miercuri, decembrie 29, 2010

Splendori nemuritoare

de C. S. Lewis
"Este un lucru foarte serios să trăiești într-o lume a unor posibili zei și zeițe, să îți amintești că persoana cea mai ștearsă și neinteresantă cu care vorbești poate deveni într-o zi o creatură pe care dacă ai putea-o vedea de pe acum, fie ai adora-o, fie ai considera-o de coșmar. În fiecare zi, într-o anumită măsură, ne împingem unii pe alții înspre una dintre aceste destinații ... Nu există oameni de rând. Nu ai vorbit niciodată cu un simplu muritor. Națiuni, culturi, arte, civilizații - toate acestea sunt trecătoare și viața lor în comparație cu a noastră, este ca viața unui fluture. Dar noi glumim cu nemuritorii, lucrăm cu ei, ne căsătorim cu ei, îi exploatăm și îi jignim - avem de a face fie cu orori veșnice, fie cu splendori nemuritoare."

"Bucuria este cea mai serioasă preocupare a cerului"

joi, decembrie 23, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Sfârșit

09.12.2010 - a IV-a vizită la Arme și Muniții, primesc certificatul.

Deja mă simt relaxat. Urc scările ca la mine acasă.

- Bună dimineața.
- Bună dimineața. Ce doriți?
- Aș dori să vorbesc cu domnul Bogdan.
- Așteptați să văd dacă este aici. Bogdan? ... Îmi pare rău, nu este aici.

- Hm, atunci cui pot lăsa niște poze pentru un certificat de deținător?

- Mergeți vă rog la colegii mei!
și mă conduce în binecunoscuta cameră cu 3 birouri. În stânga Mihai. Ochii îmi sclipesc, inima mi se relaxează, în dreapta Cristian!
- Bună.
- Bună, domnul Oprean!
- Am adus pozele pentru certificat.
- Ok, stai să-l sun pe Bogdan, el știe detaliile ... Alo, Bogdan? A venit domnul cu arcul, a adus pozele. Da. Da. Da ... Bine ... Este bine. Dați-mi-le mie, le duc la colega să îți elibereze certificatul. Cazierul l-ați adus, nu?
- Da, l-am adus data trecută.
- Bine, așteptați aici.
Un nou moment stânjenitor la orizont ...
- Am înțeles că sunteți programator. Am și eu o problemă: am niște DVD-uri, vreau să le clonez. Am înțeles că sunt niște programe care permit asta.
- Da, sunt. Lider de piață este Nero. Sau căutați ceva gratis?

- Nu, vreau să copiez niște DVD-uri care sunt cu copyright.

- Hm, îmi pare rău, așa nu vă pot ajuta. Însă, am un coleg care știu că a reușit, acum nu este la birou. Se întoarce luni, am să-l întreb. Îmi dați o adresă de mail?

- Da, sigur. Mulțumesc.
Între timp a revenit Cristian.
- Acum o scrie colega mea. Și, de cât timp ești programator? Poate ne ajuți și pe noi, avem niște calculatoare ca vai de ele.
- Sunt programator, dacă aveți probleme hardware, îmi este teamă că nu voi putea să vă ajut. În ziua de azi lucrurile se schimbă așa de repede în domeniul IT încât dacă nu ești specializat exact pe domeniul respectiv (hardware), nu poți ține pasul.
- Da ...
- Și ... dacă vreau să trag în spatele blocului, cu certificatul respectiv sunt legal?
- O nu! Dacă vă reclamă un vecin, trebuie să venim la dumneavoastră și să vă confiscăm arma. Știți cum sunt vecinii ... și numai unul trebuie să fie ...
- Am înțeles ... atunci undeva pe câmp? În spațiu deschis?

- Puteți merge să trageți în poligon. Vă dau numărul șefului pligonului? De la Pădurea Verde?
- Da, vă rog! ... Mulțumesc.
- Dacă o să vreau să mai fac și altul, este valabil certificatul acesta?
- Nu, trebuie să le înregistrați pe fiecare. Să veniți cu ele la noi. Nu aveți voie să aveți mai mult de două.
- Hm ... ok vedem atunci ...

- Haideți să vedem dacă este gata!
Mergem împreună în alt birou.
Gata, semnați aici!
Certificat arme neletale.
Arc de agrement.
FS (fără serie),
FM (fără marcă),
FC (fără calibru).
- Woai, am trăit să o văd și pe asta! Arcaș cu acte înregulă. Acum sunt nerăbdător să fac arcul și să îl aduc la voi să-l vedeți.
- Da, să-l aduci după ce-l termini, să-l vedem și noi.
- Da, am să-l aduc, dar nu se va întâmpla anul acesta ... așa că deocamdată, mulțumesc, la revedere și sărbători fericite!
- Sărbători fericite! La revedere!
Cobor scările tacticos, mândru posesor de certificat de arcaș.
Sunt arcaș cu acte în regulă. Yupee!!! Să dau de veste la prieteni acum!
După mai bine de 1 lună, odiseea comenzii din State a luat sfârșit! Am învins sistemul. Am intrat în legalitate. Am învățat enorm din odiseea asta și acum nu regret nimic. Tot răul spre bine... Vă mulțumesc pentru atenție, dragi cititori. Să aveți un timp minunat de sărbători, să învățați din pățaniile mele și să trăiți frumos!

-- sfârșit --

miercuri, decembrie 22, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Actul 7

06.12.2010 - a IV-a vizită la vamă, ridic coletul.

Sar câte 3 trepte odată. Bat la ușă. Mă simt familiar. Intru. Domnul Vasile la biroul de lângă ușă. Doamna Viorica, la al său birou:

- Bună ziua.
- Bună ziua. Ați rezolvat?
Domnul Vasile, vameșul peste ochelari, cu o voce groasă:
- Ai adus hârtie de la poliție?
- Da.
- Ei, a trebuit?
- Se pare că da.
- Dă-o să o văd ... dă-mi și buletinul.
- Da, este bine ...
Doamna Viorica:
- Oh, ce bine! Bine că ați rezolvat! Cred că nimeni nu a mai umblat cât ați umbat dumneavoastră după un colet. Dacă ziceați că aveți altceva ...
Domnul Vasile:
- Acum va trebui să plătești mai mult.
- Cum așa?
- Păi a crescut dolarul față de data trecută când ți-am calculat.

- No, nu-i bai. Important este că s-a rezolvat.
- Da. Nu e cu mult mai mult ...
- Puteți să îmi dați puțină bandă adezivă, să pot să-l transport în siguranță.

- Da, ai numai răbdare ... Gata, semnează aici.
Între timp caut în mapă bețișorul de Moș Nicolae. Inițial mă gândisem s i-l iau domnului Vasile, apoi m-am gandit că e puțin ciudat, mai bine îl dăruiesc doamnei Viorica:
- Oooo, mulțumesc frumos!
- Cu plăcere!
Îmi iau penele sub braț, mândru, satisfăcut, bucuros și împlinit mă îndrept spre ieșire. Domnul vameș, în picioare mă conduce din priviri:
- Ei, cum ești? Mergi să tragi?
- Sunt fericit. Da ... prima dată să-l construiesc.
- Da, întodeauna, când obți ceva cu greutate altfel ști să-l apreciezi.

- Da, aveți dreptate. Sărbători fericite. La revedere.

La revedere.
Cu penele sub braț, respirând cu putere aerul rece al victoriei, pedalam spre birou:
Am învins, oameni buni! Am învins sistemul!
După un război greu de uzură dus pe 2 fronuri, cu bătălii multiple ...am învins!
-- va urma [ultimul act] --

marți, decembrie 21, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Actul 6

03.12.2010 - a III-a vizită la Arme și Muniții, primesc notificarea.

Dimineața la 8:30, urc câte 3 trepți odată, ajung în fața ușii de fier, deja familiară. Sun. Azi nu este program cu publicul, sunt curios cum va decurge întâlnirea. Îmi deschide doamna de la biroul de pe hol de la intrare:

- Bună dimineața.
- Bună dimineața.
- Pe cine căutați?

- Pe domnul Bogdan Dumitru.
- Te așteaptă?

- Da, sper.
- Așteaptă aici. Bogdan!!! Un domn te caută.
Dintr-o altă cameră apare Bogdan.
- Salut.
- Salut.

