Street Delivery 2009
powered by Carturesti! Timisoara, oraş european. Culoare.Viaţă. Originalitate. Sârbii dansează în Rozelor. Poze.
vorba lui Adi ... & stuff :)
powered by Carturesti! Timisoara, oraş european. Culoare.Viaţă. Originalitate. Sârbii dansează în Rozelor. Poze.
2 zile pline. Puţină reclamă gratis: equilibriumteam face treabă bună. Poze aici.
de
Sergiu
la
10:11 p.m.
0
reacţii
Nu obişnuiesc să mă exprim în citate, acum e o excepţie:
Fericirea este un parfum pe care nu îl poţi pulveriza pe cineva fără să ajungă şi pe tine. (Ralph Waldo Emerson)
Fericirea este un fluture, care, atunci când este urmărit, este întotdeauna la un pas de a fi prins, dar dacă stai liniştit, se poate aşeza pe tine. (Nathaniel Hawthorne)
Fericirea e să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja. (Sfântul Augustin)
Fericirea este armonia dintre ceea ce gândeşti, ceea ce spui şi ceea ce faci. (Mahatma Gandhi)
Fericirea nu este nimic altceva decât o sănătate bună şi o memorie proastă. (Albert Schweitzer)
Fericirea este mulţumirea de sine. (Aristotel)
Fericirea adevarată n-o are, nu poate s-o aibă, decât acela care o dă ... şi, ca s-o dai, nu e nevoie s-o ai, iar ca s-o ai trebuie să începi prin a o da. (Alexandru Vlahuţă)
Dacă faci ceva nu vei fii întotdeauna fericit; dar nu vei fii niciodată fericit fără să faci ceva. (Benjamin Disraeli)
Când alţii te cred fericit şi tu crezi că nu eşti, ia-te după ei! (Raymond Ruyer)
Fericirea este viaţa activă. (George Călinescu)
... la Pişchia. În viaţa mea nu am văzut atâtea căprioare zburdând libere. Au fost şi iepuri, fazani, ulii. Frumos. Creditele merg spre Alin, care a indrăznit să viseze.
Toată viaţa mi se pare un dans pe o fâsie destul de îngustă, pe care trebuie să îmi păstrez echilibrul.
de
Sergiu
la
10:36 a.m.
0
reacţii
Chei: ganduri
Stăteam aşa ... petrecându-mi efemera-mi existenţă zâmbind la un soare cu dinţi, într-o margine de pădure, într-un început de primăvară când ... pac: sâmbăta asta întreaga mea viaţă tihnită mi-a fost dată peste cap. În pădure au intrat 2 băieţi. I-am văzut de la distanţă: mergeau agale şi vorbeau liniştit între ei. Despre ce oare? Nu am reuşit să înţeleg. Au trecut pe lângă mine, s-au oprit, m-au admirat. Par melancolici. Oare ce caută? I-aş putea ajuta cu ceva? Apoi au plecat mai departe. Asta este: primăvara a venit, soarele este sus şi încalzeşte pe toţi. Ce rost are să îmi fac griji? Puţine zile ai, bucură-te de ele!, mi-am zis. Mi-am pus ochelarii UV şi mi-am văzut mai departe de fotosinteză. Doamne ce bun e sucul acesta de frunze umede de stejar! Şi uitaţi i-am făcut!
Trec aşa frumoasele ore ale amiezii şi vine dupămasa. Îmi zic: fie brânduşa cît de mică, ar face bine să mai şi doarmă. Îmi adun nişte frunze la rădăcină, mă dau pe lângă un stejar mai bâtrân şi ... mai să pun capul pe o pernă ergonomică de muşchi verde când un zgomot mă trezeşte. He, he! Prietenii mei, băieţii melancolici. Cred că frigul îi alungă din pădure. Hei, uite că se opresc. Uite chiar aici, lângă mine şi prietenele mele. Hm ... mă întreb ce au de gând? Noa, vrea să ne facă poze. Yupee!!! Scularea fetelor!!! Vom fi pozate. Of, şi nu am frunzele făcute! Hei, hei şi pe mine, ia-mă şi pe mine în chip. Nu!!! Nu de acolo, mai de la dreapta, aşa ... acum puţin mai în spate. Bun. STAI: a intrat soarele în nor! Nuuu !!! ... prea târziu ... am auzit declicul. S-a sfârşit. Nemurirea mea va fi una fără soare. Uite, acum se duce la vecina mea. Ea are soare. Stă dreaptă. Zâmbeşte semeţ. Are şi de ce: are un corp superb. Are sore. Are un fundal superb. Norocoasa! Dar, partea plină a paharului: sunt şi eu printre cele alese.
Hei, cei cu zgomotul acesta? Cine e noul individ? Clar, asta nu e o zi obişnuită. Două vizite în aceeşi zi e prea mult pentru mine. Ce discută cu băieţii melancolici? Nu par prea afectaţi. Fotograful îşi bagă aparatul în geantă. Poate le-a cerut să plece ... fetelor distracţia s-a terminat! Atât cât a fost, a fost frumos. Amintirile sunt frumoase. O să aveţi ce povesti la bulbii voştri mai încolo.
Hopa! Stai aşa, ce face acum!?! Hei, s-a aplecat! A ridicat-o pe vecină! Incredibil!!! Fetelor, repede scoate-ţi tot ce e mai frumos din voi, acum e şansa noastră să vedem lumea. Să plecăm din colţişorul acesta de rai umed liniştit. Viaţa începe să pulseze. Lume, păzea că venim!!! Hai, uită-te şi la mine. Alege-mă, fă-mă parte din aventura ta! Daaa!!! Sunt a taaaa!!!
Stăm înghesuite în pumnul lui. Simt căldură. Simt bucurie. Îmi place. Mă aşează cu grijă alături de aparatul lui, dătător de nemurire. Mă simt protejată, mă simt importantă, am fost aleasă. Aventura vieţii mele stă să înceapă. Pentru ce m-am pregătit? Ce mă aşteaptă dincolo de pereţii galbeni? E cald, e întuneric. Speranţă. Vise. Ale cui sunt sentimentele astea? Ale mele? Ale lui? Se împletesc. Ce se întâmplă?
Se gândeşte la cineva. Cui îi sunt oare destinată? Ei? Cum arată ea? Îi va place de mine? Am să reuşesc să transmit mai departe ce am simţit?
Geanta nu se mai scutură. Am ajuns undeva. Stau în întuneric. Aud mai multe voci. Veselie. Dacă m-ar scoate acum ... Oh, cât mi-aş dori să văd unde am ajuns. Să îi cunosc. Să le simt bucuria pe deplin. Poate să le-o sporesc. Oare ea este aici?
Lumină!!! Văd lumină! Momentul eliberării este foarte aproape. Am să fiu liberă! Am să zbor! Am să vad lumea. Îmi bate inima. Ceva nu e în ordine. Simt că ceva nu este în ordine. Un fior subţire de tristeţe m-a străbătut când s-a apropiat. Acum am înţeles. Ea nu este aici. A scos doar aparatul. Este din nou întuneric. Oare pot face ceva să-l înveselesc? Să fac ceva să dispară fiorul acela tainic. Cred nu pot face altceva decât să aştept. Cel puţin mă bucur că nu e singur, e înconjurat de oameni frumoşi şi calzi. Bucură-te, bucură-te!
Suntem din nou pe drum. Am senzaţia că-l cunosc de prea multă vreme. E obosit. Nu, nu vreau să faci asta. Aşteaptă. Pentru ceea ce e frumos şi valoros ... merită. Nu mă dărui acum. Hai să mergem acasă. Cine sunt cei care te-au tulburat? Aşteaptă.
Am ajuns acasă. Linişte. Doar eu şi el. Ce ciudat, am zis acasă, când de fapt acum am venit pentru prima dată aici. El e peste tot. Îl simt în fiecare detaliu: în frunzele de pe birou, în hainele de pe fotoliu, în cărţile din bibliotecă. E cald. Aaa, uite şi un băieţel de lemn. Mă întreb ce face cu pietrele acelea şi ce scrie pe ele ...
Mă simt purtată cu gingăşie din căsuta mea mobilă cu pereţi galbeni în care mi-am început călătoria şi aşezată într-un mic păhărel. Oare pentru cât timp? Ce mă mai aşteaptă? Te rog, aşează-mă undeva la geam. Vreau să văd un răsărit. Te rog ...
Nuu!!! Ce faci, unde mă duci? Ce e locul acesta? De ce e aşa de frig aici? Ce este cu mirosurile astea? De ce este aşa de întuneric? Ce e cu zgomotul acesta? ...
- consiliere în Cărtureşti.
- moară pentru prieteni.
- tură de primăvară la Pişchia. Poze.
- frigider dotat cu generator de melancolie.
- seara: preşedinte & moară între prieteni.
- atlatl cu o săgeată terminat.
... se consumă un sfârşit de săptămână.
Cum zicea un prieten:
"Mă e ceva în aerul ăsta de primavară. Îs pus pe fapte mari."
de
Sergiu
la
11:50 p.m.
0
reacţii
Chei: raport
Anul acesta am fost la Cluuuj. Anul trecut ... idem.
O mică parte din mine s-a rupt. Odihneşte-te în pace pe un perete! Am crescut. Totusi a fost frumos, fără incendii.
Mult mai frumos decât am sperat. Câteva poze aici.
de
Sergiu
la
10:46 p.m.
0
reacţii
oamenii care râd sunt fericiţi.
oamenii care trec prin greutăţi se maturizează.
romantismul este îngropat. dezgroapă-l!
Exact acum a răsărit soarele. Din nou. Remarcabil de variate sunt drumurile oamenilor. Au văi adânci, au platouri, câmpii, munţi. Am să fac până la urmă o hartă. Ca să ajungă unde? Unde vrei să ajungi? O călătorie în căutarea păcii, echilibrului, împlinirii, căldurii, fericirii. În căutarea scopului. În căutarea lui Dumnezeu. Şi fiecare formă de relief lasă urme. Te obligă să te adaptezi. Îţi întăreşte inima. Dacă vrei peisaje, ansmblu, urcă pe munte. Într-o vale nu ai perspectivă. Cine trece prin vale apreciază cu atât mai mult muntele. Se bucură chiar şi de o stepă aridă, de o cîmpie întinsă. O poate înverzi/uda cu râul din vale. Frumos relief. Bine gândit.
De ani de zile, în drum spre serviciu, trec pe lângă o casă care în curte, chiar lângă gard are plantată o tufă de bambus. Vineri a fost ziua cea mare: am sunat la uşă! Mi-a răspuns o bunică circumspectă.
Imaginează-ţi: un necunoscut sună după lăsarea serii la tine la poartă, se fâstâceşte şi zice ceva de bambusul din grădina ta.
Bunica a fost la înălţimea situaţiei!
Ce doreşti? Din ton semăna mai mult cu : ce vrei?!? printr-o uşa de la casă uşor crăpată, de la o distanţă sigură de 7-8m, dicolo de gardul de la poartă.
Zic: Bună seara! Ăa, aveţi nişte bambus în grădină.
Bunica: Ce bambus? Aaa, bine, vino mâine la amiază!
Eu: Oh, mulţumesc frumos!
Este sâmbătă! Am mai trebăluit prin casă şi la 12:00 trecute fix, eram înfiinţat la poarta bunicii.
Sun. Un geam se deschide, distanţa dintre părţile implicate în comunicare a scăzut considerabil, sub 2m! Am putut să-i vad şi chipul. O bunicuţă bonomă cu ochi veseli. Şi-a păstrat totuşi un avantaj tactic. Era la mai bine de un 1m înălţime faţă de nivelul străzii, pe podeaua casei, dincolo de un perete şi un geam întredeschis.
Bună ziua, de data asta mai sigur pe mine, mi-aţi spus să vin azi la 12 ... în legătură cu bambusul din grădină ...
Aaa, da, vă rog, puteţi reveni cam peste 2h, acum o spălăm pe mama. Îţi dai seama, bunica o are pe mama ei încă în viaţă!?!? E clar străbunica a mâncat sănătos la viaţa ei, nu s-a stresat şi cine ştie, poate a fost şi pe munte!
Sigur, nici o problemă, mulţumesc frumos, la revedere dar pe curând! Fiind la nivelul străzii, ea cu avantajul tactic, nu eram în poziţia să negociez, am acceptat fără să cârtesc termenii.
Mă duc în vizită de lucru la nişte prieteni. Interese croitoreşti.
După aprox 3h, sun din nou din faţa porţii.Tensiunea creşte. Simt că sunt foarte aproape să-mi îndeplinesc visul. Un alt geam se deschide. O alta doamnă apare la geam.
Ce doreşti? folosindu-se magistral de avantajul tactic, aprecându-se uşor peste geam şi întâmpinându-mă cu o privire sfedelitoare. Era fiica.
Eu, ... aa, bună ziua, in legătură cu bambusul, am vorbit cu mama dumneavoastră ...
Aaa, da, chipul i s-a destins, inima mea s-a aşezat la loc, imediat vine!
La scurt timp, bunica, faţă de care mă simţeam confortabil, a apărut în cadrul uşii, a deschis uşa de la portă şi ultimul obstacol care mai statea între mine şi bambusul meu a fost îndepărtat. A renunţat la orice avantaj tactic şi s-a apropiat de mine, îmbracată într-o impozantă haină de blană gri şi cu un chip distins. O doamnă. Acestea i-au fost armele cu care a păstrat distanţa.
[Sunt obligat să fac o pauză în povestire, vă rog să reveniţi mai pe seară pentru ultima parte şi concluzii. Vă mulţumesc!]
continuare ...
Bunica: Ai cu ce tăia?
Eu: Da! Şi îmi scot mândru cuţitul meu din copilărie cu dinţi de fierăstrău pe spate, "made in Cugir".
Mă conduce în gradină, iar eu înarmat cu al meu cuţit mă năpustesc asupra tufei de bambus. Bambus pentru toate gusturile neamule!, de 1cm până la 3cm în diametru. [ok, nu chiar pentru toate gusturile, dar pentru început e suficient. Calul de căpătat nu se caută de dinţi, plus pentru ce îmi trebuie mie e perfect!]
Prin foşnete de frunze încercam să şi socializez cu bunica. Ea statea la o distanţă sigură cu mâinile în sâni admirând procesul de defrişare.
Către final: Tu nu eşti de aici. De unde eşti? Ardeal?
Eu, rânjind: Da, din Cugir! Şi în gând: parcă văd că şi ea a auzit de Cugir!
Ha, am avut dreptate: Ohooo, Cugir? Pai fostul meu soţ 10 ani a săpat la cetatea de la Cugir.
Eu: He, he, arheolog, pai şi eu am 2 părinţi dascăli de istorie. Ce mică e lumea!
Nu a vrut portocalele ce i le-am adus. Ieşeam mai ieftin aşa, dar nu a fost să fie. Ne-am înţeles la cale liberă la tufa de bambus, oricând, contra un zmeu pentru nepotul ei la primăvară. Nu e genial?!?
2. Când mi-am ridicat diploma, la Vest, doamna de la birou mi-a mărturisit că are bunicii de la Cugir. Venea la Cugir cand era mică. Nu a mai fost de zeci de ani. A recunoscut graiul. A uns-o la suflet să mă audă vorbind.
Simple coincidenţe. Sau nu. Unele da, altele nu. Totul se întâmplă cu un scop. Cheia puzzle-lului e la El. Pe ce cale să o apuc, când [aparent] din neant apare un element nou/vechi în [aparent] cel mai crucial moment. Sunt coincidenţele instrumente divine? Dacă sunt cum să le mânuim? Sunt concepute să fie mânuibile? Sau cu scop testanto-derutant? O să trăim şi o să vedem. Sau nu.
P.S. Cine nu a auzit de Cugir, să caute!
cum că orice clopot clopoţelnic clopoţind în clopotniţă, clopoţit cu clopoţie clopoţeşte clopotarnic clopotatat cu clopotărie de clopotarii clopotoşi
de hacky în birou:
HP shot - să loveşti imprimanta încercând să loveşti mingea ...
măciuca - să loveşti cu putere mingea în maniera în care ar face-o un portar când degajează lung
topoganul leneş - să laşi mingea să alunece dealungul ţurloiului lent până pe pantof, apoi să încerci să o salvezi
reverul - să loveşti în partea opusă piciorului cu care execuţi mişcarea
cocorul - să ridici braţele lateral într-o mişcare de balet în momentul contactului
scorpionul - să loveşti cu călcâiul arcuit în spate şi cu corpul aplecat înainte
plastic man - să îţi contorsionezi articulaţiile de la genunchi încercând să salvezi o lovitură foarte apropriată
captain planet - să loveşti mingea într-o miscare fluidă de salt înainte
încercare nobilă - mişcare lentă şi inutilă de recuperare a unei mingi compromise
foca - oprirea mingii pe cap /frunte.
cu epoleţii - stop succesiv pe cei 2 umeri şi apoi pasarea mingii cu piciorul. [23.01.2009]
suveică - sa lovesti mingea printr-o mişcare târzie spiral-descendentă. [03.04.2009]
Sărbatori calde tuturor!
Cu voia Domnului, ne scriem la anul!
Restanţe:
Să încerc ceva inestetic din punct de vedere literar dar util din punct de vedere al memoriei mele corozive. Un oraş-excursie în liniuţe:
de
Sergiu
la
12:35 a.m.
1 reacţii
Am un prieten care după de 30 sec. pus jos începe să sforăie.
Am un prieten care se trezeşte în 30 sec. ca windows-ul.
Am un prieten care râde în somn. Colegul de cameră e martor.
Am o prietenă care se trezeşte de sunetul propriului ei râs.
Am un prieten care scrâşnea din dinţi în somn.
Am o prietenă care are nevoie de multe alarme.
Am un prieten care se scoală morocănos.
Am o prietenă care vorbeşte în somn.
Am un prieten care nu se mai trezeşte.
Tu cum dormi?
de
Sergiu
la
10:36 p.m.
1 reacţii
Chei: ganduri
După cum se vede nu am stat de pomană. Mi-am mărit suprafaţa de depozitare în atelier, mi-am departajat pe zone şi rafturi materialele şi uneltele, le-am făcut mai accesibile. Procesul continuă. Ai băgat de seamă banzicul?(o minunăţie la casa omului. Stau şi mă întreb cum am trăit fără el) Dar salopeta? Lampa de la Ikea? Polizorul din Praktiker. Soarele de dimineaţă?
Puţină istorie:
de
Sergiu
la
11:44 a.m.
2
reacţii
Azi am fost la cumpărături. La Kaufland. Ce-mi fu dat să văd la standul cu cărţi? Asta: Arta de a fi egoist. Cum să trăieşti fericit, chiar dacă altora nu le place. Incredibil! Puteam să jur că egoismul nu se învaţă, te naşti cu el. Ok, ok, trebuie că mai există, împrăştiaţi pe suprafaţa Pământului, nişte extratereştri, de pe o planetă Roz, care sărmanii, s-au născut cu un deficit acut de egoism, dar în afară de ei ... Acum, e adevărat, să fii "egoist" şi să ai prieteni, să fii împlinit, fericit, da, asta e o artă. Gaura de pe copertă, eu ştiu/cred/sper să o umple Altcineva. Totuşi rămânând la suprafaţă: o carte despre egoism?!? Pe când una despre ură, furt? Aaa, stai, pentru furt nu e necesar, doar porţi un carneţel la tine şi notezi ce vezi. Obţii arta de a fura, la purtător.
P.S. Aaa, marmota mi-a amintit şi de secretul ascuns de veacuri, între timp transformându-se într-un spirit al timpului. Tu ce crezi? Ai citit, văzut, trăit, aplicat?
de
Sergiu
la
10:43 a.m.
0
reacţii
Chei: ganduri
Întrebare: Ce pot "face" 2 mâini dibace într-o vineri seara & o prietenie care a împlinit mai bine de 2 ani.
Răspuns: un banzic.
Nu ştii ce e un banzic? Nu-i bai, lumea continuă să se învârtească, soarele va răsări,dar în seara asta atelierul meu l-a primit, iar eu sunt fericit! Totul a început aşa. Ingrediente: pasiune comună, proiecte comune, deschidere, întâlniri, discuţii cu vorbe.
Ce mai urmează?
Noi perspective se deschid. Sergiu ai nevoie de o casă cu atelier. Ce faci pentru asta? Doamne, Tu ce planuri ai? Intră aşa ceva în ale Tale planuri. Sunt negociabile?Laminate, căruţe, suporturi şi alţi pitici pe creier, păzea că vin! :)
Vecini, aveţi dopuri de urechi? Nu? Ghinion!
BONUS: 1. Probabilitatea ca pe liniile de tramvai să circule BMW-uri e net superioară celei de a vedea un Tico, sau un VW. Şi există o explicaţie logică, nu e întamplător. De ce? Pentru că proprietarul de BMW, este unul dotat cu tupeu. Din cauza asta!
2. Dacă ai un anumit IQ, şi mai ales un EQ, musai te refulezi în umor. Altfel, viaţa devine prea serioasă!
Dumnezeu a fost ocupat cu număratul frunzelor, eu cu fotografiatul lor în oglinda apei. Fară suveniruri de data asta. Doar poze şi amintiri: şedinţă foto cu o broscuţă şi o buburuză + sesiune de tir cu arcul. Nu am apucat să citesc.
În încheiere ... ghici cine m-a salutat, între foişorul 10 şi 11 pe drumul spre casă? Nu o să crezi: un cerb tânăr, pe la 2 ani şi jumătate (datare pe baza mărimii coarnelor) cu a lui consoartă. Distanţa: cam 100m. Ne-am măsurat din priviri, am înclinat capul cu respect şi ... am evaluat situaţia:bucură-te de privelişte, nu încerca să o fotografiezi. Şi ... data viitoare să faci bine să îţi bagi aparatul în rucsac doar când ai ieşit din pădure. Oricum, mulţumesc pentru cadoul de plecare!
Îmi conduc mai departe mustangul meu portocaliu spre ieşire. No, asta-i prea de tot! Familia asta încornorată a făcut fixaţie pe mine! Iar mi-au ieşit în faţă! De data asta la aprox 70m. Poate vroiau să se asigure că părăsesc incinta ... cu ale mele arcurile cu tot. Vreau să precizez că ambele exemplare aveau toate coarne din dotare. Exclusă posibilitatea revendicării cornului meu! Poze aici. O săptămână binecuvântată.
clip video pentru oscet. pâclă înnecăcioasă neidentificată. straie impregnate cu iz de lapte. împărtăşit miros & poveste cu colegii. povestea continuă.
de
Sergiu
la
10:34 a.m.
0
reacţii
Chei: raport
N-am mai făcut de multă vreme un sondaj. Aşa că dacă tot sunt în căutarea DSLR-ului, poate îmi dai o mână de ajutor: votează [responsabil & în cunoştinţă de cauză] şi [ideal] adaugă un comentariu ataşat acestui articol, prin care să justifici alegerea. Mulţumesc.
P.S. e-Bibliografie:
http://www.kenrockwell.com/nikon/index.htm
http://dpreview.com/
http://www.steves-digicams.com/
http://photo.net/equipment/building-a-digital-slr-system/
"Suntem ceea ce credem noi că suntem, nu ceea ce suntem, nici ceea ce cred alţii că suntem. Facem ceea ce credem că putem face, nu ceea ce am putea face, sau cred alţii că am putea face."
Unde îţi fuge mintea? Focus! Nu sta cu dinţii în gură! Timpul trece.
Indubitabil, în lumea de azi sunt mai multe amazoane decât ai crede. Go, go, go! ... Articol automotivaţional. La ce? Încotro este al tău drum? Înainte şi în sus! Slalom printre vise. Ce mai faci cu arcul laminat?
de
Sergiu
la
11:12 p.m.
0
reacţii
De când m-am mutat: am acoperit-o, i-am renovat casa scării, am dotat-o cu cutii poştale de vis, i-am pus repartitoare, felinar cu senzor de miscare, interfon a la star trek, am izolat-o cu polistiren, am feştit-o în culori vesele (portocaliu şi ruginiu) pe exterior. În interior avem o tentativă de portocaliu care, dacă nu eşti pe fază, te loveşte de zici că e roz. Oare la anul ce urmează? Ăsta da bloc!
Poate mă fac culegător de coarne. Tu ştiai că ele cad în fiecare primăvară? Adică le cresc în fiecare an altele? Şi cele vechi le aruncă aiurea pe unde bântuie ei? Remarcabil! Îmi vine să mă apuc iar de sculptat. Sau ... stiai că există manual de vânător? Şi examen? Îţi explică cum arată urma de cerb, alergând şi care merge agale? La ciută e altfel!
de
Sergiu
la
10:35 p.m.
1 reacţii
Chei: raport
Ingrediente: aparat capabil de timp lung de expunere, timer, trepied, blitz.
Metodologie: aparatul pus pe trepied, încadrezi un fundal potrivit pentru o stafie, fixezi un timer de 2-10 sec & un timp de expunere de 15 sec (să apuce stafia să apară ), diafragma cat mai mica (8), mergi în faţa aparatului, în diverse locuri şi poziţii (atenţie să nu ieşi din cadru) şi te auto iluminezi puternic cu blitz-ul. Dacă nu ai blitz, poţi folosi un alt aparat şi iţi faci nişte poze cu blitz.
La cât mai multe stafi! Vise & fantome & poveşti.
Distanta: 62km
Durata: 13 - 19
Media:19km/h
Max:50km/h
Traseu: Tolstoi - Pişchia - puţin după complexul vânătoresc de pe stânga, am trecut calea ferată pe dreapta şi m-am înfundat în frunze într-o pădure care mi-a mers la inimă.
Coloană sonoră: Karma, Varf Carpatin, Country.
Participanţi: je.
Nu ştiu pe cine trebuie să felicit, dar vreau să anunţ pe această cale că drumul spre Lipova arată ca în palmă. O minunăţie! După vreo 3 ani de când merg eu pe el! Că e reparat e bine, dar din cauza asta ... BMW-urile au aparut şi pe aici. Asta nu-mi place ... am scăpat de unul la mustaţă. De un câine tot aşa.
Pădurea ... nesperat de frumoasă.
Foişoare la mare înălţime dotate cu scări cu balustradă, vedere panoramică şi bancă.
Frunze de toate culorile. Cădeau în ritmul lor ... oare El chiar le numără şi pe astea sau doar firele noastre din cap?
Loc amenajat de luat masa! Nu, nu pentru noi ci pentru animale. Cu sare cu tot. Nu am văzut tacâmurile şi nici şerveţelele. Probabil fiecare îşi aduce.
Problema cu apa se rezolvă uşor: un râu stătut şerpuişte printre copaci. Da, are şi broaşte. Soarele şi copacii se reflectă în oglinda apei.
Podeţ. Nu ţi-am zis! Ca să treci de la foişorul 10 la 11 trebuie să treci râul. Cel mai simplu pe un podeţ de lemn. O minunăţie de scară îmbrăcată în muşchi, străjuit de un arbore cu trunchi siamez, la rândul său înveşmântat în nişte ciorapi verzi şi păroşi.
Foişor 11 idem foişor 10. Merg mai departe prin pădure !după fragi şi mure ci pur şi simplu, "fiind băiet păduri cutreieram", cum spune poetul nepereche. Oare ţi-am zis că nu-l suportam? Am fost eu & gândurile mele. Ok, ok, au fost şi păsări dar nu am fost în dispoziţie de socializare.
Stupoare: orice pădure are şi-un sfârşit. Acesta a fost chiar violent. Cu un val de pământ (murus dacicus), dotat şi cu un drum pe deasupra. În stânga se mijeau stâlpi de iluminat şi o cabană. Câh! !Civilizaţie!
A fost simplu, am luat-o în direcţie opusă, spre dreapta. Ocolesc bariera. Ce frumoşi sunt copacii. De nu s-ar termina niciodată toamna.
Oups, drumul vrea să mă scoată în câmp. Exclus! Nu mă las eu la un amărât de drum de pădure. Cât a fi el de lat şi de frumos şi înverzit. Rup brusc relaţia cu el (mda ... viaţă agitată în ultima vreme), în favoarea unuia mai mic.
Mi-a făcut cu ochiu. Avea copaci tineri şi veseli pe dreapta. Era mic şi intim. Aşteptam din clipă în clipă să apară un pitic, o zână ceva. Nope! He, he! Totuşi: un iepure salta vesel înaintea mea. Oare are de gând să mă ducă spre vizuina lui? Poartă spre o altă lume? (eu mai de modă veche, cu vizuină de iepure am crescut, nu cu dulapuri şi staţii de tren). Alice, unde eşti?
Ajung la capăt. Oftez. Uite nişte păsări. Ce n-aş da să zbor şi eu. Înapoi Sergiu.
Stai jos. Vorbeşte cu El! Bucură-te de culori. Şi totuşi, un pitic mic, mic? O prinţesă? O moară de vânt? Nimic. În schimb o găgăuză mică a ajuns la capul firului de iarbă într-o profundă stare de derutată. A întors problema pe toate părţile. A zâmbit şi s-a odihnit.
Să purcedem, nu e bine să te prindă noaptea în pădure. Sper să mai găseşti calul legat de foişorul 10. Of, RO.
Nope, prea multă durere, nu mai vreau să calc pe tine drumule! Mai bine mă afund în pădure. Ce liber mă simt. Ce bine e aici.
hei, ce-ai aici jos?!? Nu se poate! Ba da! Incredibil! Woau! Asta da surpriză! Nu mă aşteptam din partea Ta. Ghinzile şi frunzele de pe drumul piticilor sunt eclipsate. Să nu mai menţin suspansul ... ta da: un corn de cerb!!! Sunt fericit!
Oare nu sunt şi mistreţi cu colţi de argint? Bine, bine nu e inimă neagră de codru. Dar înapoi tot m-aş întorce cu un arc şi cu săgeţi de lemn!
Ce frumos, calul m-a aşteptat, am cu ce mă întoarce acasă.
Soarele îmi mângâie faţa. Civilizaţie, gata cu lumea de poveste! Trezirea! În schimb ... priviri întoarse & şuşoteli prin centru după un călăreţ rupt de lume, cu coif, corn şi frunze.
dacă moare e grav. După ea nu mai e culoare, nu mai e viaţă. Vorba unuia mai bătrân:
"Lasaţi orice speranţă, voi care intraţi!"... asta fiind scris la intrarea pe un tărâmul lui Scaraoschi în viziunea dânsului.
Nu lăsa visele să piară, pentru că dacă visele mor viaţa nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare. [Langston Hughes]Din popor:
Visele oamenilor sunt aripi cu care aceştia zboară spre cer. [Yukio Mishima]
Nu pentru toate visurile s-au putut construi ascensoare. [Vasile Ghica]
Ce nu te omoară, te face mai puternic.Mai multe citate aici. Azi sunt portocaliu.
Orice picior în fund, e un pas înainte.
Pe scut sau sub scut.
Dintr-o situatie fără ieşire trebuie să ieşi ori învins ori învingător. [Florin]
Când viaţa îţi dă o lămâie, fă-ţi o limonadă!
Nu, nu e buletin, nu e nici carnet de partid, este ... Carnet de legitimare ca membu al Federaţiei Române de Tir cu Arcul, eliberat la data de 06.08.2008! Exact 2008!
Azi am terminat Cartea. E toamnă şi e frumos. Unde vrei să mergi azi cu bicicleta?
P.S. matriţa pentru laminat durează ... o vrei ieftină sau repede, ambele nu se poate.
Firesc e oare să aştept sprijin atunci când am nevoie?
Firesc e oare să faci ceva când nu ai nimic de câştigat?
Firesc e oare ca rotiţele să nu fie ajutate să se învârtă nedisturbate?
Firesc e oare ca să trimiţi mail în loc să treci strada?
Firesc e oare să fiu dezamăgit?
Firesc sau nefiresc?
Bună dimineaţa ... nu a mai fost aşa de bună când încercând să ascult Radio Romantic pe 95 FM am dat peste Radio ZU & peste Marele Buzdugan. Profund dezamagit: Radio Romantic FM înlocuit cu Radio ZU în toată ţara, mai puţin în Bucureşti.De ce? Îmi vreau romanticul înapoi. Suntem împreună de ani de zile ... pe bicicletă, pe maşină, în casă.
NOTĂ: am frigider!!! Cine mai ascultă radio??!?!
de
Sergiu
la
10:37 a.m.
0
reacţii
Chei: bicicleta
Sapă Sergiu de mai bine de 2 săptămâni, prin baze de date, tabele, scripturi, printre butonagi de php & java, sysadmini, dbadmini, traininguri, magazine de lucru (workshop-uri, Alex ai cuvântul!), îşi îneacă nişte corăbii, se dă peste cap (are cască de biciclist, aşa că e asigurat!).
Dar ... de dimineaţă a răsărit soarele şi lucrurile încep să se lege: nu rulează scriptu'. De ce? L-a scos cineva din cronjob? Nu! Script-ul crăpa de la o erore de parcurgere!
Concluzia: php -l!
de
Sergiu
la
11:19 a.m.
0
reacţii
Cu 3 săptămâni înainte de tabără am reuşit să îmi luxez glezna piciorului drept.
Dacă îmi dă voie doctorul pe munte, mă duc!
Mi-a dat... zupper!
Mă înarmez cu 2 glezniere, 2 beţe telescopice, diclac 5% gel şi încredere că Dumnezeu îmi va purta paşii. Ar fi trebuit să încep cu încrederea în El şi apoi în doctori, cârje şi bandaje, dar ca de atâtea ori, Îl "deranjez" după ce mi-am făcut toate celelalte preparative. [Noroc că e credincios!]
Renunţ [cu părere de rău] la varianta grea dar ... tot am să merg în tabără şi dacă trebuie fac mâncare şi păzesc corturile, şi tot o să am parte de aer curat şi peisaje frumoase, aşa gândeam înainte de plecare, când încă şchiopătam.
Şi acum în tabără.Nu se poate să stau la corturi, dacă merg cu grijă am să pot face ceva ture prin jurul corturilor.
După prima zi: Ei, vezi că poţi?!
La fiecare plecare în traseu mă gândeam dacă nu ar fi mai bine să nu-mi forţez norocul.
La fiecare întoarcere din traseu, eram fericit că m-am întors teafăr şi sunt cu un traseu mai aproape de a mă întoarce pe picioarele mele acasă.
Fiecare picior ridicat de pe pământ însemna un pas în necunoscut, un pas prin credinţă.
Fiecare pas pus ferm pe o piatră reprezenta o mică victorie, o mulţumire adusă Lui.
Şi uite aşa, pas cu pas, am ajuns să pun piciorul pe Piatra Iorgovanului, să mai calc încă o dată la 2509 m altitudine pe Peleaga, să mă aventurez într-un traseu nemarcat, să mă caţăr pe Judele. Am navigat la 75% din viteză, cu un consum suplimentar de energie. A meritat fiecare pas!
Am îndrăznit să suflu uşurat abea când m-am văzut în maşină. Cu ce drept? De parcă nu pe asfalt am călcat strâmb prima dată!
Luni, colegii de servici: No, te-ai întors întreg? Asta pentru că înainte de a pleca şi-au manifestat îndoiala iar eu le-am recomandat să fie cu ochii pe Reality TV.
Concluzie: în tabăra asta am învăţat cel mai bine valoarea paşilor mici & cum poate completa voinţa (care vine tot de la Domnul) neputinţa fizică.
Mă inundă amintirile:
de
Sergiu
la
10:36 a.m.
2
reacţii
Chei: ganduri
Oare acelaşi mecanism, prin care orice mic eveniment (fără nici o legătură evidentă) ajunge să se comporte ca o săgeată teleghidată capabilă sa lovească în acelaşi loc dureros de la mare distanţă, nu poate fi folosit in scop constructiv, sa te facă să creşti, să zburzi?
De fapt se poate, şi se şi întamplă ... când esti îndragostit, dar în restul cazurilor, există o forţă "gravitaţional-spiritual-sentimentală" care te trage în jos în bătaia săgeţilor teleghidate.
de
Sergiu
la
11:13 p.m.
0
reacţii
Chei: ganduri
de
Sergiu
la
5:19 p.m.
0
reacţii
Chei: oscet, raport, supravietuire
Hei, ne apropiem de final. Doar încă un hotel de verificat. E oficial: nu-mi place să fiu nomad, să dorm în fiecare seară în alt loc. Derogare fac poate dacă e vorba de cort.
Ne echipăm repede şi o ştergem cât mai repede din hotelul care a primit cel mai mic punctaj de până acum. Este 8:30. O coborâre neaşteptată ne aduce din nou pe malul lacului Como până în oraşul Como (9:15). Am oprit la o cofetărie şi am mâncat câte o gogoaşă, eu am băut un ceai, iar restul puţină spumă de cafea pe fundul unor ceşcuţe greu perceptibile cu ochiul liber. Glumesc, insă doar parţial: atenţie cum ceri cafea în Italia! Intrăm într-un supermarket, luăm provizii pe care le răvăşim jumătate de oră mai târziu pe o bancă pe malul lacului. Frumoasă privelişte: catarge, versanţi împăduriţi, pescăruşi. Uite şi barca zburătoare de la Colico! Ei, acum cu burta plină putem pleca.
Avem parte de un alt spectacol: vile elegante din piatră care emană rafinament şi stil prin toţi porii. Poduri din fier forjat suspendate peste drum pentru domenii care se întind pe ambele părţi ale drumului. Maşini sport.
Oups, la Argegno am făcut cu 200m prea devreme la stânga. Consecinţe:
de
Sergiu
la
10:12 p.m.
0
reacţii
Bună dimineaţa!!! Bine că ţin jurnal, că încep să uit cum a fost pe la început. Am mâncat, am schimbat camera lui Paul şi purcedem la drum. Traseu pe malul lacului Como. Frumos. Case pe deal, strazi înguste. Au fost câteva care m-au impresionat: imaginează-ti o fâşie îngustă de pământ, mai degrabă stâncă, pe partea dreaptă a drumului. Vile cu garajul pe acoperiş, la nivelul şoselei, o privelişte acvatică pentru cei ce locuiau acolo şi un petec de gradină atent întreţinut. Dar nu, nu mă tentează, prefer o casă de lemn în zona Kloster.
Baie la prânz. O plajă cu nisip cam bolovănos, cu peşti mari, 30 - 40 cm. Nu, nu mai tai din ei, atât erau de mari. Lebădă, raţă cu pui. Mâncat la picioarele a 2 italience bătrâne fizic dar tinere în spirit aprinse de politica actuală. (numai că nu ne-au alungat de la picioarele singurei bănci aflate la umbră). Apoi au încercat să ne cumpere cu nişte bomboane. Mircea a oferit un spectacol gratis spre deliciul celor două şi a unui băiat dotat cu aparat foto. Am fost în recunoaştere prin zonă. Vile frumoase, mulţi bani sau ... o piaţă minusculă, în care cu greu poştaşul îşi întoarce scuterul, găzduieşte 4-5 numere de apartamente. Flori şi garduri şi ganguri înguste cu pereţi de piatră pe care sunt atârnate instrumente de pescuit intrate în dizgraţie. Oare felinarul plin de pânze de păianjen funcţionează? Oare cum arată noaptea. Cred că Jack Spintecătorul s-ar simţi în largul lui.
S-a mai răcorit, să mergem mai departe. Am fost nevoiţi să luam 2 "taxiuri", un scuter şi un biciclist de viteză care ne-a târât după el pe o şosea îngustă exact pe lângă autostradă. Ne-a fost de mare ajutor!
Chiar sub seară am ajuns la Anzano del Parco. Ne-am cazat la Cisa Hotel, hotel chinezesc cu 27.50 Euro/persoană. Am mâncat la restaurant. Chelnerii nu ştiu bine italiana. Aerul condiţionat a fost oprit peste noapte. Camera noastră nu a fost curăţată după foştii oaspeţi; a lui Mircea & Gerry mirose puternic a tutun. Evident eu am să dorm buştean, ne auzim dimineaţă!
Undeva tot pe la 70 - 80km am făcut şi azi.
Traseul pe bikemap.
de
Sergiu
la
10:09 p.m.
0
reacţii
Dimineaţă Anna ne-a dat plăcinte cu măr. Ne-am despărţit cordial. Am aflat că şi ea este biciclistă: a făcut într-o singură zi 200km, trecând 2 pasuri din Alpi cu o bicicletă de curse, fără bagaje. Am găsit la ea 2 broşuri cu trasee de MB: hartă, profil, descriere, împărţire pe grade de dificultate. Aşa ceva ar fi frumos să avem şi noi ... doar că am avea nevoie şi de o infrastructură de drumuri mai bine pusă la punct. Mulţumim Anna pentru găzduire & masă.Am plecat din Tirano. E 9:45.
O coborâre lentă, o zi toridă. Amiază petrecută la umbra unor copaci de pe marginea drumului, unde am mâncat şi am dormit. Cea mai fadă parte a traseului: drum circulat, soferi mai puţin politicoşi ce rulau cu viteze mari aproape de noi, căldură mare, peisaje net inferioare celor la care am fost expuşi zilele precedente. Paul pierde aer. Ajungem în Colico. Este 16:00. Ne cazăm la Motel Aurora şi mergem să găsim lacul şi să facem baie. Minunat: un fel de Văliug mai avansat, dotat cu multe, multe barci cu pânze, altele zburătoare, kitesurfing. Ar trebui să încerc şi eu sportul asta ... dar m-am mulţumit cu o simplă baie. Am mers la cumpărături. Ne-am întorc în camere şi am încins un ospăţ la Mircea & Gerry în cameră. Apoi am adormit cu geamul deschis: cald şi gălăgie. Nu ţi-am spus că hotelul în care stăm este pe merginea drumului, optimizat pentru şoferii de tir. 30.00Euro/persoană mic dejun inclus. Avem şi furnici în cameră, cred că le-am adus noi de la picnicul la iarbă verde de la amiază Mă culc. Sper ca traseul de mâine să nu fie ca cel de astăzi. Azi am pedalat 80km. Diferenţă de nivel ... 180m. Noapte bună!
Traseul pe bikemap.
de
Sergiu
la
10:05 p.m.
0
reacţii
Azi mi-am luxat glezna. Am avut parte de o vreme superbă. Am mâncat la hotel, admirând spectacolul ridicării ceţii din vale dezvăluindu-ne spledoarea munţilor scăldaţi în lumina soarelui de dimineaţă. Superb! Vizităm oraşul. Singurul loc unde am gasit floare de colţ (edelweiss) a fost într-o glastră într-o cafenea, noroc cu Gerry! (în Piatra Craiului am văzut pe lângă potecă, pe toate gardurile 1:0 pentru PC!). Poze pentru aducere aminte şi în şa: ne aşteaptă pasul Bernina! Oups, mi-am uitat ochelarii! Înapoi după ei. Rămâi cu bine St. Moritz, poate într-o zi ne vom revedea.
Mi-am ajuns oamenii după vreo 10km, când a început urcarea. Superbă, lină urcare, peisaje elveţiene de neuitat. Un geţar ne-a încântat privirile pe dreapta, o bună bucată din urcare. Mircea a găsit o brască de porţelan pe şosea. Uite aşa mi-am făcut rost de singurul suvenir din Elveţia. Aaa, şi 3 flori presate. O veveriţă speriată a uitat să mai plece din drum. Am reactivat-o tragând-o de coadă. Văcuţe elveţiene, chiar înainte de a fi vopsite în mov. Hei, suntem în vârf: Pasul Bernina 2330m. Este ora 13:00. Genial! Mâncăm pe o piatră înconjuraţi de munţi şi lacuri. Ca să se aşeze mâncarea dăm o fugă până pe Vârful cu băţ. Am ajuns la 2536m. În faţa ochilor ni se prezintă alte imagini de neuitat. Asta e ceea ce ne aşteaptă: o coborâre luuuuungă de 30km cu o diferenţă de nivel de 1900m.
Cu degetele încleştate pe frâne am început să coborâm. Dar vai, ce este pata neagră de pe şosea? Mă apropii de ea cu 33km/h. Da! Este şapca cu cozoroc a lui Mircea. Frânez în 50m. Opresc pe dreapta, las bicicleta, fug pe drum, recuperez obiectul pierdut şi dau să mă întorc repede pe margine. Ei, şi aici s-a produs evenimentul de neuitat: am călcat cu dreptul exact acolo unde se termina asfaltul şi începea griblura. Graba strică treaba. Nu cad, mai fac 3 paşi până reuşesc să mă opresc în stâncă. Of, nu poate să fie bine, mă doare, am călcat zdravăn pe el. No lasă că văd eu de el jos, acum e oricum la vale, sus în şa Sergiule, să nu începi să mi te plângi! Îi ajung din urmă, s-au oprit ca să-şi răcească şi cureţe genţile, să-şi ungă lanţurile. Le povestesc. Pornim mai departe.
Prima trecere a graniţei pe bicicletă: Eleveţia spre Italia! Doar am încetinit. Schimbări dramatice de temperatură, de la 20 şi ceva la 35! Pentru o vreme am uitat că e vară şi trebuie să fie cald. Alt stil de case (multă piatră folosită ca ornament), altă calitate a drumului.
Ajungem în Tirano. Oprim într-o intersecţie. Am aflat unde stă Anna! Să mergem. Din 2 încercări nimerim. Super primire, ca pe nişte oaspeţi dragi. "Geanta" latină! Zupeer! Un etaj din casă e al nostru: 2 dormitoare, o baie şi o sufragerie cu TV. 20.00 Euro/persoană, micul dejun inclus. Mi-am admirat glezna: dacă nu era a mea şi o vedeam la altcineva, m-aş speria! Primesc asistenţă medicală şi încurajări de la văru & unchiu. Ieşim în oraş. Străzi înguste, multă piatră, simt Italia!Mâncăm. Eu lasagna + pizza. O bere costa 5 Euro! Sigur vrei să mai bei? Norii vor să se scuture, hai acasă repede. Stai, nu chiar aşa de repede, mă doare glezna ... de genunchi am uitat demult. De fapt nu mai simt nimic la genunchi. Yuppeee!
Eu nu ma uit la meci, mai bine scriu în jurnal. Of, îmi e ciudă că mi-am luxat glezna! Mă culc. Adorm cu piciorul ţinut sus pe o perna. Dimineaţa o să fie mai bine. Noapte bună!
Traseul pe bikemap.
de
Sergiu
la
10:01 p.m.
0
reacţii
Am mâncat bine de dimineaţă la Fili în Zernez, am tras o poză de grup la pinguinul stilizat şi am purces la drum. A fost un traseu lejer. Ce mi-a placut: un om in scaun cu rotile, mergea cu 15km/h şi se bucura de peisaje şi aer curat. L-am depăşit pe loc drept, ne-a depăşit zâmbind la urcare.
Am ajuns sus in Sankt Moritz. Este ora 13:00. Suntem la 1800m. Staţiunea e frumoasă dar împrejurimile îţi taie respiraţia! Oare se poate ceva mai frumos: munte, lac, trasee de biciclete, munţi înzăpeziţi, gheţari. Mulţumesc Doamne, mulţumesc unchiule! Cred că mi-ar place să stau aici. Sau cel puţin să revin.
Picnic pe malul lacului, cu o panoramă demnă de amintire în clipele de îndoială. Lacul e dotat cu barci cu pânze şi cu vânt constant ce se porneşte pe la amiază şi ţine până sub seară. Da, data viitoare îmi aduc şi zmeul!Mâine ne aşteaptă ultima trecătoare apoi vin lacurile.
Cazarea am avut la Jugendherberge Stille, 16 în cameră, dopuri de urechi, duş la etajul 1 sau 2, noi eram la demisol, aproape de sala de jocuri. 25.30 Euro dormit, cină şi dejun.
După ce ne-am cazat şi ploaia s-a mai domolit am pornit în recunoaştere cu Mircea. Am vizitat toate lacurile, un traseu de 30km. Superbe amenajări. Paradisul bicicliştilor!
Seara am avut o tentativă eşuată de vizitare a oraşului datorită condiţiilor meteo: vânt, ploaie, frig. Să nu uităm că suntem la 1800! Nu-i nimic, vizităm dimineaţă înainte de a porni la drum.
Azi am făcut cam 70km. Diferenţă de nivel nesemnificativă.
Noapte bună şi vise frumoase cu pompe cu monometre pe marginea drumului!
Traseu bikemap.
După ce am mâncat bine de dimineaţă, bufetul suedez din Elveţia, noi, 3 x-români şi unul în prezent, am pornit agale să vizităm oraşul. Mai să se prăbuşească munţii pe el. Aşa da!
Şi ... la 10:30 să înceapă urcuşul: ne fixăm pe foiţa mică, pinionul mare şi cu viteză ţestoasiană ne avântăm să cucerim primul nostru pas din Alpi. Un fel de Transfagărăşan Alpinian cu un lac şi o cabană în vârf; 15km de urcare si 20km coborâre. Vremea a fost în general bună mai puţin în vârf, unde am ajuns în jurul orei 13:30. Am plecat din Davos cu o durere surdă de genunchi stâng, către finalul urcuşului aveam dinţii încleştaţiş fiecare împins de pedală însemna un pumnal înfipt în genunchi. Am pedalat mai mult cu piciorul drept. Oare am să pot să merg până la capăt? Trebuie!
