Coincidenţe cu bambus
De ani de zile, în drum spre serviciu, trec pe lângă o casă care în curte, chiar lângă gard are plantată o tufă de bambus. Vineri a fost ziua cea mare: am sunat la uşă! Mi-a răspuns o bunică circumspectă.
Imaginează-ţi: un necunoscut sună după lăsarea serii la tine la poartă, se fâstâceşte şi zice ceva de bambusul din grădina ta.
Bunica a fost la înălţimea situaţiei!
Ce doreşti? Din ton semăna mai mult cu : ce vrei?!? printr-o uşa de la casă uşor crăpată, de la o distanţă sigură de 7-8m, dicolo de gardul de la poartă.
Zic: Bună seara! Ăa, aveţi nişte bambus în grădină.
Bunica: Ce bambus? Aaa, bine, vino mâine la amiază!
Eu: Oh, mulţumesc frumos!
Este sâmbătă! Am mai trebăluit prin casă şi la 12:00 trecute fix, eram înfiinţat la poarta bunicii.
Sun. Un geam se deschide, distanţa dintre părţile implicate în comunicare a scăzut considerabil, sub 2m! Am putut să-i vad şi chipul. O bunicuţă bonomă cu ochi veseli. Şi-a păstrat totuşi un avantaj tactic. Era la mai bine de un 1m înălţime faţă de nivelul străzii, pe podeaua casei, dincolo de un perete şi un geam întredeschis.
Bună ziua, de data asta mai sigur pe mine, mi-aţi spus să vin azi la 12 ... în legătură cu bambusul din grădină ...
Aaa, da, vă rog, puteţi reveni cam peste 2h, acum o spălăm pe mama. Îţi dai seama, bunica o are pe mama ei încă în viaţă!?!? E clar străbunica a mâncat sănătos la viaţa ei, nu s-a stresat şi cine ştie, poate a fost şi pe munte!
Sigur, nici o problemă, mulţumesc frumos, la revedere dar pe curând! Fiind la nivelul străzii, ea cu avantajul tactic, nu eram în poziţia să negociez, am acceptat fără să cârtesc termenii.
Mă duc în vizită de lucru la nişte prieteni. Interese croitoreşti.
După aprox 3h, sun din nou din faţa porţii.Tensiunea creşte. Simt că sunt foarte aproape să-mi îndeplinesc visul. Un alt geam se deschide. O alta doamnă apare la geam.
Ce doreşti? folosindu-se magistral de avantajul tactic, aprecându-se uşor peste geam şi întâmpinându-mă cu o privire sfedelitoare. Era fiica.
Eu, ... aa, bună ziua, in legătură cu bambusul, am vorbit cu mama dumneavoastră ...
Aaa, da, chipul i s-a destins, inima mea s-a aşezat la loc, imediat vine!
La scurt timp, bunica, faţă de care mă simţeam confortabil, a apărut în cadrul uşii, a deschis uşa de la portă şi ultimul obstacol care mai statea între mine şi bambusul meu a fost îndepărtat. A renunţat la orice avantaj tactic şi s-a apropiat de mine, îmbracată într-o impozantă haină de blană gri şi cu un chip distins. O doamnă. Acestea i-au fost armele cu care a păstrat distanţa.
[Sunt obligat să fac o pauză în povestire, vă rog să reveniţi mai pe seară pentru ultima parte şi concluzii. Vă mulţumesc!]
continuare ...
Bunica: Ai cu ce tăia?
Eu: Da! Şi îmi scot mândru cuţitul meu din copilărie cu dinţi de fierăstrău pe spate, "made in Cugir".
Mă conduce în gradină, iar eu înarmat cu al meu cuţit mă năpustesc asupra tufei de bambus. Bambus pentru toate gusturile neamule!, de 1cm până la 3cm în diametru. [ok, nu chiar pentru toate gusturile, dar pentru început e suficient. Calul de căpătat nu se caută de dinţi, plus pentru ce îmi trebuie mie e perfect!]
Prin foşnete de frunze încercam să şi socializez cu bunica. Ea statea la o distanţă sigură cu mâinile în sâni admirând procesul de defrişare.
Către final: Tu nu eşti de aici. De unde eşti? Ardeal?
Eu, rânjind: Da, din Cugir! Şi în gând: parcă văd că şi ea a auzit de Cugir!
Ha, am avut dreptate: Ohooo, Cugir? Pai fostul meu soţ 10 ani a săpat la cetatea de la Cugir.
Eu: He, he, arheolog, pai şi eu am 2 părinţi dascăli de istorie. Ce mică e lumea!
Nu a vrut portocalele ce i le-am adus. Ieşeam mai ieftin aşa, dar nu a fost să fie. Ne-am înţeles la cale liberă la tufa de bambus, oricând, contra un zmeu pentru nepotul ei la primăvară. Nu e genial?!?
2. Când mi-am ridicat diploma, la Vest, doamna de la birou mi-a mărturisit că are bunicii de la Cugir. Venea la Cugir cand era mică. Nu a mai fost de zeci de ani. A recunoscut graiul. A uns-o la suflet să mă audă vorbind.
Simple coincidenţe. Sau nu. Unele da, altele nu. Totul se întâmplă cu un scop. Cheia puzzle-lului e la El. Pe ce cale să o apuc, când [aparent] din neant apare un element nou/vechi în [aparent] cel mai crucial moment. Sunt coincidenţele instrumente divine? Dacă sunt cum să le mânuim? Sunt concepute să fie mânuibile? Sau cu scop testanto-derutant? O să trăim şi o să vedem. Sau nu.
P.S. Cine nu a auzit de Cugir, să caute!

2 comentarii:
Ce faci mai, ne tzi cu inima in dinti? Spune si urmarea odata ... :)
Sergiule! Misto! Sper ca nu ai dat iama in tufa bunicii de pe forum. Ha ha ha!
Eu investeam pe termen lung. Cativa butasi cu radacina. Astept sagetile!
Bafta!Ha ha ha! :))
Trimiteți un comentariu