- Ai rezolvat cu factura?
- Am vorbit cu magazinul. Nu am reusit să obțin decât aceeași factură, alt format. Mi-au spus că nu pot să îmi dea altă factură.

- Nu pot și ei să schimbe și ei o dată acolo? ...
- Au zis că nu.
- Stai să întreb pe un coleg, poate rezolvăm altcumva cu "prodigiosul arc". Așteaptă aici.
Se întoarce după câteva minute:
- Da, uite cum facem: nu avem nevoie de factură. Vom folosi chitanța de la vamă. Practic tu nu ai intrat în posesia armei înaintea notificării, ea a fost reținută la vamă, așa că nu ai încălcat nici o lege. Acum redactează notificarea colega mea.
- Păi nici nu este măcar armă. Sunt materiale. Uite pe factură, să le luam pe rând: 100 de nokuri - astea sunt bucățelele alea mici din plastic care se pun în capăt la săgeți. 100 de pene - roșii ceară, sfoară ... ...
- Bun, după ce le ridici, asambezi părțile mai mari, așa cât de cât, și vi cu el la noi, să-l luăm în evidență, să îți trecem seria pe adeverință.
- Ce serie?

- Seria arcului. Pe una din componente. Uite, astea mai scumpe.
- Păi nu există așa ceva. Nu există arcul încă, trebuie să-l construiesc. Sunt materiale brute. O să dureze.

- Păi te-ai băgat în horă acum joci. Ai 10 zile să-l termini.

- Astea mai scumpe e fibra de sticla, sunt niște fâșii ca de plastic. Nu au nici o serie pe ele.
- În fine, lasă că rezolvăm noi cumva. Tu mergi numai la vamă să îți ridici coletul. Ar fi bine să nu mergi azi. Mai bine mergi luni.

- Ok, merg luni.
Pfui ... câtă bătaie de cap ... dacă știam nu sunt deloc sigur că mai comandam ...
- Mda ... deocamdată asta-i legea. Stiu, e ciudată dar asta este.

- Și ... de când lucrezi la firma asta? Pai practic de 1 an, ca de atunci ne-au cumparat.
- Da ... am și eu un coleg care s-a mutat la București si lucreaza la voi.
- Da? Probabil este pe suport și vânzări. Aici sunt programatori.
- Și câți sunteți?

- 8. Eu ar cam trebui să plec acum.

- Ok, ok. Du-te, mai vorbim. Eu acum aș tot sta la povești.

- Dacă vrei, dă-mi o adresă de mail și mai vorbim.

- Ok, uite-o. Bun, păi atunci mai vorbim.
- Salut.

- Salut.
Yupeee!!! Am plecat cu notificarea! Merită povestite toate astea pe un blog...
Luni mă duc la vamă. Până una alta, să dăm sfoară în țară și să ne bucurăm de victoria intermediară!

-- va urma --

luni, decembrie 20, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Actul 5

02.12.2010 - a II-a vizită la Arme și Muniții, acum înarmat cu un nume

Urc pe traseul deja cunoscut. Sun la interfon. Ușa de fier se deschide. Sunt poftit înăuntru.

- Bună ziua.
- Bună ziua. Cu ce te pot ajuta?
- Aș dori să vorbesc cu doamna Mioara.
- Eu sunt.
- Oh, ce bine! Am înțeles că ați vorbit cu domnul Vameș în legătură cu coletul meu.
- A, da, coletul! Mergeți vă rog la colegul meu. Bogdan, a venit domnul cu coletul din vamă.
Pătrund acum dincolo de zona publică, condus fiind de doamna Mioara spre o camera din interior, unde erau 3 birouri cu trei polițiști îmbrăcați în civil.
- Ofițer-caporal Bogdan Dumitru.
- Sergiu Oprean (dornic recuperator de pene).

- Ia te rog loc.

- Mulțumesc.
- Ei
, povestește-mi, care este problema.
- Am un hobby. În urmă cu o lună am comandat niște materiale din State în vederea confecționării unui arc și a unor săgeți. Acum aproximativ 2 săptămâni a ajuns coletul în vamă și pentru a-l ridica domnul vameș mi-a spus că am nevoie de o hârtie de la dumneavoastră.
- Da, știți pentru a cumpăra arme aveți nevoie în prealabil de o notificare eliberată de noi. Apoi mergi cu ea la magazin, cumperi arma și în termen de 10 zile vi cu ea la noi și îți eliberăm un permis / certificat de purtător armă.
- Dar nu este un arc, sunt materiale, pene, sfoară, fibră de sticlă.

- Nu contează. De fapt, nu aveți voie să confecționați arme. Acum noi ar trebui să vă cofiscăm arcul și să vă dăm o amendă între 1000 și 2000 de lei.

- Da? Nu am știut. Din ce am studiat eu legea, toatea aceste demersuri trebuie făcute doar în cazul în care este vorba despre un arc omologat de Federația Română de Tir cu Arcul. Eu fac un arc. Este un hobby.
- Uite, ce putem face: mergeți la vamă și returnați coletul. Apoi spuneți să vi-l trimită din nou. Între timp noi îți eliberăm notificarea necesară. De unde este coletul?

- Din State. Mă costă 63$ transportul, doar dus. Apoi întors încă 63, total 126$.
- Ce valoare are coletul?

- 500$
- Faceți așa cum vă spun, dacă nu vreți să vă confiscăm coletul și să vă dăm și amendă. Vă băgăm în gaură de 1000$.

- Of ... Pentru niște pene și sfoară ... uite, aici este factura.

- Dar de unde a știut vameșul ca faceți arcuri?

- Păi i-am spus.

- Hm ... data de pe factură este 4 noiembrie. Fă rost de o factură cu o altă dată mai nouă. Vorbește și tu cu ei și zi-le să îți mai dea o factură. Uite, completează formularul acesta. Apoi mergi la Poliția Județeană, îți scoți cazierul, te întorci aici și îți eliberăm notificarea.
- Ok ... (ce nu face omu' pentru niște pene de curcan!) merg acum până la Poliția Județeană.
Sus pe bcicletă, pe un vânt rece, o ploaie măruntă, scăldat în gânduri sumbre:
Cine m-o pus să îi zic la vameș că fac arcuri? La ce îmi trebuie mie arcuri, în fond și la urma urmei? Nu mai bine fac leagăne de copii? ...
Ajung la ghișeu, completez o cerere pentru eliberarea cazierului.
Hm, și la motiv ce scriu? Permis port arma? Eliberare pene din vamă? Mai bine merg pe varianta întâi.
Totul a mers ca uns. Mă întorc la Arme și Muniții, merg la biroul din interior.
- Ai rezolvat?
- Da, uite cazierul.

- Ok, așteaptă aici să văd dacă colega mea are timp să să îți completeze notificarea.
- Mulțumesc.
Bogdan părăsește biroul și rămân cu ceilalți 2 colegi ai săi într-o tăcere vag apăsătoare. Cel din dreapta rupe tăcerea:
- Ce profesie ai?
- Programator.
- Hm ...
Un nou moment apăsător. De data asta îl salvez eu:
- Mda ... sinceritatea se plătește ...
- Da ... dar se și răsplătește. Puteam să îți dăm amendă și să îti confiscăm materialele. Dar pentru că ai venit la noi ...
Între timp, intră Bogdan:
- Nu putem să îți eliberăm acum notificarea. Vino mâine după ea, între timp ne facem noi aici verificările. Tu vezi rezolvă cu factura, să îți trimită alta.
- Ok, mâine tot așa, la amiază?

- Da, la amiază.
- Sau pot să vin dimineață, înainte de serviciu?

- La cât începi serviciul? Aș putea să ajung pe aici pe la 8, 8:30.
- Nu, nu la 8. Hai pe la 8:30, 9.
- Ok, vin la 8:30.
- Bine.
- La revedere.
- La revedere.
Înapoi la birou. Dupămasa se soldează cu trei perechi de schimburi de mail-uri cu 3riversarchery. Le explic întreaga situație. Aplic tacticile agentului de vânzări, sau mai bine zis scriu ceea ce ar trebui să citească un agent vânzări de la un client ca să îmi asigur colaborarea lui. A funcționat! Am primit o nouă factură. Din păcate aceeași, doar alt format. Le explic cu răbdare, încă o dată nevoia mea. Nu, nu pot să îmi dea altă factură.
Of, suntem pierduți! Puțin probabil să accepte factura asta ... Totuși de ce faci toate astea? Acum serios!??! ...
În final, seara primesc un ultim mail: dacă ceea ce au facut deja nu e suficient să revin cu un mail și vor găsi ei o soluție la problema mea. Mi-a mai venit inima la loc.