Acolo sus, am făcut puţină mişcare, până pe un platou din apropiere, dotat cu un umil lac alpin, am făcut poze standard de victorioşi şi am coborât înapoi la Flüela Hospiz, localul din vârf, unde ne-am încâlzit extremităţile şi am băut un suc. Dar, cum biciclistului îi şade bine în şa, la scurt timp ne-am luat echipamentul de coborâre (pantaloni şi geacă anti vânt & ploaie), am făcut poza de grup şi ... yupeee la valeeee!!! Flüelapass (2383m), cel mai înalt pas din Alpi terecut cu bicicleta de noi. În câteva minute am fost jos, Susch, cu genţile înroşite, saboţii topiţi şi degetele încleştate pe frâne ... unii dintre noi.
Acolo, pe malul râului Rihn, ne-a întâmpinat o ploaie frumoasă de vară. Ne-am adăpostit sub un pod de lemn. A urmat o porţiune relaxantă pe orizontală până la Zernez unde am ajuns în jurul orei 17:00.
Am înnoptat la Hotel Fili cu 33.59Euro/persoană cu mic dejun inclus. Un hotel rustic, cu un interior cald de lemn. Camera dotată cu chiuvetă, iar pentru alte operaţiuni existau alte 2 incinte accesibile din camera comună. Foarte frumos din partea lor: o sală cu mese pusă la dispoziţia a 3 sau 4 dormitoare, loc de dăpănat impresii şi jucat şeptică. După masă eu şi cu Mircea au mai tras o tură prin împrejurimi vizitând campingul, biserica & ţinţirimul. Seara am ieşit cu toţii la plimbare şi ne-am întâlnit cu un bătrânel plecat de 10 zile de acasă cu bicicleta, ( tocmai din Würzburg, dacă bine reţin ) aflat în Zernez, seara în căutarea unei îngheţate. Ne-a făcut poftă aşa că ne-am luat şi noi.
Distanţa parcursă azi 40km, diferentă de nivel de 800m, am avut parte de înclinaţii de 12%. O zi remarcabil de obositoare. Mâine se anunţă o zi lejeră, genunchiul meu se bucură în mod deosebit. Woau, şi voi vedea renumitul St. Moritz! Somn uşor, bicicliştilor!
Traseu bikemap.
La 7:00 am plecat din Hailbronn cu maşina şi 5 biciclete: 3 pe capotă, 2 atârnate de cârligul de remorc
Am avut parte de privelişti elveţiene minunate:
O căsnicie inundată de armonie şi lumină de Sus!
Inedit, echilibru, aventura, provocări, tot cu El.
Pentru tine R.
ING Self Banking din Nufărul
Există 3 asemenea edificii în Oradea din care cel mai apropiat era cel din Nufărul. Alternative: 10 min pe roţi, 20 pe jos. Varianta b) evident. p-Popas la McDonald. Alarme false, bănci pe traseu. Cu cat drumul e mai anevoios, răsplata e mai apreciată. Se putea ca ING-ul de lângă restaurant să nu fi existat.
Piaptăn roz
Dimineaţa V constată lipsa unui accesoriu vital părului. Intră într-un magazin de alimente şi se întoarce cu un piaptăne roz. Problemă rezolvată, putem pleca la nuntă.
Farmacie din Oradea
Farmacista nu a avut prezenţa de spirit necesară provocării lansate de V:
Dacă nu le ia doamna, le iau eu!Grand Master - sosirea
Era vorba de 2 aspirine ca rest, în valoare de 10 bani, pe care nu le-a mai primit clienta dinaintea noastră.
Nu, nu! Ce doriţi, ce doriţi?
de
Sergiu
la
10:37 a.m.
0
reacţii
Bine ai venit, Miruna. Să creşti frumos!
versuri ...
Draga Miruna, iti spun printre soapte
Imi place camasa ta de noapte,
Dar, mai ales, vreau sa-ti dau de stire
Sa mi-o lasi ca amintire,
Sa mi-o lasi ca amintire.
Nespus de frumos dormeai o noapte blanda,
Zambeai prin somn iar eu stateam la panda,
Sa nu te trezesc sa tulbur visele tale,
Dar vreau sa-ti iau si costumul de baie,
Sa te-admir cu si fara costumul de baie.
In Gradina Botanica,
Intr-o duminica
Ea se plimba.
Ne-am fotografiat
Cu un vechi aparat
Automat.
Un celebru si bun coleg de facultate
Spunea c-aveai blugii rupti la spate,
Veneai spre casa cand afara ploua
Cu troleibuzul optzecisinoua,
Blonda si trista cum ne-ai placut noua.
Cu palaria de paie cu panglica mov,
Ieseai din cladirea de pe strada Snagov,
Usor te-ndreptai spre Calea Mosilor
Sa-ti iei bluza pepit de la Bucur Obor,
Bluza pepit de la Bucur Obor.
Venind din practica
Poseta galbena
Ea isi lua.
In magazine-a intrat
Fusta si-a cumparat
Maxi-nflorat.
Draga Miruna, ce rost are sa-ti cumperi toate lucrurile acestea?
Cheltuiesti o suma prea mare de bani ...
De fapt, stii foarte bine ce-ti spuneam in seara aceea,
printre soapte:
Imi place camasa ta de noapte,
Dar, mai ales, vreau sa-ti dau de stire
Sa mi-o lasi ca amintire,
Sa mi-o lasi ca amintire ...
Acum ma privesti dintr-o poza cu zimti,
Atunci aveai nervi dar si buze firbinti,
Si te-auzeam cum strigai, printre soapte:
"Unde-i camasa mea de noapte?
Unde-i camasa mea de noapte?"
La mine-i camasa ta de noapte,
La mine-ï camasa ta de noapte,
Plang pe camasa ta de noapte,
Plang pe camasa ta de noapte,
Plang pe camasa ta de noapte...
de
Sergiu
la
10:38 p.m.
0
reacţii
Î: cât timp crezi că îi trebuie lui Moş T. să parcurgă 15km?
R: dacă e coloană şi e vară ... mult.
Dar e bine că am ajuns la bază.
de
Sergiu
la
10:47 a.m.
0
reacţii
Chei: mos teacă
Duminică seara: mini-tură "fulger".
Am refăcut o parte din traseul parcurs cu o săptămână înainte. Am plecat pe la 18 de acasă, am ieşit din Timişoara pe la Dumbrăviţa şi apoi am continuat până la Pişchia. Acolo am băut apă,
am stat 10 min, apoi am luat-o în sus spre Bencecu de Sus, până am intersectat ultima parte a traseul cunoscut (drumul de ţară printre lanuri) şi am continuat pe el spre Timişoara. La 21 eram acasa şi mă uitam la film.Au fost 53km. 50% asfalt cu gropi, restul drum de ţară. O medie de 24km/h pe asfalt, una de 18km/h în total. Viteză maximă 49km/h.
Am fost încantat să constat ca am recunoscut intersecţiile şi mi-am amintit pe unde să o apuc. Prima parte a traseului am "refacut-o din avion" cu google maps. Singura zonă de care nu sunt sigur a rămas zona de mijloc, pe la rezervatie de cerbi târnopătari.