format sergiu:\ ...?
Creştinismul, valorile creştine se înghit tot cu linguriţa ca şi muntele altfel s-ar putea să îţi cadă greu la stomac.
... din acelaşi puţ al gândirii lui sergiu
Dacă iau o supradoză mă trezesc că ... "nu se poate!!!" şi ... parcă văd o finalitate la experinţele, la bateriile mele spirituale.Este o luptă între a fi dependent de El şi aţi păstra autonomia. Adică să încerc să reformulez pentru că aşa e prea evident şi banal. Idea e că este bine să crească dependenţa de El, dar în acelaşi timp nu aş vrea să simt o presiune, un sentiment de nemulţumire continuă vis-a-vis de starea curentă a vieţii mele spirituale. Vreau să cresc dar această creştere să se facă natural, gradual iar nu forţat pentru că există pericolul in cazul "îndoctrinării" să resping, să percep greşit ideile.
Dacă mă concentrez pe o relaţie normală de prietenie cu El aşa cum o percep si am eu nevoie acum, fără să mă cramponez de ... cât este El de mare şi cât sunt eu de mic şi amărât este rău?
Mă gândesc că dacă El îşi pierde vremea cu noi nu suntem aşa de demni de milă, El ne vede în potenţialitatea noastră prin urmare, noi de ce să nu ne vedem la fel? Oare asta să fie dovadă a faptului că nu am renunţat la mine, că încă nu am fost formatat?
Închinarea ... dacă nu o simt ca o nevoie de a o exprima pe note muzicale e bai?
Dacă obosesc, dacă vreau să lucrez la arc, scârţâie motorul vieţii mele?
Cât de mult trebuie să raţionez şi cât trebuie să simt în domeniul spiritual?
Am senzaţia că imi sunt familiare şi naturale multe concepte, dar trăiesc după ele când se îngroaşă gluma?
Indubitabil nu e uşor să traieşti bine ... cel mai simplu e să carpe diem dar, să o fac într-un mod responsabil, să iau fiecare zi sau experienţă ca o provocare, să ma bucur de călătorie, nu să fiu preocupat de destinaţie.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu