duminică, iunie 15, 2008

Cronicile Gyuliene

Moş Teacă, aka Moş T. ( ar mai fi o denumire dar nu o voi reproduce aici, din motive de PR) s-a încumetat în acest sfârşit de săptămână împreună cu Golful, să treacă graniţa. Nu prin spăngi, nu prin mii de baionete ci ... simplu prin Vărşand! Da, o nouă ieşire în 2 maşini cu 9 oameni, o gură de civilizaţie ungurească, la Gyula.

Am plecat sâmbătă dimineaţă (09:00), după ce ne-am regrupat la Real. Am mers în formaţie, când moş T. în faţă, când Golful. Bonus: ruperi de ritm! La ora 11:00 eram la destinaţie parcaţi în faţa unei pensiuni.
Am decis de comun acord că suntem prea tineri să ne stresăm cu cazarea, baia având câştig de cauză, la 11:30 eram la coadă la bilete încercând să desluşim tainele limbii româno-maghiare cu domnişoara de la bilete.

"Nu, nu se poate astăzi cu reducere, mâine, da!"
Ok, a început sezonul, plătim bilete de adulţi spre mirarea ei şi pătrundem în incintă. Hei, arată bine, chiar bine. Prima oprire: bazinul cu topogane de apă. Primul om la apă Adela. Coborâri individuale, cu viteze diferite. Coborâre în formaţie soldată cu râsete & carambol la destinaţie (+ un fluier al albitrului de margine). Testat bazine olimpice şi "cloace termale pentru moşi şi moaşe". Surprinzător de mult succes au avut cloacele! (informaţie ajutătoare: erau cu apă caldă).
Hai să mâncăm! Se soldează cu o delicioasă aventură lingvistică! Meniul afişat în maghiară şi germană. Am fost salvaţi de un bucătar / ospătar cu un excelent simţ pentru limbi străine: am primit o lista de meniu în română, minunat! Ne punem pe ales, dăm comanda şi ne punem pe aşteptat.
Am aşteptat. Şi am aşteptat. La un moment dat, au început să se adune stivă de farfurii cu mâncare. Să fie oare ale noastre? Îmi iau inima în dinţi, îmi încord muşchiul meu magiar şi întreb (ajutându-mă şi de mâini evident):
Ezo gulaş?
Drept răspuns ... primesc o rafală de cuvinte, dar nici unul nu semăna cu gulaş. Unde eşti tu, Timi? Ne resemnăm şi aşteptăm în continuare. Yupee, salvarea ne vine tot de la bucătarul nostru lingvist. Descurcăreţ, făcând din plin uz de mâini, ne indică din stiva de farfurii, fiecăruia ce am comandat. Suntem salvaţi! Ne retragem cu prada în braţe şi ne aşezăm să o savuram. Aaa, la Sneji a durat ceva mai mult, deoarece a comandat ceva mai special, burtă de sepie. (pentru detalii suplimentare vis-a-vis de acest meniu vă rog luaţi legătura cu Cristinuţa). La desert am avut cireşe de ne-post.

Scalda no.2: volei în apă, o nouă sesiune de acva-masaj la colaca moşilor şi moaşelor. Reconfortant. A fost de asemenea identificat un tiglăzu gigant care se balansa lent cu carne la prajit în el. Asta numesc eu electrocasnic şi opimizarea timpului:
până se frige carnea, fă bine şi calcă şi gulerul asta!
Ei, e timpul să ridicăm ancora şi să căutăm un coperiş deasupra capului.
Ne întoarcem la maşini şi începem din poartă în poartă, unde vedeam scris: Zimmer frei.
Tentativa no1, apartamente de lux, gazdă amabilă, limbaj comun: 60% germană, 10% magiară, 20% calculator de buzunar, restul ... alte forme de comunicare non verbale. Negocierile au fost brusc întrerupte de cifra 165. ok, următorul.

... :: intermezzo ::...

