Nicio pasăre nu poate zbura
Nicio pasăre nu poate zbura. Zborul e acolo în aer, crescând pretutindeni. Păsările au învăţat doar cum să-l culeagă.
vorba lui Adi ... & stuff :)
Nicio pasăre nu poate zbura. Zborul e acolo în aer, crescând pretutindeni. Păsările au învăţat doar cum să-l culeagă.
de
Sergiu
la
11:28 p.m.
0
reacţii
Chei: citat
Noi piticii din poveste,
Suntem harnici și voinici,
Ziua tot lucrăm cu spor,
Scoatem aur lucitor.
de
Sergiu
la
10:55 p.m.
0
reacţii
Chei: familie
În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere, şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele, care erau în toată împărăţia lui.Integritate și excelență.
Dacă nu îți este teamă de viziune, nu este de la El, nu ai nevoie de El.
Dacă te uiți înapoi și ți se pare că nu ai lăsat nimic ... tot e bine, El stie mai bine.
Alea iacta est! + Insha'Allah!
Weekend în lemn, piele, c#.
Cu suflete în care Domnul sculptează,
suflete care se doresc sculptate,
care vor să sculpteze.
O saptamână meșteșugită!
Creativitatea înseamnă străpungerea lumescului pentru a găsi minunatul. Bill MoyersCând eram mic, o zi în care nu lăsam în urmă o construcție din carton, lemn, sârmă, plastelină ... era o zi irosită. Dumnezeu a pus în noi dorința de a crea: pictorii, scriitorii, programatorii, balerinele, mamele, ... toți creează. Simțim nevoia de transcendent, de semnificatie, de valoare și una din metode este a face ceva dincolo de rutina zilnică, ceva palpabil, concret, ceva care să rămână și mâine. Fiecare poate crea ceva. Poate fi creativ modul în care iți decoreazi casa, în modul în care tai pâinea, în modul în care iți amenajezi grădina, în modul în care te îmbraci.
Creativitatea nu înseamnă să găseşti un lucru, ci să faci ceva din el după ce l-ai găsit. James Russell Lowell
În botanic pe pietre. Primăvară. Suflet. Viața. Verde. Felix. Pofta, moftul meu: să lucrez în natură. Dacă trebuie musai să fiu programator, măcar să o fac în natură.
Râdurile de mai sus au fost scrise in notepad, azi în pauza de masă, pâna a venit Felix cu mâcarea (un sandviş vegetarian). Notă: nu este semnal wireless în btanic pe petre, repet: nu este semnal! Următoarea oprire ... Unirii.
Un vânt care adie ușor. Arta culinară dusă la un nou nivel: tocană de porc cu cartofi fierți. Pași făcuți în proiectul "leagănul". Un os cu semnificații personale. Iterator și Composition. Mâine BIC la mine. Primul articol "outdoor". E frig. E primăvară.
Întrebare1: cât face o scrisoare trimisă prin prioripost din Timișoara pâna la Dumbrăveni?
Răspuns la ghișeu: maxim 48h.
Realitatea: mai bine de o săptămână.
Întrebare2: unde și de pe ce scriu?
Răspuns: din ____ de pe ____, cu bucurie!
de
Sergiu
la
10:17 p.m.
0
reacţii
De dimineață m-am gândit ... oamenii sunt ca niște fructe:
Luni: departamentul a mâncat împreună,
Marți: o pregătire de bic peste așteptări,
Miercuri: răsărit cu El + un ppt nocturn,
Joi: stuplex4 la oscet,
Vineri: un ceai și o prăjitură,
Sâmbătă: codecamp + planuri tâmplărești,
Duminică: un bic intim + un AG.
Un Domn peste toate! O săptămână și o primăvară frumoasă, la Mureș și în sufletul fiecăruia!
de
Sergiu
la
10:16 a.m.
0
reacţii
Era odată un prunc mic și blond.Locuia pe un norișor alb și pufos împreună cu familia lui. La mică distanță erau alți norișori, la rândul lor populați. Oamenii-norilor se vizitează din când în când. Pentru asta este rețeaua de podurile de frînghii. Vizitele se pot dovedi periculoase. Poți cădea pe Pământ. Pentru că ... dincolo de marginea norilor, privind în jos este Pământul. Este departe, departe. De fapt norii sunt situați la diverse altitudini. Există o corelație între altitudinea la care plutește un nor, dimensiunile lui, felul și numărul locuitorilor. Cu cât este mai sus, cu atât este mai mic, găzduiește un număr de oameni mai mic mai speciali. Chiar și culoarea lor diferă. Sus sunt mai albi.
La început, toți se nasc și trăiesc în nori. Unii se nasc la joasă altitudine. Nori la diverse altitudini ... Unii mai sus, unii mai aproape de Pământ. În funcție de oaspeți, pe parcursul zborului-viață un nor pierde sau câștigă altitudine. În general zborurile norilor de la joasă altitudine tind să fie mai zbuciumate. Sunt curenți mai puternici. Obstacole. Am văzut chiar și accidente. Coliziuni cu munți înalți sau prăbușiri în mare.
Sprijinită de fiecare nor era o scară lungă, lungă care duce jos. Uneori norul devine mic, se contractă, devine neîncăpător, inconfortabil, sau navigatorul se simte sigur, sau este curios de ce este dincolo de marginea norului. Oricare ar fi motivul, navigatorul alege [oare chiar alege?] de cele mai multe ori să coboare. Privește peste marginea norului și ... îl ia cu amețeală. Totuși este constrâns să coboare. Sunt cazuri de navigatori curajosi care sar în gol, fără sistem de siguranță, fără parașută. Aterizează pe căpițe de fân sau se zdrobesc de stânci.Apoi, oricum am lua-o, drumul înapoi este mult mai anevoios. Gravitația îi țintuiește de Pământ. Vînturile vremurilor îi rostogolește. Încearcă să se agațe de diverse scări care mătură suprafața Pământului. Unele se rup. Unele sunt false. Dar sunt și adevărate. Și sunt oameni ai norilor care stau în capul scărilor și ajută. Mai mult, sunt oameni cu aripi care nu depind de scări. Se pot ridica oricând doresc. Unii sunt suficient de mari încât pot lua un pământean în zbor. Un lucru este cert: oamenii-norilor ajunși pe Pământ păstrează amintirea norilor și a zborului toată viața.
Există un Turn de Control care monitorizează toate zborurile. El se îngrijește de coliziuni-îmbrățișări, de nori, frănghii, scări, Pământ, de întregul circuitul. Domnul din turn, ne vrea pe toți înaripați.
La un moment dat pruncul a făcut 3[0] ani.
Când eram copil, stăteam acasăNOTĂ: prima mea "poezie" scrisă vreodata. Ocazia: un recital artistic al echipei de schiori avansați din cadrul taberei de schi Parang 2010. Pozele sunt pe drum ... sunt aici.
Și ciopleam lemn pe terasă.
Despicând firul de ață,
Anii trec, acum cioplesc în viață.
Oamenii înaintând în viață, constriesc fortărețe. Își înconjoară sufletul de copil, curiozitățile, visele, dansul, râsul cu ziduri de gânduri, de îngrijorări, de experiențe. Dar! Dacă ai răbdare, dacă cauți, dacă crezi în existența unui castel cu nenumărate camere, ferestre, șeminee, turnulețe, creneluri s-ar putea să dai de o fisură în ziduri și să poți arunca un ochi. Apoi să găsești o spărtura nepăzită și să pătrunzi cu sfială în interior. Sau, cu un sufleto-piolet (exclus folosirea unui sufleto-târnăcop, este o lucrare de înaltă finețe!) să lărgești o fisură. Atenție, în acest fel te faci vinovat de slăbirea structurii de rezistență! Cel mai bine cauți o ușă și aștepți să se deschidă. Poți să bați, să știe că ești la ușă, în general sunt straji pe metereze. Dar uneori obosesc, ca și Zangra. Nu căuta clanță, este doar pe interior. Mai este Cineva, Înaripat, care vede de sus, pentru care zidurile nu sunt o piedică. Totuși nici El nu intră neinvitat.
Cum comunică fortărețele? Înalță nori de fum, zmee? Trimit mesageri? Sunt mobile? Pot redeveni organice?
"Comunitățile noastre sunt pline de oameni disperați să se dezbare de povara lor în prezența altuia, să fie cunoscuți la un nivel în care singurul antidot împotriva disprețului este harul, să se afunde în apele întunecate ale morții în timp ce sunt apucați și susținuți de mâini puternice care promit să îi ridice la o viață nouă." Din Larry Crabb, Conectarea interpersonală.Avatarul ... bifat. Vise privite în 3D. Ale tale? Schi.
de
Sergiu
la
10:09 a.m.
1 reacţii
Chei: ganduri
Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta..
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche.
"Alo, Centrala!",am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche:
"Centrala."
"Mi-am ranit degetul..."- m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
"Mamica ta nu este acasa?"- urma intrebarea.
"Nu este nimeni acasa in afara de mine..."- am bolborosit.
"Iti curge sange?"- m-a intrebat vocea..
"Nu,"- i-am raspuns.
"M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau..."
"Poti sa deschizi racitorul?"- m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
"Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel,"- spuse vocea.
"De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?"Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet,
"Wayne, tine minte intotdeauna, ca mai sant si alte lumi in care se poate canta."Alta data la telefon, "Alo, Centrala!"
"Centrala."- mi-a raspuns vocea cunoscuta.
"Cum se scrie cuvantul fix?"- am intrebat-o.
"Alo Centrala!"Miraculos, am auzit aceias voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine.
"Centrala."Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand:
"Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?"
"Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum."Am ras,
"Deci tu esti, intr-adevar, "- i-am spus.
"Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea."
"Iar eu ma-ntreb,"- zise ea,
"daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi..."I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.
"Cu placere,"- mi-a spus ea.
"Intreaba de Sally."M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii" . Am intrebat de Sally.
"Santeti un prieten?"- m-a intrebat.
"Da, un foarte vechi prieten...Wayne. ..."
"Imi pare rau sa-ti spun asta,"- mi-a spus ea.
"Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ulimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma."Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus,
"Un minut, ai spus ca te cheama Wayne?"
"Da."- i-am raspuns.
"Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc." Mesajul ei era, "Spune-i ca sant si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer."I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally.
de
Sergiu
la
6:31 p.m.
1 reacţii
Chei: inspirational
Un tărâm în care domnește un Leu.
Un tărâm în care copii învață să fie oameni.
Un tărâm care există în noi.
Un tărâm pe care îl putem aduce mai aproape.
Un tărâm în care uneori ninge.
Un tărâm în care se dau lupte.
Un tărâm cu istorie.