Cochilia uriaşă
Ce păcat că nu am să pot recrea în cuvinte atmosfera ce am trăit-o în vis ... Ok ... hai să încercăm:
Scena 1 - Terminalul de plecare
Era un depou de metro subteran abandonat, cu multe şine paralele; foarte puţină lumină: majoritatea venită de la scânteile făcute de roţi în frecarea lor cu oţelul şinelor, restul venea de la lămpile cu petrol dispune de o parte şi de alta a trăsurilor trase de cel puţin şase perechi de cai.
O trăsură se pregătea de plecare: vizitiul îndemna cu un bici lung caii să ajungă la viteza necesară; roţile scârţâiau, cai scoteau aburi pe nări îndreptându-se spre finalul liniilor de metrou. În final două motociclete cu farurile aprinse conduse de nişte oameni îmbrăcaţi în piele roasă şi prăfuită escortau de o parte şi de alta, vehicolul temporal inedit; la finalul şinelor, atât motocicliştii cât şi trăsura - şi câţiva călători clandenstini care s-au prins de trăsura în momentul premergător decolării - au dispărut într-un nor de praf şi un vâjâit năpraznic.
Scena 2 - Cochilia uriaşă
O clădire imensă din piatră, aşezată în 4 colţuri, pe multe nivele. O scară interioară care ocupa majoritatea spaţiului interior, permitea accesul la coridoarele cu balustradă zdrenţuită de piatră de la fiecare nivel. În peretele exterior se căscau ferestre imense de piatră arcuite din care lipsea geamul, prin care putei privi o bucăţică probabilă de timp.
O mulţime pestriţă venită din toate timpurile mişuna pe scări şi pe coridoare. Unii erau îmbrăcaţi în zdrenţele evului mediu, alţii în blugii, adidaşii şi geaca anilor '80, alţii în fracurile secolului XIX; alţii ... în costume încă neinventate.
Toţi aşteptau o nouă şansă spre timpul lor, sau ... spre alt timp.
Urcând sau coborând pe scară puteai vizita timpul: jos de tot probabil că l-ai fi găsit pe T-Rex iar sus sferele Dyson.
Vântul puternic, lumina pălindă şi vâjjâitul năpraznic anunţa de fiecare dată sosirea unui nou transport: printr-o fereastră, trăsura, motocicletele şi călătorii clandenstini s-au alăturat forfotei cochiliei. În mai puţin de un minut, totul revine la normal.
Mici tarabe de la care puteai să îţi cumperi un peşte uscat de câteva sute de ani (dar care abia ieri a fost pregătit) şi alte suveniruri din tipuri apuse sau viitoare erau răsfirate pe scari şi coridoare aşteptânduşi stăpânii.
Eu eram suspendat între secolul XIX, XX şi XXI: printr-o fereastră am puteam observa curtea interioară a Templului lui Solomon de la Ierusalim plin de buldozere şi excavatoare germane iar în alt timp ... autostrăzi nesfărşite şi maşini grăbite pe acoperişul lumii.
Ca o cochilie uriaşă din care melcul a plecat, căzută în paragină, plină de găuri şi crăpături ...
Scena 3 - Iubire schismatică de pisică
Pisica îşi iubeşte stăpânul actual care îi dă de mâncare. Va iubi un altul care o va hrăni când actualul va renunţa. Oare cum reuşeşte asta?
Oups, asta nu avea ce cauta aici.
NOTĂ: m-a luat vântul literar-artistic şi m-a determinat să mai colorez pe aici pe acolo ce lipsea din vis ...
Stau şi mă întreb de unde mi-a venit; ieri am făcut doar săgeţi ... Oare este Aeroportul & Metroul din Munich "puţin" transfigurat? Nu mergeţi la Munich!!!

2 comentarii:
1. era harta din counter strike, las-o mai incet cu jocurile :)
"viteza necesara", lol
2. eu alaltaieri visai ca eram trimis de firma in delegatzie, trebuia tot in munchen dar..., asha shi erau coridoarele firmei unde am ajuns insa dintr-o data ce trebuia sa fac, mi-am dat eu seama, era sa lucrez nishte femei care nu puteau avea copii, sa zicem ca asta ar fi fost ok daca nu erau femei de sute de ani, care trebuiau sa fie moarte dar deoarece nu au facut un copil nu murisera inca, na mai fa ceva cu alea, mai ales ca unele aveau fetze descompuse and stuff
merci de feedback :)
re la 2-ul tau: pune o perdea si mai groasa. merci
Trimiteți un comentariu