Presiunea a dispărut
... sau nu. Am terminat de dimineaţă Presiunea a disparut a lui Larry Crabb.
vorba lui Adi ... & stuff :)
Nu obişnuiesc să mă exprim în citate, acum e o excepţie:
Fericirea este un parfum pe care nu îl poţi pulveriza pe cineva fără să ajungă şi pe tine. (Ralph Waldo Emerson)
Fericirea este un fluture, care, atunci când este urmărit, este întotdeauna la un pas de a fi prins, dar dacă stai liniştit, se poate aşeza pe tine. (Nathaniel Hawthorne)
Fericirea e să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja. (Sfântul Augustin)
Fericirea este armonia dintre ceea ce gândeşti, ceea ce spui şi ceea ce faci. (Mahatma Gandhi)
Fericirea nu este nimic altceva decât o sănătate bună şi o memorie proastă. (Albert Schweitzer)
Fericirea este mulţumirea de sine. (Aristotel)
Fericirea adevarată n-o are, nu poate s-o aibă, decât acela care o dă ... şi, ca s-o dai, nu e nevoie s-o ai, iar ca s-o ai trebuie să începi prin a o da. (Alexandru Vlahuţă)
Dacă faci ceva nu vei fii întotdeauna fericit; dar nu vei fii niciodată fericit fără să faci ceva. (Benjamin Disraeli)
Când alţii te cred fericit şi tu crezi că nu eşti, ia-te după ei! (Raymond Ruyer)
Fericirea este viaţa activă. (George Călinescu)
... la Pişchia. În viaţa mea nu am văzut atâtea căprioare zburdând libere. Au fost şi iepuri, fazani, ulii. Frumos. Creditele merg spre Alin, care a indrăznit să viseze.
Toată viaţa mi se pare un dans pe o fâsie destul de îngustă, pe care trebuie să îmi păstrez echilibrul.
de
Sergiu
la
10:36 a.m.
0
reacţii
Chei: ganduri
Stăteam aşa ... petrecându-mi efemera-mi existenţă zâmbind la un soare cu dinţi, într-o margine de pădure, într-un început de primăvară când ... pac: sâmbăta asta întreaga mea viaţă tihnită mi-a fost dată peste cap. În pădure au intrat 2 băieţi. I-am văzut de la distanţă: mergeau agale şi vorbeau liniştit între ei. Despre ce oare? Nu am reuşit să înţeleg. Au trecut pe lângă mine, s-au oprit, m-au admirat. Par melancolici. Oare ce caută? I-aş putea ajuta cu ceva? Apoi au plecat mai departe. Asta este: primăvara a venit, soarele este sus şi încalzeşte pe toţi. Ce rost are să îmi fac griji? Puţine zile ai, bucură-te de ele!, mi-am zis. Mi-am pus ochelarii UV şi mi-am văzut mai departe de fotosinteză. Doamne ce bun e sucul acesta de frunze umede de stejar! Şi uitaţi i-am făcut!
Trec aşa frumoasele ore ale amiezii şi vine dupămasa. Îmi zic: fie brânduşa cît de mică, ar face bine să mai şi doarmă. Îmi adun nişte frunze la rădăcină, mă dau pe lângă un stejar mai bâtrân şi ... mai să pun capul pe o pernă ergonomică de muşchi verde când un zgomot mă trezeşte. He, he! Prietenii mei, băieţii melancolici. Cred că frigul îi alungă din pădure. Hei, uite că se opresc. Uite chiar aici, lângă mine şi prietenele mele. Hm ... mă întreb ce au de gând? Noa, vrea să ne facă poze. Yupee!!! Scularea fetelor!!! Vom fi pozate. Of, şi nu am frunzele făcute! Hei, hei şi pe mine, ia-mă şi pe mine în chip. Nu!!! Nu de acolo, mai de la dreapta, aşa ... acum puţin mai în spate. Bun. STAI: a intrat soarele în nor! Nuuu !!! ... prea târziu ... am auzit declicul. S-a sfârşit. Nemurirea mea va fi una fără soare. Uite, acum se duce la vecina mea. Ea are soare. Stă dreaptă. Zâmbeşte semeţ. Are şi de ce: are un corp superb. Are sore. Are un fundal superb. Norocoasa! Dar, partea plină a paharului: sunt şi eu printre cele alese.
Hei, cei cu zgomotul acesta? Cine e noul individ? Clar, asta nu e o zi obişnuită. Două vizite în aceeşi zi e prea mult pentru mine. Ce discută cu băieţii melancolici? Nu par prea afectaţi. Fotograful îşi bagă aparatul în geantă. Poate le-a cerut să plece ... fetelor distracţia s-a terminat! Atât cât a fost, a fost frumos. Amintirile sunt frumoase. O să aveţi ce povesti la bulbii voştri mai încolo.
Hopa! Stai aşa, ce face acum!?! Hei, s-a aplecat! A ridicat-o pe vecină! Incredibil!!! Fetelor, repede scoate-ţi tot ce e mai frumos din voi, acum e şansa noastră să vedem lumea. Să plecăm din colţişorul acesta de rai umed liniştit. Viaţa începe să pulseze. Lume, păzea că venim!!! Hai, uită-te şi la mine. Alege-mă, fă-mă parte din aventura ta! Daaa!!! Sunt a taaaa!!!
Stăm înghesuite în pumnul lui. Simt căldură. Simt bucurie. Îmi place. Mă aşează cu grijă alături de aparatul lui, dătător de nemurire. Mă simt protejată, mă simt importantă, am fost aleasă. Aventura vieţii mele stă să înceapă. Pentru ce m-am pregătit? Ce mă aşteaptă dincolo de pereţii galbeni? E cald, e întuneric. Speranţă. Vise. Ale cui sunt sentimentele astea? Ale mele? Ale lui? Se împletesc. Ce se întâmplă?
Se gândeşte la cineva. Cui îi sunt oare destinată? Ei? Cum arată ea? Îi va place de mine? Am să reuşesc să transmit mai departe ce am simţit?
Geanta nu se mai scutură. Am ajuns undeva. Stau în întuneric. Aud mai multe voci. Veselie. Dacă m-ar scoate acum ... Oh, cât mi-aş dori să văd unde am ajuns. Să îi cunosc. Să le simt bucuria pe deplin. Poate să le-o sporesc. Oare ea este aici?
Lumină!!! Văd lumină! Momentul eliberării este foarte aproape. Am să fiu liberă! Am să zbor! Am să vad lumea. Îmi bate inima. Ceva nu e în ordine. Simt că ceva nu este în ordine. Un fior subţire de tristeţe m-a străbătut când s-a apropiat. Acum am înţeles. Ea nu este aici. A scos doar aparatul. Este din nou întuneric. Oare pot face ceva să-l înveselesc? Să fac ceva să dispară fiorul acela tainic. Cred nu pot face altceva decât să aştept. Cel puţin mă bucur că nu e singur, e înconjurat de oameni frumoşi şi calzi. Bucură-te, bucură-te!
Suntem din nou pe drum. Am senzaţia că-l cunosc de prea multă vreme. E obosit. Nu, nu vreau să faci asta. Aşteaptă. Pentru ceea ce e frumos şi valoros ... merită. Nu mă dărui acum. Hai să mergem acasă. Cine sunt cei care te-au tulburat? Aşteaptă.
Am ajuns acasă. Linişte. Doar eu şi el. Ce ciudat, am zis acasă, când de fapt acum am venit pentru prima dată aici. El e peste tot. Îl simt în fiecare detaliu: în frunzele de pe birou, în hainele de pe fotoliu, în cărţile din bibliotecă. E cald. Aaa, uite şi un băieţel de lemn. Mă întreb ce face cu pietrele acelea şi ce scrie pe ele ...
Mă simt purtată cu gingăşie din căsuta mea mobilă cu pereţi galbeni în care mi-am început călătoria şi aşezată într-un mic păhărel. Oare pentru cât timp? Ce mă mai aşteaptă? Te rog, aşează-mă undeva la geam. Vreau să văd un răsărit. Te rog ...
Nuu!!! Ce faci, unde mă duci? Ce e locul acesta? De ce e aşa de frig aici? Ce este cu mirosurile astea? De ce este aşa de întuneric? Ce e cu zgomotul acesta? ...
- consiliere în Cărtureşti.
- moară pentru prieteni.
- tură de primăvară la Pişchia. Poze.
- frigider dotat cu generator de melancolie.
- seara: preşedinte & moară între prieteni.
- atlatl cu o săgeată terminat.
... se consumă un sfârşit de săptămână.
Cum zicea un prieten:
"Mă e ceva în aerul ăsta de primavară. Îs pus pe fapte mari."
de
Sergiu
la
11:50 p.m.
0
reacţii
Chei: raport
Anul acesta am fost la Cluuuj. Anul trecut ... idem.
O mică parte din mine s-a rupt. Odihneşte-te în pace pe un perete! Am crescut. Totusi a fost frumos, fără incendii.
Mult mai frumos decât am sperat. Câteva poze aici.
de
Sergiu
la
10:46 p.m.
0
reacţii
oamenii care râd sunt fericiţi.
oamenii care trec prin greutăţi se maturizează.
romantismul este îngropat. dezgroapă-l!
Exact acum a răsărit soarele. Din nou. Remarcabil de variate sunt drumurile oamenilor. Au văi adânci, au platouri, câmpii, munţi. Am să fac până la urmă o hartă. Ca să ajungă unde? Unde vrei să ajungi? O călătorie în căutarea păcii, echilibrului, împlinirii, căldurii, fericirii. În căutarea scopului. În căutarea lui Dumnezeu. Şi fiecare formă de relief lasă urme. Te obligă să te adaptezi. Îţi întăreşte inima. Dacă vrei peisaje, ansmblu, urcă pe munte. Într-o vale nu ai perspectivă. Cine trece prin vale apreciază cu atât mai mult muntele. Se bucură chiar şi de o stepă aridă, de o cîmpie întinsă. O poate înverzi/uda cu râul din vale. Frumos relief. Bine gândit.
De ani de zile, în drum spre serviciu, trec pe lângă o casă care în curte, chiar lângă gard are plantată o tufă de bambus. Vineri a fost ziua cea mare: am sunat la uşă! Mi-a răspuns o bunică circumspectă.
Imaginează-ţi: un necunoscut sună după lăsarea serii la tine la poartă, se fâstâceşte şi zice ceva de bambusul din grădina ta.
Bunica a fost la înălţimea situaţiei!
Ce doreşti? Din ton semăna mai mult cu : ce vrei?!? printr-o uşa de la casă uşor crăpată, de la o distanţă sigură de 7-8m, dicolo de gardul de la poartă.
Zic: Bună seara! Ăa, aveţi nişte bambus în grădină.
Bunica: Ce bambus? Aaa, bine, vino mâine la amiază!
Eu: Oh, mulţumesc frumos!
Este sâmbătă! Am mai trebăluit prin casă şi la 12:00 trecute fix, eram înfiinţat la poarta bunicii.
Sun. Un geam se deschide, distanţa dintre părţile implicate în comunicare a scăzut considerabil, sub 2m! Am putut să-i vad şi chipul. O bunicuţă bonomă cu ochi veseli. Şi-a păstrat totuşi un avantaj tactic. Era la mai bine de un 1m înălţime faţă de nivelul străzii, pe podeaua casei, dincolo de un perete şi un geam întredeschis.
Bună ziua, de data asta mai sigur pe mine, mi-aţi spus să vin azi la 12 ... în legătură cu bambusul din grădină ...
Aaa, da, vă rog, puteţi reveni cam peste 2h, acum o spălăm pe mama. Îţi dai seama, bunica o are pe mama ei încă în viaţă!?!? E clar străbunica a mâncat sănătos la viaţa ei, nu s-a stresat şi cine ştie, poate a fost şi pe munte!
Sigur, nici o problemă, mulţumesc frumos, la revedere dar pe curând! Fiind la nivelul străzii, ea cu avantajul tactic, nu eram în poziţia să negociez, am acceptat fără să cârtesc termenii.
Mă duc în vizită de lucru la nişte prieteni. Interese croitoreşti.
După aprox 3h, sun din nou din faţa porţii.Tensiunea creşte. Simt că sunt foarte aproape să-mi îndeplinesc visul. Un alt geam se deschide. O alta doamnă apare la geam.
Ce doreşti? folosindu-se magistral de avantajul tactic, aprecându-se uşor peste geam şi întâmpinându-mă cu o privire sfedelitoare. Era fiica.
Eu, ... aa, bună ziua, in legătură cu bambusul, am vorbit cu mama dumneavoastră ...
Aaa, da, chipul i s-a destins, inima mea s-a aşezat la loc, imediat vine!
La scurt timp, bunica, faţă de care mă simţeam confortabil, a apărut în cadrul uşii, a deschis uşa de la portă şi ultimul obstacol care mai statea între mine şi bambusul meu a fost îndepărtat. A renunţat la orice avantaj tactic şi s-a apropiat de mine, îmbracată într-o impozantă haină de blană gri şi cu un chip distins. O doamnă. Acestea i-au fost armele cu care a păstrat distanţa.
[Sunt obligat să fac o pauză în povestire, vă rog să reveniţi mai pe seară pentru ultima parte şi concluzii. Vă mulţumesc!]
continuare ...
Bunica: Ai cu ce tăia?
Eu: Da! Şi îmi scot mândru cuţitul meu din copilărie cu dinţi de fierăstrău pe spate, "made in Cugir".
Mă conduce în gradină, iar eu înarmat cu al meu cuţit mă năpustesc asupra tufei de bambus. Bambus pentru toate gusturile neamule!, de 1cm până la 3cm în diametru. [ok, nu chiar pentru toate gusturile, dar pentru început e suficient. Calul de căpătat nu se caută de dinţi, plus pentru ce îmi trebuie mie e perfect!]
Prin foşnete de frunze încercam să şi socializez cu bunica. Ea statea la o distanţă sigură cu mâinile în sâni admirând procesul de defrişare.
Către final: Tu nu eşti de aici. De unde eşti? Ardeal?
Eu, rânjind: Da, din Cugir! Şi în gând: parcă văd că şi ea a auzit de Cugir!
Ha, am avut dreptate: Ohooo, Cugir? Pai fostul meu soţ 10 ani a săpat la cetatea de la Cugir.
Eu: He, he, arheolog, pai şi eu am 2 părinţi dascăli de istorie. Ce mică e lumea!
Nu a vrut portocalele ce i le-am adus. Ieşeam mai ieftin aşa, dar nu a fost să fie. Ne-am înţeles la cale liberă la tufa de bambus, oricând, contra un zmeu pentru nepotul ei la primăvară. Nu e genial?!?
2. Când mi-am ridicat diploma, la Vest, doamna de la birou mi-a mărturisit că are bunicii de la Cugir. Venea la Cugir cand era mică. Nu a mai fost de zeci de ani. A recunoscut graiul. A uns-o la suflet să mă audă vorbind.
Simple coincidenţe. Sau nu. Unele da, altele nu. Totul se întâmplă cu un scop. Cheia puzzle-lului e la El. Pe ce cale să o apuc, când [aparent] din neant apare un element nou/vechi în [aparent] cel mai crucial moment. Sunt coincidenţele instrumente divine? Dacă sunt cum să le mânuim? Sunt concepute să fie mânuibile? Sau cu scop testanto-derutant? O să trăim şi o să vedem. Sau nu.
P.S. Cine nu a auzit de Cugir, să caute!
cum că orice clopot clopoţelnic clopoţind în clopotniţă, clopoţit cu clopoţie clopoţeşte clopotarnic clopotatat cu clopotărie de clopotarii clopotoşi
de hacky în birou:
HP shot - să loveşti imprimanta încercând să loveşti mingea ...
măciuca - să loveşti cu putere mingea în maniera în care ar face-o un portar când degajează lung
topoganul leneş - să laşi mingea să alunece dealungul ţurloiului lent până pe pantof, apoi să încerci să o salvezi
reverul - să loveşti în partea opusă piciorului cu care execuţi mişcarea
cocorul - să ridici braţele lateral într-o mişcare de balet în momentul contactului
scorpionul - să loveşti cu călcâiul arcuit în spate şi cu corpul aplecat înainte
plastic man - să îţi contorsionezi articulaţiile de la genunchi încercând să salvezi o lovitură foarte apropriată
captain planet - să loveşti mingea într-o miscare fluidă de salt înainte
încercare nobilă - mişcare lentă şi inutilă de recuperare a unei mingi compromise
foca - oprirea mingii pe cap /frunte.
cu epoleţii - stop succesiv pe cei 2 umeri şi apoi pasarea mingii cu piciorul. [23.01.2009]
suveică - sa lovesti mingea printr-o mişcare târzie spiral-descendentă. [03.04.2009]