit exact la Ferma2 de la Pişchia, adică de unde am început să urc. Am intrat în sat să beau apă. Mare festival, mare. Rugă. Plin de oameni festivi. Tarabe doldora cu kalasnikoave de plastic. Muzica vesela, nu spun de care, răsuna în tot satul. Am mâncat repede 4 mici şi m-am grăbit să o şterg. Am urcat dealul din nou spre Bencecul de Sus, iar acolo am facut dreapta peste câmpie, spre Giarmata. Pauză de poză.

Abatere de la traseul cunoscut: drumul acesta unde duce? Răspuns: la un lac de a cărui existenţă habar nu am avut, la o haită de câini care au o înclinaţie sângeroasă pentru biciclişti.
"Săptămâna trecută, duminică, s-au luat după un biciclist, l-au muşcat urât. Să nu mai vi pe aici."
Aşa mi-au zis nişte oameni de prin partea locului. Fără să se preocupe de adevarata problemă şi să-i ţină legaţi.
Mi-am continuat drumul. Am ajuns în Giarmata şi de acolo în Unirii [clar, unirenii nu sunt obişnuiţi cu bicicliştii-arcaşi ... altfel nu se uitau la ei ca la felul4], şi acasă, dulce casă. Somn. Mâine este luni. Altă distracţie. Panoramăăă ... vin!

O săptămână dincolo de aşteptări!
Să te surprindă!
Să te laşi surprins!
Să zâmbeşti!
Să trăieşti!

P.S. să nu uiţi de Jumper ... care îşi merită numele din ce în ce mai mult!
P.S2. mi-am atins scopul? Am tras la întâmplare, am ajuns la întâmplare.

NOTĂ: dialogurile au fost adaptate şi unele nume schimbate ... pentru versiunea literară. Nu vrei să auzi şi pe cea orală? Originalul oricum este pierdut pentru eternitate. de acum doar în jos.

miercuri, iunie 25, 2008

Odiseea Coletului [aka: Coletul Edilului]

pentru Florin
A fost la dumneavoastră agentul, şi colegii dumneavoastră i-au spus că sunteţi plecaţi să vă reparaţi bicicleta, a aşteptat 10 min. şi a plecat. Azi nu mai are ocazia să ajungă la dumneavoastră. Dacă mai e valabilă oferta mâine, ar putea să vină.

Nu, mulţumesc, renunţ la serviciile dumneavoastră. La revedere şi o zi bună!
Şi acum să dăm timp înapoi să vedem ce s-a întâmplat ...

Luni.
Îmi încerc norocul şi completez un formular online pentru trimiterea unui colet cu un curier rapid. Impresionant, după nici 1h primesc un telefon:
Bună ziua, am primit o comandă online de preluare colet, doriţi să fie preluat astăzi sau poate să vină curierul să-l ridice şi mâine? Până la ce oră vă poate găsi la această adresă? Ce conţine coletul?

Nu, nu este nevoie astăzi, este bine şi mâine, eu sunt la birou până la ora 17. Coletul conţine piele, zic eu sub stare de şoc şi adâncă admiraţie pentru serviciile online româneşti, dar mâine sâ vină. Mulţumesc frumos.
Ei, acum să mergem mai departe ...

Marţi.
De dimineaţă duc bicicleta la reparat pentru Alpi. Mă înţeleg cu Ema, că atunci când o termină mă sună şi eu vin repede să o iau ca să-i eliberez spaţiul. Perfect. Cât am stat la birou primesc 2 telefoane amabile la interval de aproximativ 1h, de la firma de curierat, să mă întrebe:
Până la ce oră poate curierul nostru să vină să ridice coletul? Ce conţine coletul?
Până la 17, piele, răspund eu, admirativ pentru grija arătată de firmă pentru client şi vag contrariat de faptul că undeva în sistemul lor există o eroare care ducea la pierderea informaţiilor.
Va veni curierul după ora 14.
Amiază. Îmi aranjez drumurile în aşa fel încât înainte de 14 eram în birou. De fapt eram relaxat şi la gândul că, de data asta firma de curierat posedă numărul meu şi este dornică să-l folosească, în aşa fel încât, dacă curierul ajunge, va suna (nu ca data trecută când a preferat să plece cu coada între picioare, fără să încerce măcar să bată la o uşă sau să mă sune ...).
Ora 14:10 bicicleta e gata! Cobor, trec strada, nota de plată ... îmi mai lipsesc 3 lei. Merg la bancomat, scot, achit, mă întorc în birou.
O linişte plină de suspans. Colţurile buzelor colegilor tremurau. Ce s-a întâmplat? Într-un hohot de râs cvasi-generalizat mi se aduce la cunoştiinţă:
A venit curierul. ACELAŞI! Să vezi cum şi-a mai aruncat ochii peste cap!
Acelaşi de data trecută care: nu a sunat, nu a bătut la uşă, cu care în final am reuşit să comunic cu el la telefon pe un ton de o amabilitate desăvârşită şi plin de sevă şi subînţelesuri numai de noi doi bănuite şi care a amânat o zi până să îşi facă simţită prezenţa în biroul nostru. Şi când a făcut-o ... a fost, pur si simplu "minunat" de grabit, amabil şi atent la detalii.
Poate, vine mâine, au mai adăugat colegii, iar alţii au adăugat un plus de convingere: eu nu am auzit dacă vine sau nu mâine ...
Asta este, nu le poţi avea pe toate: şi pielea trimisă şi bicicleta reparată, dar şi mâine este o zi plină cu 24h, în care se pot face atâtea.

Miercuri.
Scenarii & sfat cu colegii: să îi iau un buchet de trandafiri roşii, o îngheţată, să-l las aşa cum este? ... Sentimente de remuşcare, stat ca pe spini, Curierul cu Ochii peste Cap putea să vină oricând, nu a specificat nici o oră. Primesc ofertă de a merge la masă. Dar vai, dacă vine Curierul, cum să mă duc la masă? Soluţie:
Vali, dacă vine Curierul îi dai tu coletul?
Perfect. Problemă rezolvată, hai la masă. Mănânc, dar inima îmi era stransă şi alături de colet, coletul edilului, nu orice fel de colet! Mă întorc la bază. Coletul nemişcat de la loc. Curierul cu Ochii peste Cap nu a venit. Plauzibil, nu e încă ora 14. Aştept. Codez în pereche cu Mirela. Ochii îmi fug când pe ceas, când pe colet.
Dacă până la 16 nu vine, îl trimit prin poştă!
Orele, minutele se scurg chinuitorare, codul se scrie cu productivitate îndoielinică. Gata, mă duc, este ora 16, timpul a expirat. Iau coletul edilului, şi răzbat prin centru (cam 34C) până la cea mai apropiată poştă:
Ne pare rău, nu primim colete. Aaa, la poşta mare au ceva probleme cu reţeaua, încercaţi la gară.
Păi nu e minunat?!?!? Te grăbeşti undeva? (Oare nu a venit tocmai acum Crurierul cu Ochii peste Cap la firmă?) Mă întorc cu coletul edilului. Nu, nu a venit nimeni. Pun mâna pe telefon şi vorbesc cu firma de curierat să văd dacă mai aştept totuşi sau nu. Dispeceriţa se interesează, vorbeşte cu Curierul cu Ochii peste Cap (ce n-aş da să ştiu ce au vorbit ...) iar apoi îmi traduce. Îmi traduce cu cuvintele reproduse la începutul acestei odisei.

No, nu-i bai, plec de la servici şi în drum spre casă trec pe la gară. [...] Ajung acolo.
Printr-un geam mat cu modele (posibil uşor crăpat) lumina blândă a serii desena umbre lungi pe mozaicul gri cu pietricele albe de pe pardoseala roasă şi de pe tejghea patinată cu vreme... propoziţie pentru reconstrucţia parţială a atmosferei din interior.
Îmi pare rău, nu este bine ambalat. Nu-l putem primii aşa! Uite, aşa trebuie ambalat, indicându-mi un colet mic şi arhaic, atârnat pe un panou plin de praf din spatele tejghelei.
Ce?!?!?! Ochii îmi scăpărau jăratec. Picioarele se mişcau spasmodic în colbul de pe jos:
Aveţi cumva hârtie şi sfoară? Sau, de unde pot lua. Până la cât sunte-ţi deschişi să primiţi colete?

Îmi pare rău, nu avem hârtie şi sfoară. Puteţi încerca la libraria de lângă hotel, dar nu ştiu dacă nu e închis şi dacă reuşiţi să vă întoarceţi în timp util. Noi lucrăm până la 18:15, apoi vine maşina şi le ia, cu un vag iz de neputinţă şi de satisfacţie.
Salvarea vine totuşi tot de după tejghea:
Sau, îl putem trimite prioripost. Şi uite aici, banda asta, mai lipeşte pe aici pe acolo, uite pe aici pot să bag degetul dacă vreau!
Bagă dacă vrei, că şi aşa nu poţi face mare lucru, nu e decât o nenorocită de piele neagră ...
gândeam eu. Minunat, no cu atitudinea asta se vând servicii!! Bravo poşta română! Vreau o mărire pentru domnul de peste tejghea.
Mă apuc de bandajat şi în 5 min termin, achit şi ies pe uşă cu un imens sentiment de satisfacţie şi reuşită!

Da, Coletul Edilului, după o curbă sinuoasă prin timp şi spaţiu, a părăsit Timişoara în drumul lui spre Tg. Mureş.

P.S. cuvintele "Dacă vine [curierul]..." au rămas în istoria biroului şi au proprietăţi curative: trezesc amintiri & emoţii şi descreţesc frunţi!

miercuri, aprilie 16, 2008

TM 62 LEX

legalis, lex, legi ...
Acesta TM 62 LEX e numărul maşini Lada Niva, culoare verde care m-a pus la pământ, dimineaţa de pe bicicletă, eu pe drum cu prioritate, el la cedează trecerea ... accident de muncă nu? Să cer despagubiri? Cui? La primărie, poliţie?
Să înţeleg că el face Legea, el este Legea? ...

marți, aprilie 15, 2008

Enculescu (aka 'calugaru') dezactivat ...

Salut,

Iti multumim pentru sesizarea facuta. In urma chitantei primite am luat
decizia de suspendare definitiva fara posibilitate de reactivare a
contului "calugaru".
O zi placuta in continuare.

Florentina Toader
Customer Support Manager
Email suport@okazii.ro
http://www.okazii.ro/
nu am vrut să se ajungă la asta, dar mă încearcă totuşi un sentiment de satisfacţie [malefică]:
  • am ripostat,
  • am luat atitudine e-civică vis-a-vis de obrazele groase prezente prea mult pe plaiurile noastre mioritice.
o zi bună în continuare,
Sergiu

vineri, aprilie 11, 2008

Arcurile domnului Enculescu

Totul a început în data de 22 Mar 2008 16:37 când am pus în vânzare pe Herut şi pe Tykva pe okazii.ro.
La scurt timp, primesc o ofertă de la calugaru.
Licitaţia se încheie, călugărul fiind unicul ofertant câştigă licitaţia.
Îl contactez.
Primesc răspuns:

salut
enculescu alexandru daniel
sat calugaru comuna botoroaga
strada principala nr.1
cod postal 147025
judetul teleorman
zic sa le trimiteti prin cargus sau fan curier,posta romana le distruge.ambalatile bine va rog.expediatile vineri ca sint plecat pina simbata si sa nu se intoarca.multumesc
Ce frumos! Renunţ la OSCET şi mă ocup cu maximă atenţie de ambalat, cum doreşte clientul.

Vineri trimit. Aştept cu sufletul la gură sâmbătă, luni, marţi. Miercuri sun la firmă de curierat. Aflu că se încearcă livrarea de sâmbătă însă domnul Enculescu nu este de găsit, iar soţia nu ştie nimic. Mă pun pe sunat de pe mai multe telefoane, la intervale scurte de timp, trimit sms.
Domnul Enculescu răspunde într-un final, se scuză că a uitat telelfonul acasă, vorbeşte şi cu curierul şi stabilesc locul şi ora de întâlnire: joi dimineaţă la depozit, ora 10. Stau cu F5-ul la îndemână ca să primesc un calificativ pe okazii, să îmi mulţumească prin mail, telefon, orice semn. Nimic. Azi sun pe curier: a trimis coletul înapoi, Domnul Enculescu nu mai e de găsit, a fost o stea căzătoare.

Urzesc planuri diabolice de denigrare a imaginii publice a domnului Enculescu. Îmi este lehamite de domnul Enculescu.
Domnul Enculescu este un baron local din sudul tării dintr-un sat obscur dintr-o comună la fel de obscură din judeţul Teleorman, cu o casă mare şi o grosime a obrazului pe măsură.
Oare cum pot să-l iubesc sau iert pe domnul Enculescu?

miercuri, septembrie 12, 2007

ESCROCHERÍE

de pe dexonline
ESCROCHERÍE
s. 1. v. fraudă. 2. hoţie, impostură, înşelăciune, înşelătorie, pungăşeală, pungăşie, şarlatanie, şmecherie, (livr.) tripotaj, (rar) şarlatanerie, şarlatanism, şmecherlâc, (pop. şi fam.) pezevenclâc, potlogărie, (Mold.) şolticărie, (înv.) calpuzanlâc, matrapazlărie, meşteşug, şălvirie, (înv., în Mold.) şulerie, (fam.) coţcărie, matrapazlâc, pehlivănie, pişicherlâc, şmechereală, (înv. fam.) coţcă, (fig.) panglicărie, scamatorie. (Se ţine de ~ii.)
... cred că prezentul termen este şi mai potrivit decât a FURÁ.

duminică, septembrie 09, 2007

Ţiganii din Cunţ

no, azi vreau să emigrez!

Merg să conduc pe ultimul drum pe un cunoscut în cimitirul din Buziaşului. Până acolo ajung cu bicicleta mea de oraş cunoscută şi sub numele de cod "bătrânica".

Scena 1
Leg bicicleta de piciorul unui panou publicitar din interiorul cimitirului, (chiar, ce căuta acolo, oricum nu era nimic afişat pe el la ora la care se desfăşoară acţiunea) în faţa clădirilor administrative. Fac asta după o căutare încununată cu eşec a unui restel de proptit biciclete. Am fost descurajat şi de doi paznici / localnici ai incintei. Plec încredinţat că o las pe mâini vrednice ...

GREŞEALĂ!!!
Scena 2
După slujba de înmormântare mă întorc la locul unde îmi lăsasem calul ... mare surpriză!. Piciorul panoului era la locul lui, bătrânica a dispărut. Mă trece un fir rece mioritic şi constat cu resemnare:
"No, că mi-au furat-o şi pe asta ..."
Scena 3
Intru în vorbă cu un domn învârstă, mai zdrenţuit şi cu lipsă dinţi în stoc:
Nu vă supăraţi, nu aţi văzut o bicicletă parcată aici la uşa dumneavoastră?
La care dânsul, calm, printre 2 dinţi şi o îmbucătură de pâine:
Ba da, au furat-o ţiganii din Cunţ!
Eu, simţind că mă apropii de elucidarea misterului, întreb plin de speranţă:
Este vreo şansă să o recuperez?
El, înţelept şi defensiv:
Nu! Nu te pui cu ţiganii din Cunţ. Ei fură tot, fură şi tabla de la cruci. Nu te pui cu ţiganii din Cunţ!
Eu:
Mulţumesc.
Scena 4
Pornesc pe jos spre casă cu gânduri de urări de bine, plin de recunoştiinţă faţă de ţara asta minunată şi de locuitorii ei.

Să trăieşti bine!

P.S. La început, în cadrul relatării am zis "şi pe asta". De ce? Pentru că până acum am mai avut plăcerea, pe aceste minunate plaiuri bănăţene, să mai fiu uşurat de o altă bicicletă legată în casa scării, de roata de pe spate a alteia în faţă la Universitatea de Vest, de portofel la o coadă în Maria.
P.S2. vorba lui Alex, aşa ar fi mai sigur:


luni, iunie 04, 2007

Nebunul la Kaufland

Scurt, că nu am febră creativă acum: mă duc la Kaufland şi ghici de cine dau? De Mike!!! Se fâstâcea de mama focului, încercând să o scoată la capăt cu un nebun / turmentat. A fost nevoie să fie chemat special, habar nu am de unde, dar idea e că de data asta, când ar fi trebuit să fie pe fază, nu a fost ...

sâmbătă, mai 19, 2007

"NU"

Mi-am exercitat dreptul de vot. Sper că ai făcut şi tu la fel! Ne lipseşte simţul răspunderii şi cel al iniţiativei, hai să schimbăm asta! Începe cu tine, apoi cu ce-i din jur. Să nu dormi în papucii statului!
Politica nu e punctul meu forte clar, prefer oamenii şi actiunile în locul ideilor demagogice. Totusi , nice! :D