-- va urma --

vineri, decembrie 17, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Actul 4

30.11.2010 - a III-a întâlnire cu vameșul, de data asta aflu un nume de la Arme și Muniții

Aștept cu răbdare și optimism la coadă să intru.

- Bună ziua.
- Probleme băiete, probleme!
Simt cum genunchii mi se înmoaie. Planurile mi se naruie. Optimismul este de domeniul trecutului. Îmi încord mușchii, strâng din dinți și aștept detaliile:
- Ce probleme?
- Probleme băiete. Sunteți pasibil de amendă. Dumneata nu aveai voie să comanzi un arc fără o aprobare prealabilă de la poliție.
- Dar nu e un arc. Sunt materiale. Pene.
- Tot aia! Ei trebuie acum să vină aici la vamă și în prezența ofițerului, să îți predau arcul.
- Penele ... Ok, atunci fixăm o întâlnire aici în trei, poate pe mâine. Sau azi?
- Măi băiete, eu îți recomand să nu-i faci să vină aici. Mai bine te duci tu la ei și rezolvi problema. Le zici că nu ai știut și poate se rezolvă. Dacă vin aici îți confiscă penele și te alegi și cu o amendă. Uite, îți dau un nume. Te duci la Arme și Muniții și întrebi de Mioara. Notează!
- Bun, am notat, aveți și un număr de telefon?
- Am dar nu ți-l dau. Mergi acolo și vorbește personal.
- Bine, mulțumesc frumos! La revedere.
- La revedere.
Afară plouă și în sufletul meu de asemenea. Penele și puful îmi sunt ude ...
Clar, astea probabil sunt primele și ultimile pene americane din viața mea. Am intrat în joc, acum dansez. Dar nu și pe melodia următoare!
... Joi mă duc să ascult acordurile următoare.
-- va urma [luni] --

joi, decembrie 16, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Actul 3

29.11.2010 - a II-a întâlnire cu vameșul înarmat cu notificarea de pe forum.

Înainte de a intra, îmi scot notițele pledoariei. Îmi repet în gând argumentele principale:

  • legea este absurdă și interpretabilă
  • poliția a râs de mine când le-am explicat situația
  • sunt membru al unui club de tir
  • organizez ieșiri de tir în cadrul unei organizații non profit care lucrează cu studenții
Iau aer în piept și intru:
- Bună ziua.
- Bună ziua. No, ai rezolvat, ai fost la Poliție?
- Am fost la poliție dar nu am rezolvat. Au cam râs de mine. Dar între timp am studiat legea. Este absurdă. Am găsit pe internet un document eliberat de poliția din București pentru o situație similară.
- Dă-mi să văd. ... Hm ... uite, ce pot face. Lasă foaia asta la mine. Am să o duc șefului meu. Vin-o mâine pe aici și îți dau răspunsul.
- Ok, sper să se rezolve atunci mâine.
- Da, și eu sper.
- La revedere.
- La revedere.
Plec bucuros și optimist. Poate că șeful va remarca absurditatea situației și totul se va termina mâine. Pedalez alert spre birou. Seara răspund la telefoane și contacte pe internet vis a-vis de evoluția problemei:
Poate mâine ridic coletul cu pene din vamă! ...
-- va urma --

miercuri, decembrie 15, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Actul 2

25.11.2010 - prima vizită la Arme și Muniții.

Sediul într-o casă mare, veche cu etaj, pe o stradă liniștită din centru. În hol, imediat după intrare, pe o foaie A4, lipită strategic:

DEPARTAMENTUL ARME
ULTIMUL ETAJ
Cu pași nesiguri, cu inima bătând să îmi sară din piept urc cele 2 etaje și sun la ușa de fier.
- Bună ziua.
- Bună ziua, cu ce te pot ajuta?

- Am nevoie de o hartie ca să îmi ridic un colet din vamă.

- Da? Așteptați vă rog, acolo pe hol.
Merg spre locația indicată și aștept - timp în care îmi studiez colegii de așteptare și împrejurimile. Înaintea mea un domn mai învârstă corpolent cu mustață și gușă, cu o pușcă de vânătoare cu lunetă. În spatele meu, un tânăr, subțirel cu o pușcă cu aer comprimat. Lângă geam, un corp de mobilă care găzduiește diverse formulare indispensabile unui proprietar legal de arme în România. În timp ce aștept, undeva dintr-un birou vecin:
- Haide să găsim o soluție. Domnul este deja a IV-a oară la noi.
Oh, nu ... sper să nu pățesc și eu la fel!
După circa 10 min, timp în care a dezbătut impreună cu domnul cu mustață problema puștii de vânătoare cu lunetă, polițist Popescu își îndreaptă atenția spre mine:
- Care este problema, băiete?
- Bună ziua. Sper că una simplă: am cumpărat din State niște materiale pentru construcția unui arc și săgeți și domnul vameș mi-a spus că nu mi le dă până nu-i duc o hârtie de la dunmeavoastră.
În timpul acesta, am scos de la piept factura, singurul document care atesta problema mea și o înmânez organului. Acesta o ia, o apropie de ochi, se încruntă, apoi zice:
- Așteaptă aici! Și dispare într-un birou.
După vreo trei minute care mi s-au părut mai bine de 13, se întoarce la fel de încruntat:
- Băiete, eu nu înțeleg nimic ce scrie aici!
- Păi vă explic eu. Aici sunt 100 de pene. Aici este sfoară roșie. Asta este ...
- Nu, nu, nu așa. Deci, mergi frumos la un traducător autorizat, traduci factura, apoi depui o cerere la Poliția Județeană de pe Take Ionescu, anexezi factura și toate să ajungă aici. Și noi o să-ți analizăm cazul. Eu înțeleg nimic ce scrie aici! Ce foaie să îți dau? Pe ce bază? Tu așa crezi ca merge la poliție? Să îți dau o foaie pe vorbe?
- Nu pot să cred! Sunt niște pene! Am și eu un hobby, o pasiune. Trebuie să depun o cerere la poliția județeană ca să ridic niște pene din vamă?
- Băiete, vânătoarea și femeile se plătesc! Oricine vrea să facă ceva deosebit în țara asta, trebuie să plătească!
- Nu pot să cred! Speram sincer să fie mult mai simplu ...
- Băiete ai citi legea? Unde-i lege nu-i tocmeală. Dacă vameșul zice că ai nevoie de documente înseamnă că ai nevoie de documente!
- Și unde trebuie să depun cererea asta?

- La județeană, întrebi ofițerul de serviciu unde anume.
- Și ce trebuie să scriu pe ea? Este o cerere standard? Un formular (și în gând: pentru revendicat pene din vamă) ?
- Păi cum să fie: către poliția județeană, subsemnatul cutare, prin prezenta, rog a mi se ...
- A mi se ce? ... Nu pot să cred!
- Hai domnule, du-te! Dumneavoastră, ce problemă aveți?
Și astfel, domnul polițist Popescu și-a muta atenția de la mine și ale mele pene, spre tânărul de după mine și a lui pușcă cu aer comprimat, tânăr care în tot acest timp s-a delectat cu micul spectacol care se desfășurase în fața lui. Plec prăbușit și deznădăjduit în interior. Primele semne de slăbiciune:
Chiar merită toate astea? Merită niște pene, tot stresul și birocrația asta? Poate ar fi mai bine să le las în vamă ...
La birou mă apuc să citesc legea. Legea nr. 295/2004. Mă afund în aliniate și amendamente. Mă simt și mai copleșit. Autorizație de armurier, 500 lei. Arme neletale. Permis port armă. Certificat de deținător. Arc omologat de Federația Română de Tir cu Arcul.
Sigur vrei să faci asta?
Mă apuc de recitit pe forumul de arcași subiectele legate de legislație. Contradicții și frustrări. Găsesc totuși ceva ce mi-ar putea fi util. O listez cu gândul să o duc la domnul vameș ca document informativ. Mă consult cu prieteni. Un amestec de sfaturi scăldate din belșug în râsete și comentarii colaterale. Îmi construiesc seara pe baza lor o pledoarie în mai multe puncte. Le scriu pe o foaie de hârtie să o iau cu mine la întâlnirea cu vameșul.

-- va urma --

marți, decembrie 14, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Actul 1

22.11.2010 - prima întâlnire cu vameșul

Pauza de masă. Încalec pe bicicleta și dau o fugă la gară. Intru în Poștă, Oficiul 2, etajul 2 (Colete externe) entuziast și fericit. Pe ușă, pe lângă orar și alte anunțuri dispuse într-o ordine haotică: "Vă rugăm intrați însoțiți doar în cazurile de persoane handicapate". Mă întâmpină doamna Viorica, poștășița la rândul său cu un zâmbet:

- Bună ziua.
- Bună ziua, cu ce te pot ajuta?
- Am primit înștiințare că mi-a venit coletul.
- Dați-mi vă rog hârtia. Da, așteptați vă rog aici.
Se întoarce victorioasă cu o cutie de 100x30x30cm de carton. O pune pe cântar.
- Da, este bine. Nu s-a pierdut nimic. Apoi, uitându-se pe hârtii, aceasta este valoarea coletului?
- Da.
- Mergeți vă rog la domnul vameș să vă facă hârtiile.
De la biroul de lângă ușă, cu un pix în mână, o voce groasă și sobră, peste niște ochelari mari cu ramă groasă:
- Ce aveți în colet?
- Materiale pentru arcuri și săgeți.
Ochii i se dilată, mușchii i se încoardă, pixul cade pe birou, scaunul trosnește ușor. Domnul vameș se ridică de la birou și cu pași apăsați vine spre mine. Ridică coletul și îl pune pe masa de operație de sub geam.
- Ține cutter-ul și deschide cutia!
O deschid tacticos, timp în care domnul vameș așteaptă sfârșitul operției cu vădită nerăbdare de partea cealaltă a mesei de operație. În sfârșit cutia de carton își face vizibil infamul conținut. Pungile umplute cu aer și cartoanele de protecție sunt îndepărtate grăbit. Prima cunoaște lumina zilei o pungă transparenta cu pene de un roșu aprins. Apoi, pene albe. Apoi negre. Confuzie și stupoare se citea în acest timp pe fața vameșului. Explorarea pâtecelui cutiei continuă:
- Asta ce este?
- Sfoară pentru coardă.
- Și asta?
- Ceară
- Asta?
- Fibră de sticlă.
Siguranța de la început din spatele ochelarilor este pierdută.Probabil se gândește:
"Unde este arcul? Din toate astea băiatul aceasta confecționează arme?!?! ..."
Apoi zice:
- Băiete, tu faci arme aici. Nu pot să îți dau coletul. Asta este o problema a poliției.
- Cum? Să ridic niște sfoară și niște pene? Poliție? Nu pot să cred!
- Da, te duci frumos pe C.D. Loga, la Arme și Muniție și vi înapoi cu o autorizație de ridicare sau cu o negație care să ateste că nu este nevoie de nici o autorizație!
- Nu pot să cred. Sunt doar pene și alte câteva chestii.
- Da, dar tu faci arcuri.
- Nici nu știu dacă îmi vor reuși.
- Îți vor reuși, că de aceea ai cumpărat toate materialele astea.
- Pot să verific că este complet conținutul?
- Da poți.
Le scot cu atenție și verific pe baza facturii conținutul. Ochii îmi sclipeau. Le admiram.
Sunt ale mele. Au venit pentru mine tocmai din America ... și nu le pot ridica?!?! ...
Apoi, sub stare de șoc asist neputincios la resigilarea cutiei și ducerea ei înapoi în pântecele întunecoase ale vamei. Apoi sub privirile consternate ale doamnei Viorica, vameșul mă conduce spre ieșire.
- Să nu te întorci fără hârtie! Autorizație sau negație!
Pe drum spre birou, încă bulversat, dau telefon la un prieten cu ceva cunoștiințe în poliție și îi povestesc situația. Îmi promite că se interesează la vărul său. Mă mai calmez. La birou îmi caut un alt prieten pe internet. Îi povestesc și lui. După câteva ore primesc diagnosticul și soluția:
... Sper să nu te superi, dar ești idiot. Mergi în altă zi, la alt vameș și spunei că tai frunze la câini. Cum ai putut să-i zici că faci arcuri și săgeți?!?
-- va urma --

luni, decembrie 13, 2010

Odiseea unei comenzi din State - Introducere

Teatru scurt. Inspirat din fapte reale. Numele au fost schimbate pentru a proteja persoanele implicate. Dialogurile sunt reconstruite din memorie. Orice asemănare cu realitatea nu este întâmplătoare. Orice eroare strecurată îmi aparține și nu este intenționată. Dacă prin ceea ce am scris ofensez pe cineva, sau aduc prejudicii anumitor instituții ale statului, îmi cer iertare anticipat și sper într-o îndreptare a situației în viitor.

Personaje:

Vameșul Vasile : este un om învârstă, mic și îndesat cu păr cârlionțat & grizonat, voce groasă, ochi mari, nas proeminent, atitudine oficială / sobră.

Poștășița Viorica : o doamnă între două vârste, subțirică, ochi calzi, atitudine jucăușă.

Polițistul Bogdan
: tânăr înalt, suplu, frizură atent aranjată, la începutul carierei, îmbrăcat în civil, aproape de oameni.

Polițistul Cristian
: trecut de primii ani de profesie, statură medie, glas blând.

Polițistul Mihai
: om între două vârste, față ovală, ochii puțin obosiți.

Polițist Popescu : învârstă, înălțime medie, privire încrâncenată, păr tuns scurt, șapcă cu cozoroc.

Polițista Mioara
: doamnă la 40 ani, atentă la aspectul exterior.

Eu: dornic proprietar de pene.
Decoruri:
Vama: Ușă de metal.O cameră mare și rece. 2 birouri. Unul lângă ușă la care stă domnul vameș Vasile, celălalt în mijlocul camerei, pentru doamna poștășiță Viorica. Lângă geam masa de operațiuni vamale.

Poliție, departamentul "Arme și muniție":
O usă de metal. la intrare un birou cu o doamna îmbrăcată în civil. În spate o altă cameră cu 3 birouri. Cel din față, era împărțit între polițistul Bogdan, un monitor CRT și un bol de sticla cu un peștișor. La biroul din stânga, cu spatele la geam, Mihai, în spatele unui monitor, tot CRT. La dreapta, Cristian, în spatele unui alt monitor.

Introducere

03.11.2010 - Lansare comandă.
04.11.2010 - Prelucrare și exediție.
19.11.2010 - Coletul ajunge în vamă.
-- stați conectați, mâine dimineață va apare actul întâi! :) --

marți, noiembrie 09, 2010

This tiny house

To every one of you
entering this sacred place,
may you and peace of mind
meet face to face.
Away from worldly stress,
if but for a minute
may you leave your cares behind,
as you venture inside
feeling only stillness
wrapped around your soul,
something almost magical
making you feel whole.
Where else ca you find it?
Perhaps on a mountaintop,
that spiritual uplifting
that makes you look and stop.

marți, octombrie 26, 2010

Things to remember

  • everyone feels like everyone else just not at the same time
  • people are unpredictable
  • letting go is better than maintaining control
  • absolutely nothing good can come out of over thinking things

duminică, septembrie 26, 2010

Visul cu calul

Eram cu bicicleta într-o seară, undeva pe o stradă întunecată. Am ajuns lângă un șantier iluminat subteran. Un morman de cărămizi și bolțari aruncați la întâmplare lângă o fundație săpată adânc, acoperită sumar cu niște scânduri[Sâncel?]. Un strat subțire de pământ mă despărțea de un abis de fier forjat, cărămizi și noroi. Peste mormanul de cărămizi de la suprafață se cățărau oameni ... încet și atenți.[Custura Sărății?] M-am luat după ei. Am ajuns în vârf [Negoiu?]. Am evaluat perspectivele: se deplasau prea încet, eu eram și cu bicicleta. Ok, ne întoarcem și ocolim prin afara gardului[Cugir, Generală III].


Ajung în stradă, beznă, liniște. În negura nopții, luminată difuz, de un felinar stradal îndepărtat, o siluetă abia perceptibilă cu patru picioare. Un cal. Merg mai departe. O altă siluetă, un om. Mă primește cu incredibilă căldură. Mă îmbrățișează. Îmi vorbește cu entuziasm. Nu îmi dau seama cine este. Fața îi este scufundată în întuneric. Am recunoscut vocea, dar nu putea fi el [Bubu]. Totuși, el este. Se bucură de întâlnire, de mine. Eu sunt încă șocat. Din negură se desprinde acum o altă siluetă, un copil. Mic, blond, bucălat. Zâmbește, mă îmbrățisează și îmi spune cuvinte calde. Cine este? Este fiul lui Bubu.[Robert?]


Se face lumină[brusc]. Multă. Strada se umple de oameni. Era o nuntă. Nu am văzut mirii. Eu stau pe loc. Sunt încă bulversat. Beznă / lumină. Singur / înconjurat de oameni. Contraste. Mă întorc. Pe o scândură, la nici 2 pași de mine, tolănit relaxat, un alt prieten care mă privește zâmbind [Florin]. Îmi studiază reacțiile și se distrează de nedumerirea mea.

"Ce cauți aici?"

"Dacă vrei plec."

"Nu, nu pleca."

Cadru nou: spațiu închis, o sufragerie mare cu o masă în mijloc. Culori aprinse, vii, parțial obositoare [Twin Peaks?]. Mulți oameni în jur. Puțini cunoscuți. Dintr-o dată conștientizez că s-ar putea ca ceea ce mi se întâmplă să nu fie real. Dacă trăiesc într-un vis, într-un univers artificial creat pentru mine? [Timpul dezarticulat - Philip K. Dick] Trebuie să aflu. Am nevoie de un psiholog. Sunt trei la masă. Pe doi îi cunosc.[Emma și Adi?] Întreb pe al III-lea pe care nu-l cunosc, o figură fadă, cu ochii goi:

"Am nevoie de un psiholog ca să aflu dacă visez. M-ar ajuta pentru asta un psiholog care îmi e prieten? Sau mai bine un necunoscut?"

"În momentul în care ți-aș răspunde la întrebare, deja percepția ta asupra realității tale subiective se va modifica."

"Taci. Am înțeles."

Era și mama prezentă la masă:

"Da, ajută-l că m-am săturat!"

"Deci nu este prima dată!"

"Ce anume?"

"Senzația că trăiesc un vis straniu."

"Nu înțeleg ce vorbești!"

"Ba da, înțelegi, nu vrei să îmi spui!"

Mama pe un ton trist:

"... de când cu iapa ..."

vineri, septembrie 24, 2010

Efectul Dunning–Kruger

un wiki și o poză.

credite îndreptate spre krayzee

joi, septembrie 23, 2010

Fly with me ...

(C) necunoscut

marți, septembrie 21, 2010

Psalmul 90

12. Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele,
ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

marți, septembrie 07, 2010

la Anina

  • o viață de om în propriile lui cuvinte și în imagini
  • oameni dragi regăsiți; o cină specială
  • un peisaj cu mult peste așteptări
P.S. pozele.

vineri, septembrie 03, 2010

joi, august 19, 2010

Cum îl vezi tu?

Cum privești Carul Mare?

  • de sus (vezi toate cele 4 roți, ruda este în lateral)
  • din lateral (vezi doar 2 roți, ruda este sus)
  • ce car!? (este doar un "romb" cu o coadă)
Rezultate [după 2 săptămâni]:
  • 57% - de sus
  • 43% - din lateral

luni, august 16, 2010

Gyula 2010

O săptămână frumoasă!

miercuri, august 11, 2010

Încă o teorie ...

"Căutarea unui sens în viață anulează trăirea în sine; energia pe care o dedicăm acestei căutări nu ne mai lasă energie să trăim. De aceea, ne recomandă Krishnamurt, să nu mai căutăm un sens în viață, ci pur și simplu să o trăim, căci făcând aceasta cu siguranță vom împlini și sensul ei. Orientarea omului către orice altă clipă decât prezentul, îl face să piardă trăirea clipei și implicit a vieții din care face parte acum. Sensul trebuie trăit și nu căutat, pare să spună U.G"
Am găsit textul aceasta ca și prezentare a cărții Mintea e un mit, în broșura campaniei editurii Herald, Te așteptăm în librărie. Am îndoieli în privința validității acestei teori, dar simt și un sâmbure de adevăr în ea. Echilibru și în căutările astea ...

Tu ce crezi?

vineri, august 06, 2010

Unde erai ...

când ai simțit prima dată globalizarea?
R: Cugir 1999, camera mea, în fața unui 486 DX2, modem, conectat la net, mIRC. (pentru prima dată am vorbit cu cineva de pe partea cealaltă a globului, cu cineva din Detroit. Seara următoare am vorbit [prin același metode] cu Bubu din Cindeni.)

Aseară am terminat Pământul este plat. O recomand cu căldură oricui vrea să își deschidă ochii.

Aștept detalii! [cititor neidentificat]

Dar tu, tu unde erai?

miercuri, august 04, 2010

SD Build

Este o birocrație aici în a scrie cod ... ceva de groază!
O parte are sens, poate chiar toată ... dar macina nervii!
Pentru că birocrația e susținută de fapt de niște programe.
Și programele sunt groaznic de inflexibile.
Și noi trebuie sa ne supunem unor masini?!? Nu invers?
Mașinile ne dictează comportamentul?
Noi oamenii trebuie să ne ridicăm la nivelul de rigiditate al masinilor?
Oamenii sunt construiți să NU fie mașini.
De ce nu angajează roboți de scris cod!? De facut programe, de lucrat cu alte masini?
... pentru că încă nu se poate, AI-urile încă nu sunt așa de capabile ... încă!

vineri, iulie 30, 2010

Liniuțe de viață inginerești

  • Șoimoș.
  • Ultimate frisbee
  • 17 tricouri.
  • D. a intrat la foto.
  • Cosmos, prea târziu?
  • Valiug by night.
  • Luni a venit Luca.
  • Pixierust.
  • Cruiser bicycle.
  • The good guy always best friend.
  • Liste [inutile].
  • Azi Albina.
  • Head First.
  • Mâine?

marți, iulie 13, 2010

duminică, iulie 11, 2010

Proiectul "Leaganul"

"Copii sănătoși & fericiți
spre bucuria
părinților & bunicilor!"
În imagini, aici.

P.S. bine ai venit, Luca!

joi, iulie 01, 2010

Vreau să joc!

de Lucian Blaga
O, vreau să joc cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă - încătuşat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra, cer,
şi cer sub mine -
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
"Sunt rob în temniţă!"

marți, iunie 29, 2010

Contraste de familie

azi s-a mărit.

Seară de folk: rețeta

Ingrediente: 11 prieteni, 3 chitări, mâncare (roșii, brânză de burduf, cârnaț, lapte, pâine), 2 laptopuri, 3 lumânări (ultimile 2 sunt opționale).
Preparare: se adună prietenii într-o sâmbătă, pe la ora 19, se asează cu drag pe pat și pe jos. Se încord 3 chitări și se umple camera de sunet. Dacă ostenesc se scot din frigider ingredientele de mâncare. Se asează o față de masă pe covor și se adună prietenii în jurul ei. Se mănâncă. Se râde. Apoi se cântă din nou.
Rezultatul: aici.

sâmbătă, iunie 05, 2010

Povestea unei scânduri

A început cu ani în urmă, când mi-am dorit o măsuță de pat. Nu am avut mijloacele, motivația și timpul necesar să duc la îndeplinire această dorință. Dar ea a rămas. De cele mai multe ori rămâne, nu renunț la ceea ce vreau să fac: știu să aștept remarcabil de mult ... până se aliniază planetele.
Și uite că anul acesta s-au aliniat. Povestea în imagini aici.
Să o folosești cu drag!

miercuri, iunie 02, 2010

Umbrelele curcubeu

Sunt din ce în ce mai răspândite. Le vezi pe stradă în zilele acestea ploioase, sub un cer apăsător, deasupra unor străzi mohorâte, purtate de trecători [îngândurați] de toate vârstele. Sunt pete de culoare într-un cotidian gri. Costă 20 lei. Atât costă [poate] un zâmbet trecător. Să te ridici cu unul, costă mult mai mult.

Întrebare: cum recuperezi un curcubeu uitat în unul din cele 3 lifturi, după ce ai ajuns la -1 și ai uitat cu care ai coborât?
Răspuns: mergi la parter și întrebi portarul.

joi, mai 27, 2010

Nicio pasăre nu poate zbura

Nicio pasăre nu poate zbura. Zborul e acolo în aer, crescând pretutindeni. Păsările au învăţat doar cum să-l culeagă.
o zi/viață frumoasă, krayzee!

marți, mai 25, 2010

În familie

Noi piticii din poveste,
Suntem harnici și voinici,
Ziua tot lucrăm cu spor,
Scoatem aur lucitor.

duminică, mai 16, 2010

ThinkPad îmbrăcat

uite așa. Pentru că pot. Pentru că îmi place să fac ce nu am mai făcut.

Quo vadis

notițe de la training
80% din absolvenți nu lucrează în domeniu.
Profesioniștii fac lucrurile elementare f. bine.
Disciplina = să faci ceea ce "rataților" nu le place.
Noi = moșteniri + experiențe + decizii.
Care sunt nevoile tale primordiale?
Care sunt motivatorii tăi principali?
Vei schimba locul de munca de 7-8 ori.
Pregătește-te să te reinventezi!
3% din clasă dețineau 97% (cei care au scris un plan).
Păstrează-ți identitatea prin excelență.
Documenteză realizările.
Percepția devine realitate.
Telefonul - instrument antiplanificare.
Orice sistem în timp are tendința de a acumula risipă.
Înainde de 1950 nu exista adolesceță.
Globalizarea exclude familia.
Maagementul timpului = managementul sentimentelor.
Dușmanul de moarte al lucrurilor foarte bune sunt lucrurile bune.
Un gram de prevenție = 1kg de vindecare.
Prinde răsăritul.
Între 2 și 8 lucrează în cadranul 2.
Respectă ciclul biologic. Suntem mai productivi vara & dimineața.
Învață să te relaxezi. Să decuplezi.
Dimineața mănâncă broaștele râioase.
Scrie pe hârtie.
Ideologie + direcție - așa alegi relațiile.
Fenomenul clasei a 8-a!
Istoria nu a fost făcută de majorități, nici de minorități ci de personalități.
Ai 80 de ani, ai murit, la înmormântarea ta vor vorbi: soția/soțul, angajatul, prietenul și un membru al comunității. Scrie discursurile lor. Total 15-20 pag.
Daniel 1:20:
În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere, şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele, care erau în toată împărăţia lui.
Integritate și excelență.

vineri, mai 14, 2010

de la Cluj culese

Dacă nu îți este teamă de viziune, nu este de la El, nu ai nevoie de El.
Dacă te uiți înapoi și ți se pare că nu ai lăsat nimic ... tot e bine, El stie mai bine.

Bianca

luni, mai 10, 2010

BIC x 2 :: Tolstoi - Baba Dochia

Alea iacta est! + Insha'Allah!

Weekend în lemn, piele, c#.
Cu suflete în care Domnul sculptează,
suflete care se doresc sculptate,
care vor să sculpteze.

O saptamână meșteșugită!

joi, mai 06, 2010

Inerția

Inerția este tendința unui obiect (eu) aflat în mișcare (pe bicicletă) de a rămâne în mișcare, sau a unui obiect în repaos (stâlpul) de a rămâne în repaos, în afara cazului în care se acționează asupra lui cu o forță exterioară.

marți, mai 04, 2010

Ireal dar adevărat!

  1. Cine a pierdut trenul spre Mureș?
  2. Este confidențial.
  3. Câte ținte au fost în pădure?
    Prea multe pe nemâncate.
  4. Cu ce ne-a primit pădurea?
    Țânțari, soare, verde, răcoare.
  5. Contează vârsta când construiești un arc?
    Nu, doar pasiunea care se transformă în experiență.
  6. Câte arcuri s-au construit?
    Mai multe.
  7. Câte săgeti au fost lansate?
    Nenumărate.
  8. Câte s-au pierdut în pădure?
    Dumnezeu știe.
  9. Câte kg de carne sunt necesare pentru a hrani 30 de oameni timp de 3 zile?
    Habar nu am, dar știu pe cineva care știe.
  10. Cum se prepară spageti?
    Cu mult piper.
  11. Cum arată cerul de la răsărit în Mureș?
    Minunat alături de prieteni.
  12. Cine știe să cânte "Om bun"?
    Laura.
  13. Ce culoare are camera timișorenilor?
    Verde.
  14. Se aprinde becul care lumineză scările?
    De cele mai multe ori, da.
  15. Câte plăci de polistiren sunt necesare pentru un somn bun?
    Două.
  16. Cine a fost singurul care a nimerit in 5?
    Mica
  17. Cum se scoate o capușă?
    Cu un ac flambat.
  18. Cine a câștigat concursul din pădure?
    Mitu.
  19. Unde este următoarea întâlnire a arcașilor?
    Rebrișoara.
  20. Unde duce drumul spre Livezeni?
    Sigur nu la Sâncel.
  21. Ce fel de oameni au fost?
    Minunat de frumoși.
  22. A fost si Dumnezeu?
    Da.
  23. Cum a fost la Mureș?
    Ireal dar adevărat.

vineri, aprilie 23, 2010

Creativitatea în dezvoltarea personală

Creativitatea înseamnă străpungerea lumescului pentru a găsi minunatul. Bill Moyers
Creativitatea nu înseamnă să găseşti un lucru, ci să faci ceva din el după ce l-ai găsit. James Russell Lowell
Când eram mic, o zi în care nu lăsam în urmă o construcție din carton, lemn, sârmă, plastelină ... era o zi irosită. Dumnezeu a pus în noi dorința de a crea: pictorii, scriitorii, programatorii, balerinele, mamele, ... toți creează. Simțim nevoia de transcendent, de semnificatie, de valoare și una din metode este a face ceva dincolo de rutina zilnică, ceva palpabil, concret, ceva care să rămână și mâine. Fiecare poate crea ceva. Poate fi creativ modul în care iți decoreazi casa, în modul în care tai pâinea, în modul în care iți amenajezi grădina, în modul în care te îmbraci.

Fosește creativitatea să bucuri pe alții. Încearcă să le provoci creativitatea.

Încearcă să vezi un lucru, un obiect dintr-un unghi diferit, idee preluată Dead Poets Society - profesorul de literatură, le-a propus elevilor săi, la ora de curs să se urce pe catedră și să privească de sus băncile și restul colegilor.

Cand faci o poza la un copil mic, la un animal încearcă să vezi lumea prin ochii lui, coboara-te la nivelul lui.

Dacă ai ceva în tine, nu-l lăsa să se usuce, fă ceva cu el! Noi suntem niste ispravnici.

În fiecare bucată de lemn, marmură sau ființă [umană] stă ascunsă o opera de artă ce așteaptă să fie descoperită. Încearcă să dai la oparte praful și superficialul și privește mai adânc la sâmburii de frumusețe ce se afla acolo. Scote-i la lumină!

Nu te mândri cu ceea ce ai facut ... vanity my favorite sin.

Ai nevoie de creativitate, ingeniozitate ca să rezolvi probleme, probleme de relații, probleme de viață. Ai nevoie de spirit de observație pentru a putea trece cu un zambet poate peste greutăți, pentru a transforma un handicap într-un avataj, pentru a vedea jumatatea plină a paharului.

Înveți să apreciezi cu atât mai mult un lucru când ai încercat și tu să-l faci. Nu lua lucrurile gratuit. Nu lua situațiile gratuit. Dacă încerci să vezi lucrurile ce te înconjoară prin prisma unui creator, o să rămai uimit, copleșit de creativitatea omului și ... a Celui care l-a creat pe om. Inteligent Design. How it's made. Muzeul Tehnic din Munich. Sighisoara - festivalul Medieval.

Pentru a-ți dezvolta creativitatea, trebuie să iți dezvolți independența, să iți învingi temerile și să iți asumi riscuri.

Investiți în creativitatea copiilor voștri, cumpărați-le jucării care se montează, demotează, remontează, copilul are mai multă vreme ocupație, tu ai mai mult timp să faci altceva, o jucărie ocupă mai puțin spațiu decât un munte de jucări, o jucarie poate fi mai ieftină decât 10 jucării, copilul devine mai frumos. Nici un sigur dezavantaj.

În final, am două exemple de oameni care au creat:
  1. Hemingway obișnuia să scrie texte de câte 500 de cuvinte în fiecare zi.
  2. Da Vinci dormea 2 ore pe zi.
În concluzie ... Thomas Edison zicea că geniul este 99% transpirație 1% inspirație.

Schiță folosită pentru un scurt monolog în cadul unui OSCET Cafe.

miercuri, aprilie 21, 2010

În botanic pe pietre

În botanic pe pietre. Primăvară. Suflet. Viața. Verde. Felix. Pofta, moftul meu: să lucrez în natură. Dacă trebuie musai să fiu programator, măcar să o fac în natură.

Râdurile de mai sus au fost scrise in notepad, azi în pauza de masă, pâna a venit Felix cu mâcarea (un sandviş vegetarian). Notă: nu este semnal wireless în btanic pe petre, repet: nu este semnal! Următoarea oprire ... Unirii.

sâmbătă, aprilie 17, 2010

Un platan reflectat în ecran

Un vânt care adie ușor. Arta culinară dusă la un nou nivel: tocană de porc cu cartofi fierți. Pași făcuți în proiectul "leagănul". Un os cu semnificații personale. Iterator și Composition. Mâine BIC la mine. Primul articol "outdoor". E frig. E primăvară.

duminică, aprilie 11, 2010

PrioriPost și alte întrebări

Întrebare1: cât face o scrisoare trimisă prin prioripost din Timișoara pâna la Dumbrăveni?
Răspuns la ghișeu: maxim 48h.
Realitatea: mai bine de o săptămână.

Întrebare2: unde și de pe ce scriu?
Răspuns: din ____ de pe ____, cu bucurie!

sâmbătă, martie 27, 2010

Oameni și fructe

De dimineață m-am gândit ... oamenii sunt ca niște fructe:

  • unele se coc mai devreme, altele mai târziu,
  • unele se coc primăvara, altele le pui sus pe dulap, toamna, să se coacă,
  • unele sunt mai ușor de digerat altele mai greu,
  • de unele te saturi mai repede decât de altele,
  • unele se păstrează mai ușor altele mai greu,
  • unele sunt mai ușor de cules decât altele,
  • unele merg mâncate împreună,
  • unele țin de foame, altele ...
  • unele au coajă groasă, altele ....
Dar toate au în comun nevoia de a fi udate, nevoia de a-și împlini menirea, de semnificație în grădina Silvicultorului.

vineri, martie 19, 2010

Momente de viață

Luni: departamentul a mâncat împreună,
Marți: o pregătire de bic peste așteptări,
Miercuri: răsărit cu El + un ppt nocturn,
Joi: stuplex4 la oscet,
Vineri: un ceai și o prăjitură,
Sâmbătă: codecamp + planuri tâmplărești,
Duminică: un bic intim + un AG.

Un Domn peste toate! O săptămână și o primăvară frumoasă, la Mureș și în sufletul fiecăruia!

luni, martie 08, 2010

Marcel Iureș

O voce caldă și niște cuvinte străvechi:

O săptămână frumoasă.

sâmbătă, martie 06, 2010

Oamenii norilor

Era odată un prunc mic și blond.Locuia pe un norișor alb și pufos împreună cu familia lui. La mică distanță erau alți norișori, la rândul lor populați. Oamenii-norilor se vizitează din când în când. Pentru asta este rețeaua de podurile de frînghii. Vizitele se pot dovedi periculoase. Poți cădea pe Pământ. Pentru că ... dincolo de marginea norilor, privind în jos este Pământul. Este departe, departe. De fapt norii sunt situați la diverse altitudini. Există o corelație între altitudinea la care plutește un nor, dimensiunile lui, felul și numărul locuitorilor. Cu cât este mai sus, cu atât este mai mic, găzduiește un număr de oameni mai mic mai speciali. Chiar și culoarea lor diferă. Sus sunt mai albi.

La început, toți se nasc și trăiesc în nori. Unii se nasc la joasă altitudine. Nori la diverse altitudini ... Unii mai sus, unii mai aproape de Pământ. În funcție de oaspeți, pe parcursul zborului-viață un nor pierde sau câștigă altitudine. În general zborurile norilor de la joasă altitudine tind să fie mai zbuciumate. Sunt curenți mai puternici. Obstacole. Am văzut chiar și accidente. Coliziuni cu munți înalți sau prăbușiri în mare.

Sprijinită de fiecare nor era o scară lungă, lungă care duce jos. Uneori norul devine mic, se contractă, devine neîncăpător, inconfortabil, sau navigatorul se simte sigur, sau este curios de ce este dincolo de marginea norului. Oricare ar fi motivul, navigatorul alege [oare chiar alege?] de cele mai multe ori să coboare. Privește peste marginea norului și ... îl ia cu amețeală. Totuși este constrâns să coboare. Sunt cazuri de navigatori curajosi care sar în gol, fără sistem de siguranță, fără parașută. Aterizează pe căpițe de fân sau se zdrobesc de stânci.

Apoi, oricum am lua-o, drumul înapoi este mult mai anevoios. Gravitația îi țintuiește de Pământ. Vînturile vremurilor îi rostogolește. Încearcă să se agațe de diverse scări care mătură suprafața Pământului. Unele se rup. Unele sunt false. Dar sunt și adevărate. Și sunt oameni ai norilor care stau în capul scărilor și ajută. Mai mult, sunt oameni cu aripi care nu depind de scări. Se pot ridica oricând doresc. Unii sunt suficient de mari încât pot lua un pământean în zbor. Un lucru este cert: oamenii-norilor ajunși pe Pământ păstrează amintirea norilor și a zborului toată viața.

Există un Turn de Control care monitorizează toate zborurile. El se îngrijește de coliziuni-îmbrățișări, de nori, frănghii, scări, Pământ, de întregul circuitul. Domnul din turn, ne vrea pe toți înaripați.

La un moment dat pruncul a făcut 3[0] ani.

luni, februarie 22, 2010

Cioplitorul în viață

Când eram copil, stăteam acasă
Și ciopleam lemn pe terasă.
Despicând firul de ață,
Anii trec, acum cioplesc în viață.
NOTĂ: prima mea "poezie" scrisă vreodata. Ocazia: un recital artistic al echipei de schiori avansați din cadrul taberei de schi Parang 2010. Pozele sunt pe drum ... sunt aici.

sâmbătă, februarie 13, 2010

Despre fortărețe

Oamenii înaintând în viață, constriesc fortărețe. Își înconjoară sufletul de copil, curiozitățile, visele, dansul, râsul cu ziduri de gânduri, de îngrijorări, de experiențe. Dar! Dacă ai răbdare, dacă cauți, dacă crezi în existența unui castel cu nenumărate camere, ferestre, șeminee, turnulețe, creneluri s-ar putea să dai de o fisură în ziduri și să poți arunca un ochi. Apoi să găsești o spărtura nepăzită și să pătrunzi cu sfială în interior. Sau, cu un sufleto-piolet (exclus folosirea unui sufleto-târnăcop, este o lucrare de înaltă finețe!) să lărgești o fisură. Atenție, în acest fel te faci vinovat de slăbirea structurii de rezistență! Cel mai bine cauți o ușă și aștepți să se deschidă. Poți să bați, să știe că ești la ușă, în general sunt straji pe metereze. Dar uneori obosesc, ca și Zangra. Nu căuta clanță, este doar pe interior. Mai este Cineva, Înaripat, care vede de sus, pentru care zidurile nu sunt o piedică. Totuși nici El nu intră neinvitat.
Cum comunică fortărețele? Înalță nori de fum, zmee? Trimit mesageri? Sunt mobile? Pot redeveni organice?

"Comunitățile noastre sunt pline de oameni disperați să se dezbare de povara lor în prezența altuia, să fie cunoscuți la un nivel în care singurul antidot împotriva disprețului este harul, să se afunde în apele întunecate ale morții în timp ce sunt apucați și susținuți de mâini puternice care promit să îi ridice la o viață nouă." Din Larry Crabb, Conectarea interpersonală.
Avatarul ... bifat. Vise privite în 3D. Ale tale? Schi.

marți, februarie 09, 2010

Alo, centrala?

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.

Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta..

Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.

Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche.

"Alo, Centrala!"
,am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche:
"Centrala."
"Mi-am ranit degetul..."
- m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
"Mamica ta nu este acasa?"
- urma intrebarea.
"Nu este nimeni acasa in afara de mine..."
- am bolborosit.
"Iti curge sange?"
- m-a intrebat vocea..
"Nu,"
- i-am raspuns.
"M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau..."
"Poti sa deschizi racitorul?"
- m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
"Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel,"
- spuse vocea.

Dupa aceea am inceput sa chem "Alo Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia. .. M-a ajutat si la matematica ... Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.

A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o,
"De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?"
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet,
"Wayne, tine minte intotdeauna, ca mai sant si alte lumi in care se poate canta."
Alta data la telefon, "Alo, Centrala!"
"Centrala."
- mi-a raspuns vocea cunoscuta.
"Cum se scrie cuvantul fix?"
- am intrebat-o.

Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prietena mea... "Alo Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.

Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni. .. Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.

Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus:
"Alo Centrala!"
Miraculos, am auzit aceias voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine.
"Centrala."
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand:
"Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?"

O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns,
"Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum."
Am ras,
"Deci tu esti, intr-adevar, "
- i-am spus.
"Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea."
"Iar eu ma-ntreb,"
- zise ea,
"daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi..."
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.
"Cu placere,"
- mi-a spus ea.
"Intreaba de Sally."
M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii" . Am intrebat de Sally.
"Santeti un prieten?"
- m-a intrebat.
"Da, un foarte vechi prieten...Wayne. ..."
"Imi pare rau sa-ti spun asta,"
- mi-a spus ea.
"Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ulimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma."
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus,
"Un minut, ai spus ca te cheama Wayne?"
"Da."
- i-am raspuns.
"Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc." Mesajul ei era, "Spune-i ca sant si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer."
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally.

Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.

A cui viata ai atins-o astazi?
de la Lore

sâmbătă, februarie 06, 2010

Un tărâm numit Narnia

Un tărâm în care domnește un Leu.
Un tărâm în care copii învață să fie oameni.
Un tărâm care există în noi.
Un tărâm pe care îl putem aduce mai aproape.
Un tărâm în care uneori ninge.
Un tărâm în care se dau lupte.
Un tărâm cu istorie.

joi, ianuarie 28, 2010

o seara la oscet cu ...

Sherlock Holmes. A fost organizată de o echipă specială, a fost o seară specială. Cu reușite și cu ... lucruri care puteau fi și nu au fost. Cine nu are un oscet ... să-L caute!

marți, ianuarie 26, 2010

Iarna la Mureș

Era un ținut al ierni. Soarele împărțea cu zgârcenie căldură. Zăpada scânteia sub un un unghi mic făcut cu razle de dimineață. Frigul mușca din extremități. Totul părea nemișcat. Doar noi doi. Noi și albul zăpezii, contrastul pădurii, cărarea și albastrul cerului profilat printre crengi. Pașii ne erau scârțâiați de alb. Greșit! Nu eram doar noi. A fost și o veveriță care ne-a însoțit și încântat o perioadă. Nu era din aceea foto-model, care să se lase ușor fotografiată. Era din aceea sprintenă, veselă, liberă. A fost o provocare să o surprinzi. Dar am făcut-o! Poze.

Sau, mai simplu: este minunat să ai prieteni!

luni, ianuarie 18, 2010

De ale lui Mark Twain

Cărţile mele sunt ca apa. Cărţile marilor genii sunt ca vinul. Din fericire, toată lumea bea apă.

Un copilaş este un înger ale cărui aripi descresc pe măsură ce picioarele îi cresc.

Ridurile ar trebui pur şi simplu să arate numai unde au fost zâmbete.

Civilizaţia este multiplicarea fără limite a necesităţilor nenecesare.

Iulius Cezar e mort demult, Napoleon Bonaparte a murit şi el, şi nici eu nu mă simt prea bine...

De regulă, este mai bine să meriţi cinstirea fără să o capeţi decât să te bucuri de ea fără să o meriţi.

Dacă aveţi o îndoială, spuneţi adevărul.

Dă şansă fiecărei zile să fie aceea cea mai frumoasă din viaţa ta.

Nu poţi să te bazezi pe ochii tăi atunci când imaginaţia ta a luat-o razna.

Procedează întotdeauna corect, vei face plăcere unora si vei produce uimire altora.

Stai departe de oamenii care iti micsoreaza ambitia. Oamenii mici intotdeauna fac asta. Cei cu adevarat mari te fac sa te simti ca si tu poti deveni mare.

Dacă spui adevărul, nu va trebui să ţii minte nimic.

În încercarea de a fi bun, omul nu poate să nu se supraobosească.

Cel mai bun mod de a te înveseli este să încerci să înveseleşti pe cineva.

Elveţia este pur şi simplu o stâncă masivă, zgrunţuroasă, mare, cu un strat subţire de iarbă întins peste ea.

Tristeţea se poate descurca şi singură, dar ca să fie ea însăşi, bucuria are neapărată nevoie să fie împărtăşită cu cineva.

Durerea o poţi încerca în singurătate, însă bucuria pentru a o cunoaşte într-o măsură deplină trebuie să o împarţi cu cineva.

E mai bine să taci din gură şi să-i laşi pe ceilalţi să creadă că eşti un prost, decât să vorbeşti şi să înlături orice îndoială.

Cinemateca cu cartofi copți

A fost ediția a II - a. Alți prieteni, alți cartofi, aceeași casă, aceeași atmosferă. "O viață cu prieteni este o viață neirosită." - parfrazare după Mark Twain.

sâmbătă, ianuarie 16, 2010

Lucrările continuă

Despre prieteni

Prietenul numărul 1 este alter ego-ul, cel prin care descoperi că nu ești singur pe lume, deoarece face dovada că îți împărtășește (în chip neașteptat) toate bucuriile cele mai tainice. Nu trebuie să depășești vreun obstacol ca să ți-l faci prieten; tu și el vă îngemănați ca două picături de ploaie pe geamul ferestrei.

Prietenul numărul 2 este cel cu care te contrazici în toate privințele. Nu este atât un alter ego, cât un anti ego. Desigur, îl interesează aceleași lucruri ca pe tine; altminteri nu ar deveni prietenul tău. Însă le-a abordat pe toate dintr-un unghi diferit. A citit toate cărțile cuvenite, dar a rămas din fiecare cu ce nu trebuia. E ca și când ar vorbi aceeași limbă, dar ar pronunța-o gresit. Cum este posibil să spună bine ce spune, și totuși invariabil să dea greș? Este la fel de fascinant (și exasperant) ca o femeie. Când te apuci să-i îndrepți ereziile, descoperi îndată că și el s-a hotărât să le îndrepte pe ale tale! Accepți cu îndârjire provocarea, te avânți în necunoscut, seară de seară, ori poate la plimbare pe un drum de țară căruia nici unul nu îi aruncă nici măcar o privire, în timp ce fiecare descoperă forța croșeelor celuilalt, adesea mai degrabă ca dușmani care-și poartă reciproc respect decât ca prieteni. De fapt (deși nu pare așa la vremea respectivă), fiecare înrâurește gândurile celuilalt; din această luptă crâncenă, perpetua, izvorăsc o comunitate mentală și o afecțiune profundă.
C. S. Lewis – Surprins de Bucurie

marți, ianuarie 05, 2010

Despre planuri

Fă-ți planuri din timp. Nu ploua când Noe s-a apucat de corabie. Richard Cushing

Planurile nu înseamnă nimic. Planificarea e totul. Dwight Eisenhower

Planificarea pe termen lung funcționează cel mai bine pe termen scurt. Doug Evelyn

Un scop fără un plan rămâne o simplă dorință. Antoine de Saint-Exupery

Există oameni care trăiesc într-o lume a viselor. Există oameni care se confruntă cu realitatea. Și există oameni care transformă visele în realitate. Douglas H. Everett

Planurile rămân doar bune intenții dacă nu degenerează în efort susținut. Peter Drucker
creditele pentru traducere merg spre Dana

luni, ianuarie 04, 2010

It's a Wonderful Life

Încă unul tăiat de pe listă! Cumpărat azi cu complicitatea unei albinuțe. Mulțumesc. Viața bate filmul. Câteva poze aici. P.S. Mai trebuie My Fair Lady & Marry Poppins.