luni, noiembrie 21, 2005

Alte gânduri - continuare

Când îmi e frig sau mă simt singur îmi zic în sinea mea: "Ce mi-ar place să ţin / să mă ţine cineva în brate." Şi uneori zic lucrul acesta practic maşinal. Şi … într-o seară s-a întâmplat un lucru, zic eu, deosebit: în loc să zic “aş vrea să mă ţină cineva în braţe” am zis: “ţine-mă Isus în braţe!” … şi … mi-a fost mai cald!

Citeam din “Temelii de neclintit” şi … m-am simţit măgulit & onorat că un Dumnezeu aşa de mare cum este El (care a facut întregul univers - eram la capitolul cu întrebări despre Cosmos) îşi face timp pentru mine. Îl vedeam cumva ţinând plin de grijă întreaga planetă în palme şi studiind plin de înţelegere şi compasiune “micile furnici ce mşună pe el”. M-am simţit bine.

Într-una din întâlnirile mele cu Cristi mi-am expus punctul acesta de vedere cu privire la evoluţia spirituală a fiecăruia: noi trebuie să ne dorim ce îşi doreste D-zeu, în aşa fel să lucreze D-zeu la inima & mintea noastră încât să Îi cunoaştem voia şi să facem ce îşi doreşte El, dar nu din obligaţie / conştiiciozitate / devotament / frică ci din propria iniţiativa - să avem exact iniţiativa Lui. Cred ca e o formulare a ideii “să renunţăm la noi şi să-L lăsăm să locuiască în noi”. Acum, “problema” ce o am eu cu această idée este că … ea reprezintă un mod subtil de a renunţa la libertatea noastră, la liberul albitru şi de a deveni roboţei de bună voie ai Domnului. Oare care e imaginea corectă?

Aceste senzaţii / trăiri / adevăruri nu reuşesc să le port tot timpul în mine, dar le-am simţit / le simt pentru o perioadă de timp şi de aceea am ales să le astern pe hârtie. Zic că îmi e frică să nu fiu ipocrit, pentru că unele dintre ele sunt nişte lucruri teribil de frumoase şi care îmi doresc să facă parte din mine mai profound. Însă mi se întâmplă în viaţa de zi cu zi sa le “uit” ceea ce sa face să mă întreb: mai sunt adevărurile mele?...

Eu am o oarecare admiraţie pentru cei care nu îşi pun nădejdia în Domnul. Ei reuşesc să treacă prin greutăţi şi problele prin propriile forţe ( intelectuale, financiare, relatii, familie, etc ). Da, tu vei spune, dar toate astea de unde crezi că sunt? Nu tot de la Domnul? Atâta doar ca ei nu sunt pregătiţi să o recunoască. De accord. Ce vreau eu să subliniez este faptul că, poate sunt mai luptători decât mine / noi cei care ne bazăm pe D-zeu. Oare eu nu sunt mai slab / comod, ducându-mă la D-zeu pentru ajutor? Îmi e teamă să nu mă complac în “slabiciunea mea inţeleaptă” şi să nu lupt poate cât ar trebui.

Îmi place foarte mult idéea a de a putea veni cu problemele la Domnul în faţă şi să i le prezentăm … ce m-am bucurat când am aflat că El se chiar bucură când apelăm la El. Şi totuşi mi-aş dori mai multă tărie, mai multă îndrăzneală şi curaj dar nu pentru a fi mai independent … ci ca să îmi fac treaba mai bine. Hm … mă întreb dacă m-am făcut înţeles.

Acesta se vrea a fi o combinaţie între un jurnal intim şi o posibilă viitoare mărturie. Dar, aş vrea să mă botez, dar oare locuieste Isus în mine? Oare nu sunt mandru? Of… îmi fac atâtea gânduri. Le-am notat ca să aflu şi parerea altora. Aş vrea ca să îndrăznesc mai mult.

Un gând legat de DVD: imi e ciudă pe mine că aştept laude vis-à-vis de munca mea, când eu vreau ca această lucrare să fie închinată lui D-zeu ca o jertfă & forma de mulţumire tuturor celor pe care i-am cunoscut la Vox şi în tabără. Practic eu trebuie să consider că, mi-am luat raspata deja prin toate lucrurile minunate pe care le-am trăit acolo sus şi prin tot timpul ce a fost investit în mine de diverşi oameni la Vox.

Când am fost la Adi T., după facultate, proaspăt intrat la master şi mi-am spus gândurile, după întâlnire m-am simţit putin rău, parcă nu mi-a fost acordat tot timpul necesar, m-am simţit usor respins de aceea mi-a fost destul de greu să îmi iau inima în dinţi şi să mai cer altă întrevedere.

Niciun comentariu: