Am fost duminică la Cină
Am fost duminică la Cină. A fost o experienţă specială. Am fost şi în urmă cu vreo câteva luni, dar asta de săptămâna asta m-a impresionat. Şi a facut-o în aşa manieră ... încât m-a făcut să îmi doresc să fac şi eu parte din familia Vox. (Gili spunea de abonamente la hol, prieteni din sufrageri şi familia ce stă majoritatea timpului în bucatarie). M-am simţit mic, mic de tot şi nedemn să stau cu oamenii aceia minunaţi la agapă, aşa că am plecat imediat după anunţuri. Cu toate că simt că am făcut progrese pe calea maturizării spirituale, am simţit că sunt departe de ce e acolo. Vreau să vin mai aproape. Vreau ajutor de la Domnul pentru aceasta.
Ieri seară am fost la întâlnirea grupurilor de ucenicie. Iar am simţit că nu prea am ce caută acolo. Cel puţin, la un moment dat era cât pe aici să mă ridic şi să plec de acolo. Ce caut eu acolo? Despre ce vorbesc aceşti oameni? Cum adică să simt dragostea lui Dumnezeu fizic? Cum să îl iubesc pe Dumnezeu din toată inima? Nu simt că reuşesc acest lucru. Îmi inspiră respect, admiraţie, recunoştiinţă, grijă faţă de noi, dar parcă nu dragoste. Şi e crucial să simt şi dragostea Lui. Ajutor. Am învăţat să văd că e viu. Dacă reuşesc să îl văd şi ca pe o persoană, personal şi să-l iubesc am îaintat zic eu destul de mult pe calea pe care vreau să merg. Şi totuşi până la final am reuşit cum nu am mai reuşit până acum, parcă să fiu acolo, mai aproape de El, să mă rog cu mai multă putere. Da ştiu, am fost destul de anemic în rugăciunea mea, însă a fost un pas înainte pentru mine.
Am uitat să povestesc despre o idee care mi-a plăcut (de aseară): dacă ne relaţionăm la noi ne simţim copleşiţi de mărimea problemelor şi ne simţim mici, dacă ne relaţionăm la D-zeu, tot mici suntem, dar mărimea grijilor scade considerabil. Genial!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu