miercuri, august 31, 2005

Liceu

În perioada respectiva, una din putinele persoane care reuseau sa îmi capteze atentia de la amvon era un profesor de fizica baptist (Sergiu Berian) si unul din gândurile care a reusit sa mi-l transmita a creat o oarecare ingrijorare:

  • stând si ascultând (chiar daca pasiv) cuvântul lui D-zeu te face automat responsabil (nu mai poti sa zici ca nu ai stiu / sa fii ignorant)
  • ascultarea cuvântului Domnului poate avea 2 efecte asupa inimii unui om: sa o deschida si sa lase pe Domnul sa intre; sau ... din contra sa o împietreasca mai mult.
Ei, aici eu m-am speriat. (auzisem si de pariul lui Pascal: "daca crezi si nu exista, nu ai pierdut nimic, daca nu crezi, si El exista, ai pierdut totul"). Acum sa nu credeti ca eram ateu. Nu, credeam ca exista ceva ce eu nu pot pricepe, ceva destul de mare … dar care mai poate sa astepte.

De asemenea pot spune ca partea rationala a mea a fost destul de puternic alimentata de lecturile mele SF (Dune) în care orice este posibil si totusi are o exlicatie tehnica – stiintifica ( oare am mers la Poli ca sa îl caut pe D-zeu prin metode “tehnice”? ) si asa cum Arthur C. Clark spunea, parafrazez: "orice tehnologie suficient de avansata nu poate fi deosebita de magie" => D-zeu si toate minunile legate de credinta si de Isus trebuie sa aiba o explicatie technologica f. avansata.

Ce masuri am luat:
  1. ma straduiam din rasputeri sa dau sens sunetelor (pentru ca doar niste sunete devenisera pâna la urma) ce le rosteam în gând când spuneam rugaciunea "Tatal nostru".
  2. sa încerc sa plec cu macar un gând concret din biserica chiar si atunci cand mi se parea plictisitor.
  3. sa cunosc mai multe despre fenomenul acesta al credintei si D-zeu => la orele de religie eu si prietenul meu Dragos puneam întrebari concrete despre natura lui D-zeu, treime, univers, creatie ... încercam sa îi gasim rostul, raspunsul technic îl cautam noi ... însa pastorul nu prea reusea. ( de fapt, cred ca de aceea îmi placea de profesorul de fizica - într-un fel poate involuntar el reusea sa abordeze într-o maniera “technica – metodica” problemele credintei, în acest fel putând patrunde mesajul si în capul si putin în inima mea ).
  4. implicare concreta în ceva legat de D-zeu si care oricum îmi facea placere: realizarea imaginii 3D a noii biserici baptiste ce urma sa fie construita la noi în oras (apropo, a fost inaugurata luna aceasta (15.08.2005))
  5. am avut chiar si o tentativa de botez (undeva la sf. clasei a 12-a).

Atunci, mi-am pus urmatoarea întrebare / problema:
să aştept sa cred si sa ma botez sau ... sa ma botez si apoi din constiintioziate si din forta împrejurarilor sa cred. Si ... cum nu mi se arata nimic care sa îmi dea speranta ca voi crede (când zic asta ma refer la faptul ca eu îmi închipuiam & doream sa cred într-un D-zeu viu si personal asa cum am tot auzit eu ca ar fi. Ori eu reuseam decât sa cred într-o entitate f.f.f capabila care impunea un respect profund si cu care nu era de joaca) am hotarât ca solutia trebuie sa fie cealalta: ma botez si apoi voi crede => zis si facut: pun mâna pe tastatura si îi scriu pastorului ca vreau sa ma botez. Ei, si aici cred ca a lucrat D-zeu impreuna cu pastoral, acum ca stau si ma gândesc: pastorul a întârziat cu raspunsul la acest mail crucial pentru mine (a se obs. ca nu am avut curajul sa îi comunic prin viu grai) si când a facut-o nu am simtit un sprijin deosebit din partea lui. Drept urmare lucrurile s-au racit cu de la sine putere si am hotarât sa mai astept ... problema aceasta mai poate astapta în conditiile în care urma bacul si admiterea. Apoi au urmat un val de experiente noi odata cu intrarea la universitatea.

Mama a încercat sa ma convinga sa ma duc în taberele organizate de biserica la munte (mie imi place mult muntele) dar eu i-am raspuns: "pai ce sa fac eu acolo? Sa ma rog în creierii muntilor?" ... D-zeu a lucrat încet si sigur iar ... dupa aprox 10 ani exact asta am facut eu în tabara de supravietuire în care am participat cu tinerii de la Vox / OSCET. (dar sa nu anticipez )

De fapt, ceea ce astaptam eu era sa se produca un declic intern în momentul în care masa critica de cunostiinte si experiente religioase a fost atinsa ... ceea ce daca stau sa ma gandesc nici nu e departe de adevar :). Pentru ca nu îndrazneam sa îl provoc pe D-zeu sa faca ceva minuni doar asa ca sa vad eu. (cine sunt eu ca sa îi spun Lui cum sa îsi adune oile ratacite) Pe vremea aceea nici nu cautam sa descopar micile minuni pe care le face D-zeu în viata fiecaruia.

Niciun comentariu: