Eram cu bicicleta într-o seară, undeva pe o stradă întunecată. Am ajuns lângă un șantier iluminat subteran. Un morman de cărămizi și bolțari aruncați la întâmplare lângă o fundație săpată adânc, acoperită sumar cu niște scânduri[Sâncel?]. Un strat subțire de pământ mă despărțea de un abis de fier forjat, cărămizi și noroi. Peste mormanul de cărămizi de la suprafață se cățărau oameni ... încet și atenți.[Custura Sărății?] M-am luat după ei. Am ajuns în vârf [Negoiu?]. Am evaluat perspectivele: se deplasau prea încet, eu eram și cu bicicleta. Ok, ne întoarcem și ocolim prin afara gardului[Cugir, Generală III].
Ajung în stradă, beznă, liniște. În negura nopții, luminată difuz, de un felinar stradal îndepărtat, o siluetă abia perceptibilă cu patru picioare. Un cal. Merg mai departe. O altă siluetă, un om. Mă primește cu incredibilă căldură. Mă îmbrățișează. Îmi vorbește cu entuziasm. Nu îmi dau seama cine este. Fața îi este scufundată în întuneric. Am recunoscut vocea, dar nu putea fi el [Bubu]. Totuși, el este. Se bucură de întâlnire, de mine. Eu sunt încă șocat. Din negură se desprinde acum o altă siluetă, un copil. Mic, blond, bucălat. Zâmbește, mă îmbrățisează și îmi spune cuvinte calde. Cine este? Este fiul lui Bubu.[Robert?]
Se face lumină[brusc]. Multă. Strada se umple de oameni. Era o nuntă. Nu am văzut mirii. Eu stau pe loc. Sunt încă bulversat. Beznă / lumină. Singur / înconjurat de oameni. Contraste. Mă întorc. Pe o scândură, la nici 2 pași de mine, tolănit relaxat, un alt prieten care mă privește zâmbind [Florin]. Îmi studiază reacțiile și se distrează de nedumerirea mea.
"Ce cauți aici?"
"Dacă vrei plec."
"Nu, nu pleca."
Cadru nou: spațiu închis, o sufragerie mare cu o masă în mijloc. Culori aprinse, vii, parțial obositoare [Twin Peaks?]. Mulți oameni în jur. Puțini cunoscuți. Dintr-o dată conștientizez că s-ar putea ca ceea ce mi se întâmplă să nu fie real. Dacă trăiesc într-un vis, într-un univers artificial creat pentru mine? [Timpul dezarticulat - Philip K. Dick] Trebuie să aflu. Am nevoie de un psiholog. Sunt trei la masă. Pe doi îi cunosc.[Emma și Adi?] Întreb pe al III-lea pe care nu-l cunosc, o figură fadă, cu ochii goi:
"Am nevoie de un psiholog ca să aflu dacă visez. M-ar ajuta pentru asta un psiholog care îmi e prieten? Sau mai bine un necunoscut?"
"În momentul în care ți-aș răspunde la întrebare, deja percepția ta asupra realității tale subiective se va modifica."
"Taci. Am înțeles."
Era și mama prezentă la masă:
"Da, ajută-l că m-am săturat!"
"Deci nu este prima dată!"
"Ce anume?"
"Senzația că trăiesc un vis straniu."
"Nu înțeleg ce vorbești!"
"Ba da, înțelegi, nu vrei să îmi spui!"
Mama pe un ton trist:
"... de când cu iapa ..."