Strategie: ne despărţim în echipe de lingvişti şi câştigăm timp. Afaceri de familie: fiicele pe o parte a strazii, părinţii vis-a-vis.
Eu, pe partea opusă. Sun la o sonerie, în poartă apare un moş bonom, eu de peste gard:
Haben sie noch frei zimmer?
Din privirea lui nedumerită înţeleg că nu am ales limba potrivită, George, lângă mine încearcă marea cu degetul:
Roumanian?
Primeşte în schimb un zămbet larg, plin de speranţă şi recunoştiinţă:
Măi, voi sunteţi români? Apăi de ce nu ziceţi aşa! Noi nu mai avem locuri, dar încercaţi peste drum la fiică-mea.
Între timp, lingviştii de extremă stângă, erau deja în tratative cu fiica. Ne regrupăm. Nu, fiica no1, (să îi spunem de dragul fluidităţii, Ioana) nu mai avea locuri suficiente locuri, dar săritoare cum îi şade bine unei românce, ţipă peste gard:
Mărie, da' tu n-ai locuri?
Între timp s-a adunat întreaga familie: mama, cele 2 fiice şi tatăl undeva în spate, afară din cadru. A urmat un tur de forţa lingvistic maghiar criptat cu o cheie publică de 128 în familie. Apoi spre noi:
Am locuri, o casă cu 10 locuri, fără televizor, sau 3 camere cu 3 paturi, cu televizor. Oricare, 3000 forinţi / persoană.
Ne adunăm în cerc, sporovăim scurt între noi şi acceptăm. Băgăm maşinile în curte. Urcăm bagajele, ne înarmăm cu dipozitive de oprit timpul pe pelicule digitale şi plecăm să vedem oraşul by night.
Oraş turistic, în care lumea pare a fi într-o dulce eternă sâmbătă seara. Frumos. Un menestrel în miniatură ne-a încântat privirile şi zgariat urechile de pe scena improvizată de lângă globul cu puncte cardinale. Minunat. Sesiune de poze nocturne, îngheţată, cabine telefonice cu fise, nici urmă de bancomat.

Cine are nevoie de bani în Oraşul Eternei Sâmbete Seara? Stăm la masă, sub o umbrelă vag insuficient de mare, alături de un ospătar vag nehotarât: vrea să schimbe euro, nu vrea; vrea să schimbe bancnote ... nu vrea. Sau să fie din nou bariera lingvistică? ... cel mai probabil. Aşteptăm o breşă în plafonul de nori să o zbughim spre casa Măriei. Vine. Plecăm. Varianta cu maşina la scară şi covorul roşu cade. În pas cvasi-alergăreţ refacem treseul, în sens invers. Cine are nevoie de o pereche de şlapi albaştri cu sunet de lux?
Remi cu 5 piese în minus: mulţumesc Ade, mă simt împăcat, nu am cărat de pomană. Dormire.

E duminică. Trezire. Galateni, gânduri, ghid galactic, tir cu arcul. Nu, nu ... până la 10 nu se trage cu arcul. Of. Nu-i bai: am testat Aristocratul. Mă declar mulţumit. Bravo.
Facem un festin matinal cu mâncarea la comun.
Nu, nu am avut burtă de sepie.
Nu, Adela nu a fost în Făgăraş
.
Asta ca să împidic încă în faşă posibilele zvonuri.

Poze la castel. Hartă medievală a Ungariei, fără Ardeal. Ok.
Baie, etapa a 2-a. Soare, topogan, cloacă, hidro-masaj.
Bilanţ la cloaca de sâmbătă: revitalizarea unei moaşe aflată în derivă prin bazin, într-un nor de aburi [şi nu numai] printr-o metodă nonconformistă: minge galbenă cu un smiley aruncată de la unu la altul. A şi primit-o ca premiu, sau ... a rechizitionat-o?
Langoş cu caşcaval. Fară peripeţii lingvistice: meniu în română.

Pe cai, ostaşi! 15m pe contra sens, pentru derutarea adversarului, aflaţi încă pe teritoriu străin. Ruperi de ritm. Moş T. este plin de viaţă, proaspăt hrănit în Arad, pentru a preveni eventualele tuse cauzate de apropierea acului indicator de zona roşie.

Of ... din nou în Timişoara. La activităţile noastre domestice ... Dar, stai: înainte, moment cald pe marginea drumului: pe cand un remember? ... Pentru remember ... la Viena! (remember = eveniment de influenţă OSCETică gândit cu scopul de a pecetlui relaţii între prieteni)

La bună revedere,
Sergiu

P.S. poze Sergiu, Paul, Simo.

Niciun comentariu: